Pentru binele ţării

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 25 iunie 2009

Cristian Pîrvulescu

Cu formula din titlul acestui articol şi-a justificat candidatul conservator la alegerile prezidenţiale iraniene, Mohsen Rezaie, retragerea contestaţiei privind fraudarea alegerilor din 12 iunie. Între timp, 25 de ziarişti şi membri ai personalului cotidianului Kalemeh Sabz, condus de Mir Hossein Moussavi - principalul contracandidat al actualului preşedinte Mahmud Ahmadinejad, deci şi principala victimă a fraudelor -, au fost arestaţi sub acuza de complot împotriva siguranţei naţionale. În acelaşi timp, ministrul de interne Sadegh Massuli anunţa că manifestanţii au primit fonduri de la CIA şi de la opoziţia iraniană din exil. Iar ziarele conservatoare nu au pierdut ocazia să contraatace, acuzându-l pe Moussavi de crime şi cerând pedepsirea sa.

Păstrând proporţiile, evenimentele par să descrie acelaşi scenariu ca în cazul românesc al "Pieţei Universităţii". Doar că în decembrie 1989, la Bucureşti avusese deja loc o schimbare de regim, iar neregulile electorale din 20 mai 1990 erau menite să asigure supravieţuirea politică şi economică a nomenclaturii în curs de reconvertire la noua religie, capitalismul, pe când la Teheran regimul politic nu doar că nu s-a schimbat, dar evoluţia evenimentelor anunţă o contraofensivă a ultraconservatorilor. Derularea evenimentelor pare să indice că revolta "alegătorilor furaţi" va semăna mai degrabă cu cea din Piaţa Tienanmen. Dar "binele ţării" de care vorbea Rezaie ar putea produce nu doar spulberarea visului democratic a milioane de iranieni care au avut naivitatea să creadă că alegerile ar putea genera schimbare în regimul ayatolahilor, ci şi o criză politică mondială, cu consecinţe încă nebănuite.

Că nu democraţia era miza alegerilor prezidenţiale din Iran era un secret al "secret de Polichinelle". Când fanaticii şi integriştii religioşi conduc afacerile aşa zis publice, alegerile nu au altă menire decât să confirme legitimitatea conducătorilor. Iar dacă unii iranieni - cei tineri, cei instruiţi, cei din mediul urban - nu au intrat în acest joc, e deja dovada că revoluţia islamică a lui Khomeini s-a metamorfozat într-o ideologie formală. Autoritarismul teocratic, cu toată puternica sa bază rurală, nu mai face consensul în Iran. Şi dacă ayatolahul Ali Khamenei, adevăratul lider al Iranului, s-a implicat fără nicio rezervă, şi cu toate riscurile, într-un joc care îi va afecta poziţia, indică un alt scop decât cel strict politic şi electoral. Aşa că toate temerile legate de efectul imprevizibil al integrismului iranian asupra politicii internaţionale, şi mai ales ale programului nuclear, apar acum într-o altă lumină. Dacă după înfrângerea Hezbollahului libanez în alegerile din 7 iunie se părea că Orientul Mijlociu ar putea ieşi din impasul în care l-a adus "revoluţia islamică", acum, după ce glasul urnelor a fost strivit în Iran, situaţia devine şi mai încordată. Nici nu mai spera primul ministru israelian Benjamin Netanyahu la o asemenea întorsătură, care să îi asigure o marjă de manevră mai mare în raport cu Washingtonul.

Faptul că ghidul suprem, urmaşul lui Khomeini, a acceptat să cauţioneze o asemenea fraudă, nu este însă de neînţeles. Căci dacă Ahmadinejad era conştient că fără o victorie din primul tur ar putea fi învins în al doilea de o "mare alianţă" îndreptată împotriva sa, nu ar fi procedat totuşi la fraudarea alegerilor fără sprijinul tacit al lui Ali Khamenei. Iar dacă ecourile "primăverii de la Teheran" se vor stinge, mecanica po­litică iraniană, cumulată cu integrismul şiit cu valenţe universaliste, va încerca să externalizeze conflictul. Şi, în condiţiile actualei crize economice şi ale tentaţiilor autoritariste pe care aceasta le favorizează, viitorul poate deveni imprevizibil. Dar totul va fi "pentru binele ţării"!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb