O societate fără prinţipuri... care va să zică...

Ştim, ne-a lămurit de mult marele Caragiale: nu le are! Întrebarea ar fi, şi ce dacă nu le are... se face gaură în cer? La ce ar fi de folos să le aibă? De ce am tînji după o societate cu principii şi nu ne-am resemna să trăim fericiţi în cea care este... aşa cum este, aşa cum a fost şi altădată, cum foarte probabil va mai fi şi mîine, adică... fără prea multe rădăcini în principii? La fel de tulburătoa-re este şi întrebarea, laterală: dacă am avut vreodată o societate cu principii, cum se face că ea a trecut ori s-a dizolvat într-una fără principii? Trebuie să fie undeva un rost în mersul lumii! (Pentru cea mai frumoasă intelectual şi poetică în expresie analiză a conceptului filosofic de "rost" a se vedea Noica, Rostirea filosofică românească).

Poate ştiaţi, poate nu ştiaţi, dar firul care însoţeşte şi dezvăluie drumul decăderii unei civilizaţii, altfel foarte vizibil, dar prea puţin băgat în seamă, este devalorizarea monedei. La vîrful parcursului lor istoric, marile centre de putere şi civilizaţie ale lumii au avut întotdeauna o monedă "tare", sigură, nu doar puternică. Valoarea ei era dată, fixă, sugerînd imuabilitatea eternă. Nu întîmplător, în majoritate, acestea sunt monede din aur. Pe măsură ce se erodea-ză fundamentele civilizaţionale, moneda începe să se erodeze şi ea. Pare că şi reciproca este adevărată! În fapt, moneda nu se erodează de la sine, este erodată cu bună ştiinţă, de oameni. Este falsificată, chiar şi oficial. Aurul începe să fie amestecat cu alte ingrediente în proporţii tot mai mari. La final, moneda propriu zisă este înlocuită cu "monede aparente", care doar ţin locul şi întruchipează simbolic, fosta monedă "absolută". Însăşi valoarea intrinsecă a monedei dispare, este înlocuită de o valoare relativă, tranzacţională. Sfîrşeşte prin a fi definită exclusiv tranzacţional. Cît face un ban? Cît dai/iei pe el!!! Ceea ce nu s-a băgat de seamă, mai deloc, este faptul că acest drum al degradării, al falsificării şi înlocuirii originalului cu monede calpe este valabil nu doar pentru bani şi tranzacţiile economice, ci şi pentru toate celelalte valori esenţiale, cu funcţie de etalon, reper, ale culturii civilizaţionale respective. Lumea socială este o lume a tranzacţiilor. De toate tipurile şi mărimile. Nu doar în cîmpul economic, ci şi în cel al relaţiilor de putere, de asociere şi competiţie, de creaţie etc. Avantajul etaloanelor fixe, ale "valorilor" care nu fluctuează este enorm. Nu doar pentru a înlesni schimburi echitabile, esenţiale pentru gestiunea raţional-eficientă a resurselor, a bunurilor şi a "serviciilor" sociale, ci şi pentru a putea aduce la punctul de origine, a reseta relaţiile respective, de fiecare dată cînd practica socială tinde să se îndepărteze de etalon, aşa cum se întîmplă ciclic şi inevitabil în orice societate. Întotdeauna şi peste tot există oameni dispuşi să cîştige trişînd, furînd, jefuind, înşelîndu-i pe alţii!!! Societăţile bazate pe valori etalon tari au avantajul că se pot redresa funcţional, se pot auto-regla cu relativă uşurinţă, apărîndu-se de devierile masive care rup definitiv marile echilibre funcţionale. Societăţile "cu prinţipii" ar trebui să fie mai durabile, mai greu dislocabile din făgaşul lor istoric. Există exemple semnificative în acest sens. Societatea modernă, însă, se deosebeşte radical de ele! Ea a făcut din mişcare şi schimbare esenţa mecanismelor ei de reproducere şi dezvoltare. Nimic din ceea ce este fix nu mai reprezintă o valoare absolută. Dimpotrivă, adesea devine un impediment care trebuie înlăturat. Rînd pe rînd, societatea modernă a relativizat nu doar valoarea monedelor, ci toate valorile sociale esenţiale. Cultura a fost înlocuită de "culturi" şi subculturi; credinţa de religiozitatea semnificată tot mai slab, ritualic; respectul real şi absolut faţă de OM ca entitate purtătoare a scînteii divine, cu eticheta, protocolul ori un simplu cod al bunelor maniere, ignorat în cele din urmă de marea majoritate. Din valoare absolută şi semn al identităţii superioare a omului, "natura" a devenit doar "bun de consum" şi acela exploatat din ce în ce mai puţin raţional, iar în final, distrus sistematic, cum se întîmplă la scară globală astăzi. Şi, ce... nu se poate trăi şi aşa? Ba da, dar cu nişte costuri. Iar cei care suportă costurile ar trebui să fie îngrijoraţi nu doar de faptul că ele sunt tot mai mari, ci de circumstanţa tot mai evidentă că ele nu mai pot fi acoperite, oricît s-ar strădui cineva în viaţă. Societăţile cu valori degradate, cum este aşa zisa societate postmodernă în care trăim pot funcţiona... o vreme. Cîtă vreme? Pînă cînd comportamentele distructive, apucătoare, non-cooperative, bazate pe violenţă organizată şi artificial valorizată, comportamentele de tip predator epuizează resusele existente, nu doar dintr-o arie, ci din tot arealul care ar trebui să asigure viaţa comunităţii respective. Atunci, parte însemnată din membri comunităţilor încearcă fie să se salveze, cel mai adesea prin migraţie, fie sunt răpuşi, exterminaţi, de condiţiile adverse cărora nu au cum să le mai facă faţă. Nu întămplător, lumea în care trăim acum este lumea celor mai mari fluxuri de migraţie din întreaga istorie cunoscută a umanităţii!!! După cum este lumea în care a devenit clar, mai mult decît oricînd în ultimul mileniu, pericolul unei extincţii în masă a speciei umane, provocată de distrugerea macro-echilibrelor de mediu, la scară planetară, determinată, cel puţin în parte, de activităţile de tip predator nu doar ale cîtorva exemplare umane, ci ale unor întregi societăţi.

Bun venit în societatea globală, fără principii. Nu e cazul să vă mai grăbiţi, loc la masa cu bunătăţi nu mai este demult. Cît despre bunătăţi, ele se topesc chiar şi de pe masa celor obişnuiţi cu ele de generaţii. De unde şi încăierările intra şi intersocietale, tot mai dese şi mai acerbe, pentru prădarea şi chiar re-prădarea teritoriilor şi a grupurilor umane celor mai expuse, mai lipsite de apărare.

Şi acum, tema pentru acasă. Compunere/studiu: România, societatea fără principii prin excelenţă, ca teritoriu de pradă!