OPINII Prin ochelarii de cal ai propagandei din sănătate

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Miscellanea #Sănătate / 23 septembrie 2021

Prin ochelarii de cal ai propagandei din sănătate

O ştire care a trecut fără prea mare tam-tam a fost că 88% dintre pacienţii care făceau tratament împotriva cancerului în 2019 au decedat într-un an de zile, conform preşedintei Casei de Asigurări de Sănătate. Mulţi dintre ei au murit cu zile, pentru că nu au mai avut acces la tratament în spitale pe fondul isteriei Covid. În ştire nu se vorbeşte de numărul efectiv al morţilor, dar ştim că anual cam 50.000-60.000 de români se îmbolnăvesc de cancer. Evaluaţi singuri dimensiunile măcelului şi comparaţi cifra rezultată cu numărul morţilor Covid de până acum în România, după aproape doi ani de pandemie (35.000). Dacă adunăm numărul bolnavilor cronici care au pierdut lupta cu boala pe fondul derutei instalate după focalizarea excesivă pe lupta cu virusul, ne dăm seama că victimele colaterale depăşesc cu mult decesele Covid, numai că presa se focalizează exclusiv pe cele din urmă şi ne serveşte consecvent teama de virus de parcă sfârşitul lumii ar pândi de după colţ.

Multă vreme vaccinul era văzut ca o cale spre imunizare. Reclamele vorbeau explicit despre asta, despre reluarea vieţii de dinainte de pandemie prin vaccinare. Apoi am aflat că vaccinatii transmit, la rândul lor, că se infectează şi ei (vezi cazurile din Israel) şi că pot face chiar forme grave, astfel încât cei care se vaccineaza azi pot spera doar că şansele de a ajunge la AŢI sunt mai mici decât în cazul nevaccinaţilor, având însă riscul unor efecte secundare după vaccin.

Despre copii ştiam, iniţial, că fac forme uşoare şi că riscul în cazul lor este să transmită boala bunicilor. Apoi, după ce bunicii s-au vaccinat, iar firmele producătoare au primit autorizarea să vândă vaccinuri şi copiilor de peste 12 ani, avem o ofensivă îndreptată brusc asupra copiilor. Deodată, comunicatele oficiale au o secţiune aparte în care apare şi numărul copiilor internaţi şi a celor internaţi la ATI. Niciun comunicat nu vorbeşte de faptul că ponderea copiilor minori în societate e cam de 20%, iar ponderea copiilor internaţi cu Covid din numărul total de internări sau a celor prezenţi la ATI din numărul total de bolnavi e mult mai mică (2-3%, în funcţie de zi). Puţini sunt, însă, dispuşi să facă respectivele calcule, astfel încât îngrozirea prin media funcţionează, iar ponderea copiilor vaccinaţi zilnic crescuse la 30% din totalul vaccinărilor, la un moment dat.

Avem vaccinuri gratuite, dar numai anumite vaccinuri sunt disponibile în România, de parcă n-am fi economie de piaţă. Poate că sunt persoane care nu sunt încântate de tehnologia ARN mesager, poate că unii sunt dispuşi să încerce vaccinuri clasice, cu virus inactivat precum Coronavac, eventual contracost. Sigur, ar putea merge până în Ungaria pentru asta, numai că nu şi le pot trece pe certificatul verde pentru că politizarea face regulile şi în domeniul sănătăţii (întâmplător, cele mai populare vaccinuri sunt şi cele mai scumpe).

Despre tratamentele alternative nu mai pomenesc, toată media s-a repezit să le denigreze, iar cei care le promovează au fost priviţi, inţial, ca un soi de infractori. Vezi cazul Becali şi blocarea importurilor de Arbidol, vezi Invermectina care nu se găseşte la noi, dar ar putea fi luată din Bulgaria. Invermectina care, în prezent, este folosită cam de 30% din populaţia globului, în special în America de Sud, Mexic, mai multe ţări din Asia. O privire pe graficele Worldometer pentru Brazilia, Columbia, Argentina etc. arată cum virusul e plecat în vacanţă prin alte părţi, semn că o combinaţie Coronavac-Invermectină ar putea da rezultate şi la noi, dacă ni s-ar ridica propaganda de pe ochi şi am avea libertate de alegere.

Opinia Cititorului ( 29 )

  1. Asa cum comentam la unul dintre articolele Bursei de zilele trecute,

    ziarul Dvs are verticalitate intrucat exista autori, care nu se feresc sa gandeasca si astfel sa ajunga la concluzii diferite fata de ceea ce ne este prezentat 'ad nauseam' pe post de adevar de catre autoritati in presa, in fond doar o doctrina care se vrea inatacabila sub amenintarea statusului de "terorist". 

    Asistam la dispozitii emise de autoritati in mod haotic, intempestiv, fara o logica aparenta (vezi certificat verde impus pentru copii incepand cu varsta de 6 ani desi si daca ai vrea sa-i vaccinezi nu exista inca vaccin aprobat pentru acel interval de varsta, etc).

    Asistam de peste un an si jumatate la o naratiune in vesnica schimbare, la privare de libertati servita in portii incrementale, in fond o doctrina care se vrea inatacabila sub amenintarea cu statusul de "terorist". 

    Sigur,situația poate sa fie expusa și asa cum o face autorul.Dar și altfel:cu cât o tara e mai plina de "destepti" cu atât nr de vaccinați este mai mic.Observam dintr-o dată cu tot vestul Europei e plin de idioți care s-au vaccinat in proportii de 70-80 chiar spre 90% din populație și ne miram cum dracu pot fi chiar asa de îngrămădiți?Ei nu au google, YouTube Facebook sau Olivii Ster care sa-i lumineze?Niște prosti,niște retrograzi toți englezii,francezii,danezii etc,ăștia!Și ce dacă, între timp la ei în tara restricțiile sunt ridicate pe rand iar la noi se reintroduc una câte una tot prosti rămân ei iar no,i nevaccinatii ,rămânem lumina lumii ,hotărâți sa murim pe baricade mai bine decât sa ne vaccinam....

    1. vorbesti de ingramaditi , ( cand te-ai uitat ultima oara in oglinda ? ) de google si youtube , dar te-ai uitat pe ele sa vezi ca Romania a fost singura tara din lume care a golit spitalele de alte boli si le-a transformat in spitale covid , in timp ce in rest functionau mixt ? care orice prost care nu-si pune intrebari , se uita la altii si preia automat ce fac ei . vorbesti de francezi , danezi si nu stiu cine dar de israelieni nu spui nimic . in concluzie ai incercat vreodata sa poti misca cei 2,3 neuroni pe catre ii ai si sa-I pui sa faca si ei ceva , nu numai sa priveasca prostiti la altii ?

      pune de mai citeste studii medicale corecte ce se ingroapa printr-un corner de google, si apoi mai vino sa scrii mai corect despre cei vaccinati si cei nevaccinati

      Exact asta spuneam și eu : sunteți prea muti " deștepți " în tara asta și asta e una din cauzele principale ale nr foarte mic de vaccinați!

      exact asta am spus ca esti prost si nu intelegi , preiei nemestecat ce vezi la altii !

      Tu ,de fapt ,prin afirmațiile tale ești un foarte bun exemplu al "destaptaciunii" romanilor:ai citit tu pe undeva pe google niște studii "corecte".Cata naivitate,cata iresponsabilitate ,câtă "desteptaciune"!...Între timp spitalele sunt tot mai pline, la ATI aproape ca nu mai e loc ,mor din ce în ce mai mulți ,acuma fac forme grave chiar și copiii...Dar noi suntem "deștepți", nu cedam, chiar dacă vom muri cu toții!

      Felul în care te exprimi vorbește foarte mult de nivelul tău de "desteptaciune" de civilizație și de cultură.

    Domnule autor vad ca aveti curajul sa scrieti despre lucruri logice si adevarate.Va recomand sa o cititi pe Severac in CMÎS si sa ne transmiteti printr-un articol ideile dvs.lectura.

    Bravos.

    Romania este o tara in haos , neguvernata , fara justitie si cu institutiile statului acaparate de mafie .

    Ce conteaza ca ivermectina e apa de ploaie (la fel cum a fost hidroxiclorochina a idiotului ala de francez) ori ca in Chile s-au vaccinat cu Coronavac peste 70% din populatia tarii, iar infectarile au urcat pana la cer deoarece acel vaccin nu are nici 30% eficacitate. Acest articol reprezinta chintesenta semidoctismului, a mediocritatii jurnalistice, a lipsei de cultura profesionala in general.

    Dar de ce sa ne mai miram, cand "reperele" unor romani in domeniul medical sunt mascaricii gastroenterologiei si oftalmologiei, razvan constantinescu, respectiv monica pop. 

    Sau penibilul astarastoaie denunta efectele negative ale mastilor. 

    Ce conteaza ca vocile profesionistilor reali cum sunt Octavian Dascalu, Beatrice Mahler, Emilian Imbri, sau Marius Tincu sunt acoperite de "cconjuratia imbecililor" sosocari, adina alberts, flavia grosan, olivia steer, dan bitman + golanasul de la "vacanta mare",cu crasma in Centrul Vechi 

    "A se slabi", vorba maestrului Andrei Plesu !

    Bine ca nu elogiati vaccinul Sputnik 

    1. Pentru detalii oneste privind ivermectina recomand : "Nu ești cal, n-ai paraziți? Nu-ți trebuie ivermectină", de pe mindcraftstoriespunctro, articol recent scris de Profesionistul Mihai Ghiduc

      pari dupa cum scrii acelasi puber stupid ( iti mai spuneai vali ) care tot imbacsesti atmosfera cu prostii de genul , imbri care nu-i doctor , dar la tine e specialist . stoarce-ti cosurile mai bine !

      deci Imbri, care e directorul spitalului de boli infectioase Victor Babes nu e profesionist, dar Cristian dogaru, care e economist, ar trebui sa fie faclia adevarului. Aceste articole contribuie la campania masiva de dezinformare ruseasca care ne-a adus la stadiul in care sa fim penultimii pe lista de vaccinati europeni. Acum, in valul 4, care este de vreo 4 ori mai contagiuos decat cele precedente, o sa va vaitati ca nu sunt locuri in spital . La gradul nostru de vaccinare, nici daca mai aveam 50,000 de paturi si importam doctorii aferenti, nu era de ajuns. Dar asta e, vom avea o sel ectie naturala.

      Riddick, esti mincinos ticalos. Nu dau doi bani gauriti pe capul tau lipsit de inteligenta.

       

      Effectiveness of an Inactivated SARS-CoV-2 Vaccine in Chile 

      The study was conducted fr om February 2 through May 1, 2021, and the cohort included approximately 10.2 million persons. Among persons who were fully immunized, the adjusted vaccine effectiveness was 65.9% (95% confidence interval [CI], 65.2 to 66.6) for the prevention of Covid-19 and 87.5% (95% CI, 86.7 to 88.2) for the prevention of hospitalization, 90.3% (95% CI, 89.1 to 91.4) for the prevention of ICU admission, and 86.3% (95% CI, 84.5 to 87.9) for the prevention of Covid-19–related death. 

      Alex, Imbri este un semidoct in adevaratul sens al cuvantului. A facut medicina acum 40 de ani. Este doar manager. Saracul de tine. Esti prostanac rau.

      "o sa va vaitati ca nu sunt locuri in spital".

      Problema e aceea că nici al aproape 2 ani de la izbucnirea pandemiei noi nu avem locuri în spital. În schimb guvernanții au putut comanda 120 milioane de doze de vaccin (90% nefolosite) tocând astfel 2.4 miliarde EUR. Oare câte spitale puteau fi construite cu 2 miliarde EUR? 10, 20 spitale? Câte paturi ATI și cadre medicale puteau fi specializate în acest timp??? 

      Riddick, nu mai raspandi FAKE NEWS. Mihai Ghiduc este un redactor sef. Unul care scrie compuneri. Iar tu ca si alex raspanditi FAKE NEWS.

       

      Ivermectina este aprobata pentru uzul uman, mai ticalosilor idioti. 

      Reuters a scris asta "Two scientists did receive a Nobel Prize for their discovery of Ivermectin, but it was intended to treat parasitic infections in humans, not COVID-19." 

      Auziti mai dobitocilor care mai dezinformati spunand ca ivermetina este pentru cai. MINCINOSI TICALOSI. Sa muriti in focurile spitalelor, TAMPITILOR. Ivvermectina a fost distribuita in MILIARDE de oameni impotriva parazitilor. Cretinilor. 

      RIDDICK = ALEX = FAKE NEWS.

      "dar Cristian dogaru, care e economist, ar trebui sa fie faclia adevarului"

      Se remarca acelasi demers toxic de a pune la colt pe oricine indrazneste sa gandeasca diferit fata de fanaticii dogmei. 

      Daca C. Dogaru nu are specialitatea care sa-ti convina tie, ce parere ai de profesorul Christian Perronne, medic, seful unei catedre univeristare de de boli tropicale si infectioase, seful strategiei de vaccinare in Franta din 1994. Sunt suficiente toate aceste titluri? 

      Se pare ca nu, nici pentru tine, nici pentru fanaticii dogmei. 

      Conteaza doar ca a indraznit sa gandeasca diferit si nu a tacut: 

      "Professor Perronne is Head of the Medical Department at Raymond Poincaré Hospital in Garches, the teaching hospital for the University of Versailles-St Quentin near Paris. He was the University's Head of Department for Infectious and Tropical Diseases fr om 1994 onwards, but was fired fr om that position a few months ago. He is a Fellow of France's biomedical research centre of world standing, the Institut Pasteur, fr om which he graduated in bacteriology and virology and whe rehe served as Deputy Director of the National Reference Centre for Tuberculosis and Mycobacteria until 1998. 

      Despite Professor Perronne's extensive knowledge and experience of communicable diseases, vaccines and vaccine policy at national and governmental level in France, he was quickly censored for speaking out on the subject of Covid-19 vaccines, their claimed efficacy and their identifiable risks. In short, he was professionally sidelined, his reputation was attacked and his professional opinions were censored." 

      -

      Totdeauna naratiunea este putreda atunci cand cei care indraznesc sa emita opinii contrare, chiar daca sunt validate prin studii publicate, sunt marginzalizati / atacati / cenzurati. 

      "o sa va vaitati ca nu sunt locuri in spital".

      Problema e aceea că nici al aproape 2 ani de la izbucnirea pandemiei noi nu avem locuri în spital. În schimb guvernanții au putut comanda 120 milioane de doze de vaccin (90% nefolosite) tocând astfel 2.4 miliarde EUR. Oare câte spitale puteau fi construite cu 2 miliarde EUR? 10, 20 spitale? Câte paturi ATI și cadre medicale puteau fi specializate în acest timp??? 

      Domnu' Vali (nu vali, ca nu-i ajungeti nici pana la glezna), auto-intitulat si Ban.Cher Vali (remarcati, va rog, subtilitatea si mai ales modestia pseudonimului, ti se taie pur si simplu rasuflarea de admiratie) este un anti-vaxxer determinat si atoatestiutor.

      Ba chiar vizionar - dar ce zic eu vizionar, VIZIONARUL!!! 

      vezi ce pregatire are limbri si apoi vorbeste . director nu inseamna specialist .

      Nu v-ati pus niciodata intrbarile:de ce tot la cativa ani apar anumite pandemii,porcina,aviara,gripal a,vaca nebuna si oamenii se imbolnavesc de diabet,cancer etc.In spatele big pharma sunt actionari fara scrupule.Informeaza te si o sa vezi ca in spatele industriilor chimice,agrare,petroliere,medi cale,media si bancare sunt aceeasi.Mancam produse alimentare pline de chimicale si dupa ce ne imbolnavim luam medicamente care trateaza efectul nu cauza.Un om sanatos nu e profitabil ptr.big pharma,atunci se inventeaza o pandemie si cu multa ,,reclama" si restrictii omul e convins sa se vaccineze.Dupa ceva timp de la vaccinare apar si bolile,mai ales diabet.Vai e pandemie,nu aveti bani ptr.vaccinuri,nici o problema va ajutam noi cu un imprumut doua ca sa le achizitionati.Banii si politica si-au dat mana,unii ptr.profituri ceilalti sa ramana la putere.

      mare "maestru" Andrei Plesu..lingator din studentie pana in pensie.

      De India nu se mai zice nimic ? Era apolipsa pe pamant, de 5luni zbura Delta pe la ei si cazuri.. mai putine ca la americani :) 

    „Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

    Niemöller 

    Transpus in vremurile noastre: 

    Ce pare mai firesc decat sa obligam cadrele medicale sa se vaccineze? In fond, sunt "in prima linie" in "razboiul" contra COVID. 

    Dar daca ii vaccinam pe acestia, de ce sa nu vaccinam apoi obligatoriu toti soferii de taxi, casierii si prin extensie toti cei care vin in contact cu publicul, pentru ca si acestia sunt vectori de raspandire a virusului. 

    Si daca tot i-am vaccinat pe toti de mai sus, de ce sa nu vaccinam obligatoriu toata populatia? 

    O data, de doua ori, de cate ori hotaraste un obscur "cineva"? 

    Unde mai este dreptul de a alege si cui ii mai pasa de libertati in toata treaba asta? 

    Apropo de acel obscur "cineva" care hotaraste numarul optim de rapeluri si frecventa administrarii acestora: 

    In SUA administratia Biden hotarase ante-factum faptul ca doza a 3-a de vaccin va fi administrata practic tuturor, insa zilele trecute a avut loc o mini-revolta in cadrul FDA care a restrans aplicabilitatea acestei a 3-a doze. 

    La ce fel de stiinta a avut acces echipa Biden si la ce stiinta a avut acces FDA si care stiinta e aia corecta? 

    Nu este mai degraba vorba despre decizii arbitrare impuse cu titlu de adevar absolut la ei ca si la noi, de altfel? 

    Pentru detalii: 

    "Booster shots: FDA advisory panel rejects widespread Pfizer jabs in blow to Biden's plan

    FDA panel endorses booster shots only for those 65+ or with a high risk of severe disease" 

    1. mai ramine sa punem AK-47 in pozitia de aparare contra vaccinului....

    Daca am sumariza exact articolul, putem aplauda ca niste postaci Riddick si primul alex vin si demonstreaza EXACT titlul. Ochelari de cal..... poate tocmai am citit scrisele unor cai (cei doi), dar ochelari de cal clar poarta.

     

    Acestia au inceput sa ridice osanale lui Imbri, un amarat director de spital care singur declara ca nu este medic. Dar poarta halat alb. Imbric ESTE UN SARLATAN. Asta este..... 

     

    "pînă în 1983 el și-a făcut stagiatura la spitalul Universitar, iar după obținerea dreptului de liberă practică a lucrat ca medic ”de întreprindere” la dispensarul din localitatea Ulmeni, Călărași, cu o populație de 3-4000 de locuitori. 

    Din 1987 devine redactor la Editura Medicală din București, pînă în 1996. Cariera lui de medic plin, de doar 4 ani cu indulgență, mai are o zvîcnire de cîteva luni între 1998-99, după care îmbrățișează cariera politico-administrativă, făcînd studii solide în domeniu, fiind consilier guvernamental în vremea CDR, șef la CNAS, consilier parlamentar, consilier al ministrului Elena Udrea, consilier în guvernul Ponta, mai apoi devenind manager al spitalului Victor Babeș. 

    Faptul că Imbri nu are nicio specializare medicală, nici ranguri universitare, nu ar reprezenta o problemă, legea permițînd ca spitalele să fie conduse inclusiv de juriști sau economiști. Cu o excepție: spitalele care au și secții de cercetare." 

     

    Da, mi-a placut articolul. Mi-au placut si cele doua specimene postace care au demonstrat PE VIU cum poarta ochelari de cal, cum mint cu spume (si despre ivermectina, si despre vaccinul din Chile, si despre Imbri). Minunat. La mai multe astfel de articole. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb