OMV Petrom a investit 5 milioane euro într-un centru modern pentru testarea calităţii carburanţilor la Petrobrazi

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Energie / 15 iunie 2017

Compania OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud - estul Europei, a anunţat miercuri că a inaugurat un centru modern de analize pentru controlul calităţii carburanţilor la rafinăria Petrobrazi, modernizarea acestuia necesitând investiţii de aproximativ 5 milioane de euro, inclusiv pentru relocarea echipamentelor de laborator din clădirea veche.

În cadrul centrului de analize de la rafinăria Petrobrazi, se testează în permanenţă cei mai importanţi parametri de calitate ai carburanţilor, arată un comunicat emis miercuri de companie.

Noul centru de analize dispune de trei laboratoare pentru produse petroliere, la care se adaugă un laborator de ape-mediu.

"Benzina şi motorina reprezintă de fapt amestecuri formate din sute de tipuri de hidrocarburi şi zeci de alţi compuşi, după reţete precise. Din fericire, România nu are o problemă cu calitatea carburanţilor", a declarat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

El spune că, pentru ca benzina şi motorina să ajungă la nivel înalt de calitate, sunt necesare investiţii de miliarde de euro şi laboratoare în care se fac mii de analize pentru a verifica produsele care ies din rafinărie.

"Circa 150.000 de teste de laborator se efectuează anual în centrul de analize de la Petrobrazi", adaugă reprezentanţii OMV Petrom, conform News.ro.

Cei mai importanţi parametri de calitate ai carburanţilor sunt verificaţi în cadrul laboratoarelor, cum ar fi cifra octanică în cazul benzinei, respectiv cifra cetanică în cazul motorinei, spun oficialii companiei.

De asemenea, în cadrul centrului se efectuează şi teste ale cifrei octanice tip motor, care testează benzina în condiţii mai apropiate de cele din realitate.

Alte teste de calitate a carburanţilor efectuate în cadrul laboratoarelor vizează verificarea conţinutului de apă, conţinutului de sulf şi alte metale, gume, sau temperatura de filtrabilitate a motorinei, care arată temperaturile minime până la care motoarele diesel vor funcţiona fără probleme.

După privatizare (2005-2016), investiţiile la rafinăria Petrobrazi au însumat 1,2 miliarde euro, din care circa 600 milioane euro au fost investiţi pentru programul de modernizare care s-a desfăşurat în perioada 2010-2014.

Cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual, Petrobrazi poate procesa intreaga producţie de ţiţei a OMV Petrom din România.

OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,79% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb