PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ANULUI 2015 Azomureş anunţă investiţii de 220 de milioane de euro

Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 4 septembrie 2014

Azomureş anunţă investiţii de 220 de milioane de euro

Combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş va derula investiţii de 220 de milioane de euro până la sfârşitul anului 2015, pentru a se încadra în normele de mediu care intră în vigoare în 2016, a anunţat, miercuri, managementul unităţii.

Potrivit directorului general al Azomureş, Mihai Aniţei, citat de Mediafax, este vorba despre modernizarea instalaţiilor de producere a amoniacului din două fabrici - Amoniac III şi IV, reconstrucţia fabricii de producere de uree, o nouă staţie de epurare a apelor uzate şi reconstrucţia turnurilor de granulare aferente secţiilor Azotat de Amoniu şi NPK.

Investiţiile care au început recent au ca scop reducerea emisiilor în mediul înconjurător, dar şi creşterea capacităţii de producţie a combinatului.

"De la sfârşitul lui 2015, sunt alte constrângeri de mediu. Dacă nu facem aceste investiţii, nu vom mai putea funcţiona", a spus Aniţei, arătând că planurile companiei vizează, odată cu aceste modernizări, şi mărirea capacităţii de producţie de la 1,3 milioane de tone de îngrăşăminte anual la 1,5 milioane de tone şi creşterea procentului din producţie destinat pieţei interne, de la 70 la 80.

Directorul tehnic de la Azomureş, Aurel Botezan, a precizat că, în urma acestor investiţii, va scădea semnificativ cantitatea de dioxid de carbon emisă în atmosferă de la cele două fabrici de amoniac, în timp ce la noua fabrică de uree, emisiile de amoniac şi pulberi vor scădea cu 50-60 la sută.

Chiar dacă în paralel cu aceste investiţii se estimează şi o creştere a producţiei - întrucât capacitatea de producţie ar urma să crească de la 900 de tone la 1.425 de tone de îngrăşăminte pe zi - mulţumită noilor tehnologii emisiile în atmosferă vor fi mult mai mici decât acum, a arătat Botezan, adăugând că, totodată, se va îmbunătăţi şi calitatea produsului finit.

Purtătorul de cuvânt al Azomureş, Ovidiu Maior, a spus, la rândul său, că "schimbarea totală" va fi că din 1 ianuarie 2016 Azomureş va respecta normele de mediu care intră în vigoare la acel moment, în condiţiile în care există "unele depăşiri, cunoscute de toată lumea", chiar şi la cele din prezent, mai permisive.

"Sunt câteva proiecte mari, care, împreună, vor aduce limitele (emisiilor Azomureş) la normele care vor intra în vigoare în ianuarie 2016. Valoarea investiţiilor este undeva la 220 de milioane de euro: 20 de milioane de euro pentru încadrarea în normele de mediu, suplimentar 170 de milioane pe proiectele mari. Şi mai sunt câteva proiecte, până la cifra de 220 de milioane, pe diferite secţii. Termenul de finalizare e 31 decembrie 2015. Asta înseamnă că până în acel moment noile instalaţii şi cele modernizate vor fi puse în funcţiune", a arătat domnia sa.

Potrivit managementului Azomureş, noile tehnologii nu vor presupune reduceri de personal semnificative.

În aprilie 2012, Azomureş a primit de la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu o autorizaţie de mediu revizuită, care prevede investiţii de 170 de milioane de euro până la sfârşitul anului 2015. Acţionarii au decis însă suplimentarea acestui buget, în vederea creşterii capacităţilor de producţie şi a calităţii produselor, au precizat reprezentanţii Azomureş.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb