OPINII După 20 de ani

La 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, România este percepută ca una dintre cele mai corupte ţări din Europa, incapabilă să acceseze şi să gestioneze fondurile europene, incapabilă să îşi creeze sau să-şi întreţină propria infrastructură, incapabilă să îşi educe proprii cetăţeni şi incapabilă să asigure sănătatea, accesul la justiţie şi securitatea propriilor cetăţeni.

România este identificată în lume ca fiind ţara violurilor, crimelor, jafurilor, accidentelor, grevelor declanşate de sindicalişti milionari, a cazurilor de corupţie, şpăgilor, cerşetorilor, taberelor de la marginea oraşelor şi a copiilor maltrataţi.

Este ţara în care se moare în spitale sau în ambulanţe pentru că nu sunt medicamente, medici, curăţenie şi omenie.

Este ţara în care promisiunile nu se respectă, iar tupeul înlocuieşte legea sau comportamentul civilizat.

România în care trăim nu a fost capabilă, ca stat, să îşi promoveze propria elită respectată şi urmată în exemplul ei de cetăţenii ţării şi să se impună restului lumii prin acţiuni coerente, profesioniste şi argumentate.

A reuşit să îşi creeze, în schimb, o pletoră de politicieni care s-au înşurubat bine în economie şi administraţie, o aşa-zisă clasă politică dominată de persoane care provin din fosta securitate, din fostul partid comunist sau din fosta nomenclatură politico-economică de dinainte de 1989 şi care, în mare parte, se regăseşte direct sau indirect în topul primilor milionari ai ţării.

Aproape toţi seniorii politicii româneşti s-au format în perioada comunistă în decursul căreia erau, într-un fel sau altul, inter-dependenţi cu structurile de control al politicii şi al economiei din acea vreme. Pentru a păstra acest control, ei şi-au perpetuat relaţiile şi mentalitatea de atunci.

Majoritatea absolută a tinerilor politicieni români s-a format pe lângă aceşti seniori şi ei sunt, practic, clone ale acestora.

Cel mai rău este faptul că nici actuala criză politică majoră pe care o traversează lumea şi, o dată cu ea, şi România, nu a determinat aceste persoane să facă necesarul pas înapoi, pentru a da o şansă cetăţenilor României de a alege.

De altfel, principalii contracandidaţi ai actualului preşedinte nu sunt altceva decât epigoni ai acestuia, ce îi repetă stilul şi chiar limbajul.

O asemenea clasă politică nu poate fi o soluţie la actuala criză şi nu ne poate reda demnitatea şi libertatea. Ea trebuie înlocuită, fizic, cu o nouă clasă politică, alcătuită din oameni care s-au format şi au performat după Revoluţie.

Estimez că, în mod realist, maxim 40% din români vor veni la vot în toamnă, restul fiind ori dezinteresaţi, ori scârbiţi de frământarea politică românească.

În definitiv, omul are alte priorităţi acum, spre exemplu, să reuşească să gestioneze bine criza economică a propriei familii.

Dar lipsa de la vot e periculoasă, întâi pentru că dezastrul economic ce se apropie este rodul "muncii" actualei clase politice şi, mai apoi, pentru că cei 40% de care vorbim vor veni să îi voteze cam în proporţii egale pe cei trei reprezentanţi ai partidelor mari din Parlament şi, poate, pe naţionalişti.

Adică tot pe ei, politicienii cocoţaţi în fruntea statului de 20 de ani, şi culpabili de actuala criză economică. Nu avem nicio speranţă de schimbare din această zonă de votanţi, mai ales că votul lor este orientat prin strategii de manipulare (pomeni electorale, asistenţa socială nenecesară, ajutoare de stat, promisiuni de majorări ale salariilor) şi de recompensare în bani a exerciţiului votului. Este frustrant că, totuşi, aceştia sunt votanţii care ne vor decide destinul pentru încă 5 ani.

Soluţia este ca România "tăcută", plătitoare de taxe, temătoare pentru viitorul ei şi pentru destinul său ca democraţie, capabilă să coaguleze şi să ofere o alternativă la actuala clasă politică, să vină la vot. Sunt convins că din cei 60% din românii cu drept de vot ce refuză sau omit acum să voteze, foarte mulţi sunt interesaţi de spaţiul public şi de o siguranţă a afacerii sau locului lor de muncă, dar nu vin la vot pentru că nu au o opţiune. Cred cu tărie că cei ce s-au format şi au performat după 1990, fără a fi parte a sistemului politico-economic românesc, ar putea fi această opţiune.

Cei care s-au săturat să aleagă comunistul cu faţă umană şi comunistul rău şi decrepit ori să aleagă între securişti şi masoni şi cei deranjaţi de faptul că jocurile continuă să fie făcute în cercul închis al celor care, de 20 de ani, au făcut din politică o afacere şi o sursă de bani, fiţe, amante şi sinecuri, au o soluţie: votul informal contra tuturor acestor politicieni.

Mergeţi la vot şi scrieţi pe buletin numele persoanei pe care aţi dori-o preşedinte. Votul va fi, desigur, anulat, iar persoana indicată nu va deveni preşedinte, dar candidaţii oficiali cu şanse de a fi votaţi de cei cărora le manipulează de 20 de ani voturile vor avea, la modul cel mai dur cu putinţă, accepţiunea faptului că timpul lor a trecut.

Dintr-un astfel de vot informal este foarte probabil să se coaguleze aceea mişcare civică, similară celei din decembrie 1989, care îi va mătura de la putere pe urmaşii lui Ceauşescu.

Primul principiu al acestei mişcări este refuzul ipocriziei. Să nu minţi ca să îi controlezi pe ceilalţi - acesta este adevăratul comandament al bunului simţ şi nu un slogan de campanie electorală.

Cel de-al doilea principiu este valorizarea meritului. România are valorile sale individuale, multe dintre aceste valori contribuind la progresul altor ţări, căci în ţara lor sunt ignorate.

E timpul ca acest stat să rupă cu "tradiţia" ocultării acestor valori, pe care o practică în favoarea acestor indivizi fără scrupule care ne conduc şi care s-au "valorizat" după ce au intrat în politică sau pentru că sunt rude cu politicieni importanţi.

În fine, un al treilea principiu este cel al statului - paznic de noapte.

Statul român trebuie să ne asigure accesul la învăţământ, la sistemul de sănătate şi protecţie socială, funcţionarea justiţiei, ordinea publică şi apărarea ţării. În rest, statul trebuie să se abţină de la a interveni în economie şi să nu pătrundă pe terenul drepturilor individuale. Dacă este lăsat în pace, românul se descurcă singur.

Aşadar, să mergem la vot şi să punem punct celor 20 de ani profeţiţi de Brucan.