Power Net Consulting a demarat, în această vară, un program intensiv de perfecţionare şi specializare a echipei tehnice proprii. Ca urmare a recentelor schimbări de portofolii a unor producători precum CA Technologies, IBM şi WMware şi, ca urmare a încheierii de noi parteneriate în ceea ce priveşte soluţiile (cel mai recent parteneriat fiind cel cu DELL), managementul companiei a decis să aloce un buget semnificativ zonei de dezvoltare de competenţe tehnice, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
"Ca orice integrator avem o echipa tehnică cu specializări diverse. Considerăm că este critic ca nivelul de competenţe ale specialiştilor noştri să fie întotdeauna la un nivel superior, astfel încât clienţii noştri să simtă şi în zona serviciilor tehnice avantajul de a colabora cu noi. Pentru a putea crea o echipă puternică pe zona tehnică care să permită dezvoltarea unor proiecte de anvergură, Power Net Consulting investeşte continuu într-un program complex de pregătire multibrand", a declarat Eduard Dimitriev,General Manager, Power Net Consulting.
Pe parcursul lunilor de vară, tehnicienii Power Net Consulting au un program mixt de lucru şi cursuri. În urma cursurilor la care participă, vor fi obţinute noi certificări pentru parteneri şi producatori precum: CA Technologies (Identity Manager, Service Desk Manager, eHealth, Application Performance Management), IBM (AIX servere RISC) si WMware (VMware vSphere).