PLASAMENTE ALTERNATIVE Oameni şi obiecte

A intrat în planificarea de toamnă şi casa Artmark, astfel că putem vorbi deja de o funcţionare completă a scenei bucureştene a licitaţiilor de artă. Aşa cum am anunţat deja, Artmark a reintrat în scenă cu două vânzări de obiecte deloc lipsite de valoare artistică, dar pline de semnificaţii istorice, în special prin apartenenţa lor. Mai rar aşa curaj, să faci apel la memoria clienţilor, propunându-le să se raporteze la vremurile trecute care, vrem, nu vrem, fac parte din istoria noastră. S-a profitat, frumos, şi de apropierea de festivalul George Enescu, astfel că în licitaţia de memorabilia au apărut şi piese legate de existenţa marelui compozitor român, dar şi multe documente legate de istoria muzicii. Două pagini cu autografele lui Enescu, Theodor Rogalsky, Mihail Jora, Theodor Fuchs şi Ştefan Alexandrescu, ce au aparţinut legendarei Maruca Cantacuzino, s-au dat cu 250 de euro, cu 100 de euro în plus faţă de preţul de catalog. Doar 50 de euro se cereau pe o pagină de manuscris al Marucăi, schiţă de program aprobată de Enescu cu semnătura sa demnă de afiş, dar s-a vândut cu 125 de euro. În schimb, o partitură originală George Enescu, manuscris al Simfoniei a II-a, împreună cu o schiţă în laviu cu semnăturile olografe ale lui Enescu şi Marucăi Cantacuzino a fost vândută cu 2,5 mii de euro. Mai sunt autografe de Enescu, programul celui de-al treilea concert Yehudi Menuhin din mai 1946, de la Bucureşti, cu autografele elevului Menuhin şi al profesorului Enescu, care a urcat niţel, de la acelaşi 150 la 175 de euro, iar un carnet elegant, învelit în piele, cu dedicaţia lui Enescu pe o pagină, a primit cât s-a cerut, 250 de euro.

Un memoriu redactat de George Enescu către conducerea Ateneului Român, datat 28 octombrie 1937, s-a vândut cu 500 de euro, preţ în care intră doar curiozitatea pentru ce avea Enescu a spune Ateneului de acasă când pleca la Paris. O fotografie superbă, cu o orchestră în care-i recunoaştem pe Enescu, dar şi pe regina Elisabeta, la pian, pe un paspartout pe care aceeaşi regină a lui Carol l şi a României a scris un citat din poezia "Mihu Copilul" de Alecsandri a urcat de la 400 la 700 de euro. Tot 400 de euro s-au cerut şi pentru trei file de manuscris muzical, cu muzica şi versurile compuse de regina Elisabeta a României, aşternut la Sinaia, în 1880, dar nu s-a dat. Pentru monarhişti, sau doar admiratori ai istoriei adevărate a României, acest document foarte vechi era un must, din cel fără nicio legătură cu strugurii atât de suav în actualitate. Nu s-au dat nici 700 de euro pe o fotografie cu George Enescu şi Maruca Cantacuzino în faţa vilei de la Cumpătul, cu semnătura compozitorului. Programul Concertului Simfonic Extraordinar, de la Ateneul Român din 27 ianuarie 1944, dirijat de Herbert von Karajan, care şi-a pus semnătura şi pe program, o piesă istorică, fără îndoială, a urcat de la un umil 50 la minusculul 125 de euro. Celebra fotografie cu micuţul Dinu Lipatti atins pe creştet de Enescu, amândoi având viori în mână, face parte din setul de trei fotografii ale lui Lipatti vândut cu 250 de euro. O superbă fotografie a lui Enescu, cu frumosul său profil de tinereţe matură, în ramă cu semnătura sa, a urcat de la 250 la 350 de euro. Procesul-verbal al unui concurs la Conservatorul Naţional de Artă din Bucureşti, din 1924, cu semnăturile membrilor juriului printre care George Enescu, Cella Delavrancea şi Mihail Jora, a primit cei 200 de euro ce se cereau şi trebuia să meargă direct în muzeul sau arhivele istorice ale instituţiei care, sigur, mai are multe dintre acestea. Dacă nu de acolo or fi pornit aceste frânturi de memorie istorică în drumul lor pe piaţa obiectelor de artă sau de colecţie.

În general, vânzarea şi-a propus să ofere documente, fotografii, dar şi creaţii plastice - pictură, sculptură şi medalistică - cu subiecte muzicale. Cele legate de lumea literară, prezente şi ele în această licitaţie de memorabilia şi muzicale, sunt foarte importante, dar pierd mult din vizibilitate. Astfel, o scrisoare manuscrisă adresată de Mihai Eminescu unui prieten din Botoşani, la 10 noiembrie 1887, a fost vândută cu 4.250 de euro, pornirea fiind de 1,8 mii. Manuscrisele Eminescu de la Academie pot fi atinse cu privirea doar în condiţii speciale, preţul lor fiind din categoria nepreţuibilelor.

Eşecul vânzării vine tot din zona literaturii, a uneia pervertite, de tristă şi sinistră amintire. În 1974, cel ce avea să devină Sinistrul Siniştrilor, şi-a creat titlul de preşedinte al României, în forma sa de atunci, de Republică Socialistă. Este senzaţională apariţia lui cu tricolor pe piept, ca primarii de astăzi, şi cu un sceptru de tip medieval sau din filmele Power Rangers de astăzi. Până la avalanşa de picturi cu această imagine, Ceauşescu a primit omagiul scriitorilor, un volum blasfemic numit "Floarea darurilor", alcătuire inspirată din cărţile bisericeşti, inclusiv coperta conţinând poezii omagiale în manuscris de la scriitorii români care contau. Evident, volumul are un unic exemplar, cel propus la Artmark cu 29 de mii de euro. Practic, fiecare dintre contributorii acestui document al conştiinţei naţionale ar fi fost îndreptăţit să îl cumpere şi să-l distrugă, ba chiar să-şi distrugă contribuţia şi să le păstrze pe celelalte pentru şantaj, dar este evident că nimănui nu-i mai pasă de trecutul comunist, nici măcar de cel securist, torţionarii primesc super-pensii în loc de oprobiul public, iar reperele culturale şi morale au dulapurile pline de scheletele vremurilor de maximă Securitate.

Ziua următoare, adică duminica trecută, a fost vândută o colecţie întreagă de obiecte ce au aparţinut unui demnitar comunist, ultimul dintre miniştrii de externe ce aveau şi o undă de cultură prin cap, dar fără să exagereze. George Macovescu a îndeplinit, pe lângă şefia diplomaţiei lui Ceauşescu, şi funcţia de şef al scriitorilor, ceea ce însemna la fel de multă ideologie şi colaborare cu regimul. A fost ministru de externe când Ceauşescu s-a făcut preşedinte şi ceva timp după asta, iar şef al scriitorilor a ajuns din poziţia de ministru de externe. De apreciat din biografia sa este apartenenţa la mişcarea comunistă din ilegalitate în vremuri când nu era un lucru prea moale.

La încheiere, să ne luăm la revedere de la Geo Saizescu, cel care va rămâne pentru totdeauna cel care ni l-a dat pe Păcală. "Poate fi un om mai fericit decât cel care are tot ce îşi doreşte? Îhî, zice Păcală -Papaiani, ăl de nu-şi doreşte!". În februarie 2012, Artmark a avut curajul să pună în scenă o vânzare de obiecte legate de cinematografie, în special afişe, dar şi multe obiecte personale ale unor nume mari din domeniu. Cu 175 de euro s-a vândut pipa şi bastonul lui Geo Saizescu din filmul "Eu, tu şi Ovidiu", comedia din 1977, dar nimeni nu a dat 250 de euro pentru scaunul de platou al regizorului. Şi nici 50 de euro pe pălăria cu care acesta a apărut în 1982 în filmul "Şantaj". Multe minunăţii din lumea cinematografiei, dar ce zic lumea, din istoria cinematografiei româneşti ne-au fost puse la dispoziţie atunci la preţuri accesibile, dar mai este drum lung până să căpătăm cultura aprecierii personalităţilor şi a lumii lor. Din fericire, Artmark pare să aibă răbdare. Pentru Geo Saizescu, timpul nu a mai avut.