OPINII Din nou despre pensii

Revin la problema pensiilor. Între timp, proiectul de lege propus de PSD a fost adoptat, în unanimitate, de camerele reunite ale Parlamentului Ro­mâniei. Începând cu 1 ianuarie 2008, punctul de pensie va fi majorat la 37,5 la sută din salariul brut pe economie, faţă de 31 la sută cât este în prezent. Valoric, aceasta înseamnă 568 lei pentru un punct de pensie, faţă de 396 lei cât este în prezent. Deci, o creştere de 43 la sută.

Revin la problema pensiilor deoarece votul din Parlament a declanşat o adevărată isterie într-o bună parte a mass-media româneşti. Pentru Suzana Dobre şi Sorin Ioniţă, director executiv şi, respectiv, director de cercetare la Societatea Academică Română (SAR), propunerea PSD de majorare a pensiilor este "o aberaţie cu consecinţe potenţial dezastruoase", "o demagogie feroce în politica internă".

Pentru analistul economic Emil Stoica, decizia luată de parlamentari pentru creşterea pensiilor "este una populistă şi de iresponsabilitate bugetară". La domnul editorialist Bogdan Chireac, problema pensiilor capătă dimensiuni apocaliptice. PSD şi PNL, ne spune domnul Chireac, " acţionează politic exact ca Ştefan cel Mare când se lupta cu turcii: ard holdele, otrăvesc fântânile, pustiesc aşezările". Cam asta ar însemna noua lege pentru pensionari, care "nu se vor bucura de bani, fiind­că preţurile vor creşte imediat". Noua lege "va reaprinde inflaţia, va provoca amenzi de la Bruxelles pentru depăşirea deficitului bugetar, va opri creşterea economică şi investiţiile străine". Un adevărat dezastru naţional.

Desigur, rămâne ca timpul să valideze sau nu poziţii de genul celor mai sus menţionate.

Personal, sunt convins că, de această dată, Parlamentul României a luat o hotărâre corectă. Care va avea consecinţe pozitive asupra economiei şi societăţii româneşti.

Referitor la inflaţie, este greşită afirmaţia că majorarea pensiilor, sau a salariilor, determină, automat, creşterea preţurilor, apariţia inflaţiei. Preţul, ca şi PIB-ul, nu este format numai din salarii şi pensii. Mai cuprinde şi profiturile. Creşterea unei părţi, salarii şi pensii, se poate realiza prin micşorarea celeilalte părţi, profiturile. Fără modificarea întregului. Ca să folosesc un concept mult îndrăgit de domnii "academicieni" Dobre şi Ioniţă, în perioada 1990- 2000, s-a produs, în­tr-adevăr, o imensă "aberaţie": în timp ce salariile s-au redus la jumătate, iar pensiile la o treime, profiturile s-au triplat, astfel încât raportul dintre salarii şi pensii, pe de o parte, şi profituri, pe de altă parte, s-a redus catastrofal. Nu modificarea acestui raport a generat inflaţia devastatoare din ultimul deceniu al secolului trecut. Invers, inflaţia a fost instrumentul cu ajutorul căruia s-au diminuat salariile şi pensiile, sporin­du-se profiturile.

Atâta timp cât BNR-ul nu va mai arunca în circulaţie mai mulţi bani decât are nevoie economia, creşterea salariilor şi pensiilor nu va genera inflaţie, nici deficite bugetare, nici oprirea creşterii economice, nici oprirea " invaziei " de inves­titori străini de bună credinţă. Dimpotrivă.

Problema pensiilor românilor nu este, în primul rând, una justiţiară, ci una de natură strict economică. Este greşit să raportăm valoarea pensiilor la valoarea salariilor. Valoarea pensiilor trebuie raportată la valoarea contribuţiilor pe care actualii pensionari le-au făcut la fondul public de pensii. Afirmaţia că actualii pensionari sunt " întreţinuţi " de actualii salariaţi este una ticăloasă, menită să producă vrajbă între generaţia tânără şi aceea vârstnică, să genereze dezbinare socială şi naţională.

Un calcul simplu ne arată că o persoană care a lucrat 40 de ani cu un salariu mediu de 250 de euro pe lună, a contribuit, el şi angajatorul, la fondul de pensii cu o valoare egală cu 30 la sută din salariul său, şi este îndreptăţită nu la o pensie egală cu o treime din salariul de 250 de euro, ci la o pensie cel puţin egală cu acest salariu. Chiar mai mare.

Actualii pensionari ai Româ­niei nu au nevoie de pensii-pomană din partea actualilor salariaţi. Lor trebuie să li se res­tituie fondul de pensii de care au fost deposedaţi de statul român postcomunist.

Cerinţă care nu este nici "demagogie" nici "populism", "nici aberaţie". Este o condiţie sine qua non a unei vieţi economice, sociale şi naţionale sănătoase.