Executivul a aprobat includerea oraşelor, organizaţiilor de drept public, organizaţiilor şi federaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii în categoria beneficiarilor de fonduri alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, după şedinţa Executivului. "Guvernul a aprobat includerea unor noi categorii de beneficiari, precum oraşe, organizaţii de drept public, organizaţii şi federaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii, pentru a beneficia de sume alocate prin PNDR", a afirmat Andrei Zaharescu. De asemenea, acesta a precizat că Executivul a aprobat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea actelor normative privind garantarea proiectelor în agricultură pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. "Este vorba despre reglementarea pentru facilitarea activităţii beneficiarului în contractele cu APDRP. Au existat situaţii în care au fost reziliate contracte pentru că nu existau resurse pentru cofinanţarea proiectelor. Sunt bani europeni şi trebuie folosiţi. Astfel, s-a decis adoptarea acestei OUG care va garanta ducerea contractelor până la final", a adăugat Andrei Zaharescu, citat de Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Executivului a menţionat că proiectul de act normativ reglementează dobânzile fondurilor de garantare şi reîntregirea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru plafoanele de acordare.
Oraşele şi organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii au fost incluse în categoria beneficiarilor PNDR
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 15 iunie 2012