OPINIA DE LA ANTIPOZI În loc de neimpozitarea profitului reinvestit, mai bine recuperarea impozitului neplătit care poate fi reinvestit

Cu toată preocuparea Guvernului de a găsi politici de ieşire din criză, sub povara deficitului bugetar, în final, Executivul a fost nevoit să adopte politici de adâncire a crizei.

Politica de disponibilizări nu aduce o contribuţie la stimularea consumului, nici la impulsionarea indicelui de confidenţă. Acest indicator este important în aprecierea comportamentului economic al populaţiei.

Lipsa de confidenţă asupra securităţii economice duce, după sine, la o contracţie a consumului.

Cu cât este mai mare insecuritatea, cu atât mai mică confidenţa şi cu atât mai mare prudenţa consumatorului în alocarea venitului disponibil.

Astfel, tendinţa este mai mult spre economisire decât spre consum.

Desigur, criza şi măsurile pe care Guvernul este, şi va fi, forţat de circumstanţe să le adopte nu-i vor aduce popularitate, dar poate este o oportunitate chiar cu preţul pierderii de capital electoral, temporar, să ia măsuri care pe termen lung să servească interesului public şi implicit eficienţei economice.

Iată şi prima oportunitate dintr-o listă foarte lungă.

Zilele trecute, în presă a apărut o declaraţie a şefului ANAF. Personal ajunsesem la concluzia că această instituţie este ca şi inexistentă, întrucât de-a lungul timpului a administrat doar toleranţă asupra corupţiei şi evaziunii fis­cale.

Fostul şef al Fiscului, domnul Bodu, a încercat să mai schimbe ceva, de notorietate fiind lupta sa cu evaziunea fiscală din fotbal. Până la urmă, eforturile sale au dus la un eşec. Sau a fost dus la eşec de algoritmul politic.

Noul preşedinte al Administraţiei Fiscale, domnul Sorin Blejnar, a anunţat că vrea puteri sporite pentru a putea verifica oamenii bogaţi din România.

Citez: "Noi, ca Fisc, trebuie să vedem foarte clar veniturile pe care le realizează o persoană foarte bogată, dar şi nivelul cheltuielilor!"

Domnul Blejnar mai întâi trebuie să ştie că atât cei bogaţi, cât şi cei mai puţin bogaţi pot să comită evaziune fiscală.

De exemplu, şi instalatorul de apă ori zidarul poate face evaziune fiscală la fel ca şi cei foarte bogaţi.

De doctori să nu mai vorbim, aceştia au un statut special, ei fiind încurajaţi de sistem să facă evaziune fiscală prin nerecunoaşterea statutului lor social şi profesional.

Ce trebuie să-l intereseze pe domnul Blejnar trebuie să fie nivelul declarat al veniturilor fiecărui cetăţean (adică suma impozitată) şi să aibă mecanisme prin care să poată verifica onestitatea acestor declaraţii.

Nivelul cheltuielilor nu are cum să le ştie, totuşi, dacă doreşte neapărat, eventual, poate angaja detectivi.

Ce se poate investiga este nivelul acumulărilor de maşini, case de vacanţă etc. ori conturi bancare care să servească pentru verificare şi corelare între venitul declarat în timp şi nivelul acumulărilor .

În caz că se constată o discrepanţă, domnul Blejnar trebuie să se sesizeze, iniţial cu o scrisoare de tipul "please explain" (vă rog să daţi explicaţii), iar dacă explicaţiile sunt nesatisfăcătoare trebuie să urmeze o confruntare cu domnul Blejnar cu consecinţe descurajatoare pentru cel care face evaziune fiscală.

Bineînţeles, în caz că vinovăţia va fi dovedită .

Iată şi un studiu de caz recent.

Nu cu mult timp în urmă, domnul Boc a observat că anumite restaurantele sunt în permanenţă pline şi proprietarii raportează pierderi.

În loc să-i treacă pe aceştia prin filtrul domnului Blejnar (care admite că prezenta lege nu îi dă puterea necesară unor asemenea investigaţii) a introdus impozitul forfetar pe care, posibil, mulţi îl preferă (cei care fac profituri şi evaziuni mari) în detrimentul celor care sunt recent intraţi în industrie ori contemplă să devină antreprenori în domeniu.

În urma acestui demers al domnului Boc nu a fost greu să ajungi la concluzia că fiscul are mai mult valoare de sperietoare decât de instituţie care să asigure respectarea legislaţiei fiscale.

Trezindu-se în ceasul al doişpelea, iată că fiscul cere puteri sporite pentru a putea implementa un mecanism care trebuia să existe de 20 de ani.

Ce este şi mai interesant este că şeful Fiscului dă să se înţeleagă că evazioniştii şi corupţii pot sta liniştiţi deoarece, chiar în cazul că va găsi voinţa politică necesară în guvernul Boc, noua legislaţie nu va fi pusă în practică până în 2010 !!

Nu am auzit încă de vreo ţară în care obligativitatea de a respecta legile fiscale dispar pentru că Fiscul nu a avut cadrul legislativ să te investigheze.

Asta este ca şi cum o crimă se poate prescrie deoarece poliţia, la timpul comiterii crimei, nu avea puterea legislativă să folosească analiza de ADN (care poate nici nu se descoperise).

Atunci când a introdus rata unică, guvernul Tăriceanu a argumentat că este şi o măsură anti-evaziune.La taxa mai mică ar exista dis­ponibilitate mai mare de a plăti.

Din cauza inbalanţei între taxele directe şi indirecte, nu cred că această predicţie s-a dovedit corectă.

Cert este că un sistem fiscal care nu are instrumente de control şi instrumente punitive nu poate fi funcţional.

Cred că domnul Blejnar ar trebui să contemple, să anunţe public că, prin sondaj ori alte metode, fiscul va investiga activitatea economică a unui grup selectat pe o perioadă oarecare.

Să zicem pe ultimi şapte ani.

Dar, ca un gest de generozitate, să acorde amnestie tuturor celor care se autodenunţă, îşi declară veniturile reale şi îşi plătesc impozitele aferente indexate la rata inflaţiei.

Probabil că cei care au obţinut venituri prin corupţie nu se vor prezenta.

Dar, oricum, lista domnului Blejnar va fi, posibil, ceva mai scurtă.

Cât despre neimpozitarea profitului reinvestit, măsura nu poate avea decât efectul măririi deficitului şi lungirea listei domnului Blejnar cu investiţii care pot fi folosite ca mască pentru evaziune fiscală.