PENTRU DESPĂGUBIREA FOŞTILOR PROPRIETARI Mircea Ursache propune înfiinţarea unui fond obligatar

A consemnat ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 9 septembrie 2011

Mircea Ursache: "Nu există în legislaţia europeană vreo modalitate de a pune un termen de revendicare a proprietăţilor".

Mircea Ursache: "Nu există în legislaţia europeană vreo modalitate de a pune un termen de revendicare a proprietăţilor".

Menirea pentru care a fost gândit Fondul Proprietatea (n.r. despăgubirea foştilor proprietari, deposedaţi abuziv de regimul comunist) nu a fost îndeplinită, spune Mircea Ursache, şeful departamentului pentru administrarea intereselor statului în economie al PSD, fost preşedinte al Fondului Proprietatea şi al AVAS. Drept soluţie, domnia sa propune înfiinţarea unui fond obligatar. În interviul acordat ziarului BURSA, Mircea Ursache dezvăluie că, la preluarea mandatului, administratorul FP, Franklin Templeton, a agreat ca Fondul să aibă o conducere dualistă, însă acest lucru a fost respins de autorităţile române.

Fostul preşedinte al FP: Banii de la Fondul Proprietatea se vor termina cât de repede

Reporter: La ce lucraţi, în calitate de şef al departamentului pentru administrarea intereselor statului în economie al PSD?

Mircea Ursache: Lucrez la un proiect nou de iniţiativă legislativă privind despăgubirea celor abuzaţi de statul român în "48. După cum vedeţi, banii de la Fondul Proprietatea se vor termina cât de repede. Este clar că menirea pentru care a fost gândit fondul nu a fost îndeplinită şi, atunci, trebuie căutată o altă soluţie. Modelul german, pe vremea când Helmut Kohl era cancelar al Germaniei, după unificare, şi anume înfiinţarea unui fond obligatar, emisiune de obligaţiuni, cu termen de graţie de trei ani şi cu eşalonarea plăţilor, astfel încât să nu pună presiune pe buget, ar fi soluţia pe care ar trebui să o îmbrăţişeze România după eşecul Fondului Proprietatea.

Reporter: De ce consideraţi Fondul Proprietatea un eşec?

Mircea Ursache: Pentru că nu mai are cum să îşi îndeplinească menirea. Mai sunt foarte puţine acţiuni de împărţit, iar solicitările sunt de cel puţin zeci de ori peste. Întâi şi întâi, nu uitaţi că proprietatea este impres-criptibilă. Deci, variantele pe care unii le tot vehiculau - să stabilim o dată limită pentru despăgubiri - cad. Orice proprietate este impres-criptibilă, ea poate fi revendicată oricând. Deci nu, nu există în legis-laţia europeană vreo modalitate de a pune un termen de revendicare a proprietăţilor.

Asta înseamnă că acestea pot apărea la nesfârşit.

Cred că în momentul de faţă nimeni nu ştie câte astfel de solicitări sunt. Trebuie găsită o altă soluţie. Eu sper că legiuitorul român va analiza mai serios propunerea mea decât a făcut-o cu multe altele iniţiative legislative ale mele.

Reporter: Aţi fost de două ori preşedinte la Fondul Proprietatea şi ultima dată aţi dat mandatul către Franklin Templeton. Vi se pare că are performanţă?

Mircea Ursache: Pot să vă răs-pund foarte simplu. Niciodată nu e nebun ăla care cere, e nebun ăla care dă.

Reporter: La ce vă referiţi?

Mircea Ursache: Pentru mine principalul la fond era ca statul să rămână în continuare cu 33% până la ultima despăgubire, să nu piardă controlul.

Am cerut şi am negociat cu Franklin Templeton o conducere dualistă la Fondul Proprietatea. Vreau să vă spun că Franklin Templeton a acceptat acest lucru, însă cei care nu au vrut au fost cei din Finanţe.

Păstrarea unui sistem de control al statului în Consiliul de Supraveghere era chiar necesară şi liniştitoare.

Este şi azi în contractul de administrare cu FT un articol care spune că, în cazul în care, prin act normativ, ulterior, se modifică partea de administrare, cu un alt sistem, îl vor accepta fără nicio notificare. Deci numai cu publicarea în Monitorul Oficial.

Reporter: De ce nu au vrut cei de la Finanţe?

Mircea Ursache: Nu ştiu, că nu-mi motivează mie.

Reporter: De Franklin Templeton sunteţi mulţumit?

Mircea Ursache: Au o performanţă incontestabilă. Este vorba de poziţia faţă de banii de la Romgaz (n.r. Fondul a contestat donaţia de 400 de milioane lei făcută de "Romgaz" către stat, însă instanţa a res-pins definitiv şi irevocabil cererea FP), unde era un lucru de o gravitate extraordinară dacă nu ar fi atacat decizia.

Cred că mai au încă un merit, în sensul unei implicări foarte serioase în Consiliile de Administraţie ale firmelor din portofoliu FP. Cel puţin aşa mi se pare, din ceea ce au controlat şi au votat. Mă refer aici strict la programele de investiţii ale societăţilor, la bugetele de venituri şi cheltuieli. În Adunările Generale au observaţii, ceea ce nu exista pe perioada administrării fondului de către stat. Fondul avea mari probleme ca în societăţile cu capital de stat să spună altfel decât spunea Ministerul Economiei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Parca pina la admiterea lui Franklin Templeton nu erai asa de multumit, ba chiar obiectai ca se plateste prea mult pentru servicii. Parca spuneai "ZAU E PREA MULT"

    Toate incurcaturile si insuficienta fondurilor a intervenit din momentul in care a fost luata hotarirea de a fi evaluate stocurile in functie de valoarea bursei. Acum cei ce au porimit deciziile cu 1 leu stocul pierd 60-65%, in timp ce ultimii nu pierd nimic sa 05-10%. Sigur ca ceeace mai are MF nu va ajunge pentru cei ramasi. 

    1. Domnul Ursache este un bun specialist si politician. Tocmai datorita acestei ultime posturi, punctele dansului de vedere pot sa difere in functie de locul si mai ales momentul in care sunt spuse...

    el un politruc lipsit de viclenie, acea viclenie pentru care e nevoie de inteligenta.

    sunt de acord cu o despagubire a fostilor proprietari.pe ceilalti cetateni obisnuiti,nelasati de regimul vostru comunist sa se imbogateasca prin initiativa si munca,cine-i despagubeste???

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb