OPINII România între Rusia şi Uniunea Europeană

Preşedintele Băsescu şi clica sa pedelistă se comportă, din nou, ca nişte derbedei şmecheri. Semnalizează spre vest, dar cârmesc spre est. În loc să descentralizeze Statul şi să transforme România în­tr-o republică parlamentară, ei propun modificări constituţionale care conduc la un Stat centralizat, în care Parlamentul are un rol secundar, iar autoritatea este concentrată în mâinile unui preşedinte cu puteri absolute, inclusiv aceea de a dizolva Parlamentul; adică, o "democraţie" de tip rusesc.

Democraţia în Rusia este o formă goală de conţinut. Rusia are un preşedinte care este mai mult decât un preşedinte şi un Parlament care este mai puţin decât un Parlament.

Jocul politic nu urmăreşte numai monopolul puterii, ci şi monopolizarea competiţiei.

Alegerile nu servesc transferului puterii, ci legitimării acesteia. Democraţia Rusiei este pusă sub semnul forţei. Sondajele de opinie demonstrează limpede acest lucru. Conform percepţiei publicului, cele mai puternice instituţii din Rusia sunt: Preşedintele, FSB - fostul KGB şi oligarhii. Directorii de întreprinderi sunt pe locul al 9-lea, iar Justiţia pe 11. Sursa puterii nu o reprezintă poporul, democraţia, votul, ci forţa. Încrederea merge spre persoane, nu spre instituţii; ruşii nu au încredere în Parlament, partide, sindicate, asociaţii civice.

La acest tip de "democraţie" aspiră serviciile secrete din România, care îi folosesc pe Traian Băsescu şi al său PDL ca instrumente.

România europeană are imperios nevoie de o reconsiderare a exerciţiului puterii, de o redefinire a Statului şi a funcţiilor sale. După perioada Statului comunist-totalitar - caracterizat prin funcţia represivă - în prezent, la 20 ani de la Revoluţie, când Statul - birocratic, ineficient şi corupt - iroseşte resursele bugetare, pare evident că Statul trebuie să se reabiliteze în faţa cetăţenilor săi. Statul român are nevoie de o redefinire, atât pe plan intern, cât şi în faţa opiniei publice internaţionale. Redefinirea este cu atât mai necesară cu cât, sub presiunea globalizării, Statul pierde o parte din atribuţiile sale şi - mai ales - nu mai trebuie să exerseze asupra cetăţenilor săi o putere fără limite.

O administraţie mai bună înseamnă o administraţie mai mică, în cadrul unui Stat mai restrâns, ca implicare în economie şi societate, dar eficient şi cu autoritate fermă şi acceptată în domeniile în care acţionează. Statul trebuie să fie caracterizat de integritate, justiţie şi descentralizare, să evite cheltuielile nejustificate şi deficitul.

Administraţia publică în România nu este suficient descentralizată. Din păcate, reforma avortată a descentralizării publice nu a dus la apropierea deciziei politice de nivelul cetăţeanului, ci mai degrabă la întărirea poziţiei baronilor locali (judeţeni), cu alte cuvinte la o oligarhie care împarte selectiv fonduri guvernamentale şi europene clientelei politice locale. Asistăm la feudalizarea Statului, nu la modernizarea lui. Preşedintele devine un fel de "primus inter pares", atâta vreme cât va reuşi să controleze baronii locali. Reuşita, din punctul lui de vedere, depinde de controlul informaţiilor şi de capacitatea de a şantaja diverşii baroni locali (vezi rolul DNA).

Conform dreptului constituţional, consfinţit de practica democraţiilor occidentale, din punct de vedere politic, constituţia este un contract social între Naţiune şi Putere, prin care Naţiunea determină drepturile pe care şi le rezervă şi prerogativele cu care mandatează limitativ Puterea să le exercite, în numele ei şi pentru ea, precum şi modalităţile de exercitare, anume separaţia puterilor în Stat. Din păcate, nimic din acestea nu s-a constituit într-o discuţie publică în decembrie 1989, de unde a decurs ilegitimitatea Statului şi neîncrederea cetăţenilor în instituţiile sale politice; cei mai mulţi români percep Statul ca fiind străin Naţiunii.

În textul constituţional actual, Statul român se prezintă ca un Stat apărut din neant, care înglobează şi precede societatea, nu ca un Stat organizat de cetăţeni liberi şi responsabili, pentru îndeplinirea unor atribuţii clare şi necesare pentru dezvoltarea unei societăţi democratice. Lipsa unui preambul constituţional, care să exprime clar prioritatea societăţii în faţa Statului - prin declararea mandatării către Stat a atributelor suveranităţii, de către o societate care îşi rezervă dreptul de a i le retrage în caz de derivă - nu poate duce decât la menţinerea crizei de legitimitate a Statului, precum şi la incapacitatea de a organiza Statul în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului constituţional.

În mod cert, rezolvarea rezidă într-o reformă constituţională fundamentală, care trebuie precedată de o dezbatere publică serioasă. Chestiunea este prea importantă pentru a fi tratată din perspectiva interesului egoist-electoral, aşa cum încearcă Traian Băsescu şi guvernul său.