Autorităţile locale şi ONG-urile din Judeţul Mehedinţi au depus, în acest an, prin Programul de Vecinătate România - Serbia, 35 de proiecte Phare pentru obţinerea unor finanţări nerambursabile. Directorul executiv al Biroului regional pentru cooperare transfrontalieră Timişoara, Anca Lolescu, a declarat că suma alocată de Uniunea Europeană pentru entităţi non-guvernamentale şi administrative din Judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş se ridică la nouă milioane de euro, iar pentru cele din districtele sârbeşti Borski, Branicevski, Banatul de nord, Banatul de sud şi Banatul central, de 1,4 milioane de euro.
"Pentru prima oară în ultimii patru ani, la 23 ianuarie 2007, s-au depus un număr impresionant de proiecte, 105 din partea unor potenţiali beneficiari ai fondurilor europene din România şi 123 din Serbia", a precizat doamna Lolescu.
Potrivit Rompres, prin implementarea proiectelor care vor primi avizul unei comisii de evaluare, zonele de graniţă unde acestea vor fi promovate vor cunoaşte o dezvoltare economico-socială echilibrată. În final, programul va conduce la consolidarea tuturor infrastructurilor pentru care aplicanţii au manifestat interes.