Preşedintele Traian Băsescu acuză guvernul de sabotarea agriculturii

ALEXANDRA OANCĂ
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 22 august 2013

Preşedintele Traian Băsescu acuză guvernul de sabotarea agriculturii

Victor Ponta susţine că declaraţiile preşedintelui sunt "pile" pentru sponsorii săi

Preşedintele Traian Băsescu susţine că guvernul e responsabil pentru situaţia agricultorilor din ţara noastră anul acesta. În opinia şefului statului, faptul că producătorii nu mai pot beneficia de certificatele de depozit pentru cereale îi plasează într-o poziţie de vulnerabilitate faţă de marii achizitori de pe piaţă. Certificatele acordate în trecut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale (MADR) le permitea agricultorilor să îşi lase producţia în depozite şi să ia credite de la bănci în baza lor (n.r. certificatelor).

Primul ministru Victor Ponta a susţinut că declaraţiile preşedintelui sunt "pile" pentru sponsorii săi din agricultură şi a reamintit că 2012 a fost un an agricol foarte bun şi agricultorii şi-au primit subvenţiile la timp. "Noi ne gândim la toţi agricultorii din România, nu la cei 3-4 care îi sponsorizează campania preşedintelui", a spus miercuri premierul.

Achim Irimescu, secretar de stat în MADR, ne-a explicat că decizia ministerului de a sista forma actuală de garantare a depozitelor de cereale a survenit în urma unei analize a pieţei de profil. "Ministerul a realizat că principalii beneficiari ai acestor certificate erau cei mai mari 14 traderi de pe piaţă şi nu producători mici. În forma sa anterioară măsura nu mai putea fi aplicată", a spus oficialul.

Traian Băsescu susţine însă că dacă producătorii şi-ar fi lăsat producţia în depozite şi ar fi luat credite de la bănci în baza acelor certificate, nu ar fi rămas în prezent la mâna achizitorilor, care cumpără cu preţuri scăzute, cum ar fi 147 euro tona de grâu. "Neasigurând la fondul de garantare resursele necesare pentru certificatele de depozit, Guvernul i-a lăsat pe producătorii agricoli români dezarmaţi în faţa achizitorilor de producţie agricolă. Eu nu pot să spun decât că ori este proastă guvernare, ori ministrul Agriculturii, care trebuia să îl informeze pe premier de consecinţe, a vrut să îi favorizeze pe achizitori", a spus şeful statului. Ţara noastră a înregistrat printre cele mai mari producţii de cereale din ultimii ani, conform datelor MADR. În contextul unei producţii mari, agricultorii sunt îngrijoraţi că vor ieşi în pierdere. Din această cauză Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a cerut autorităţilor să intervină în piaţa cerealelor. La rândul lor, reprezentanţii MADR au explicat că nu au posibilitatea de a interveni pe piaţă pentru a ajuta fermierii.

Preşedintele a afirmat că sunt 4-5 mari firme străine care domină piaţa achiziţiilor de cereale şi a afirmat că acest lucru ar trebui cercetat de Consiliul Concurenţei, pentru că diferenţele între preţurile de achiziţie sunt foarte mici. "Oare această cartelizare nu ar trebui observată şi de Guvern şi de Consiliul Concurenţei?", a spus Băsescu, care a dat exemplul vânzării în Egipt de grâu românesc cu 197 de euro tona, faţă de 147 euro pe tonă la preţul de achiziţie de la producătorul din ţară.

Consiliul Concurenţei a primit luni şi o solicitarea din partea secretarului de stat în MADR, Daniel Botănoiu, cu rugămintea de a verifica filiera producţiei şi vânzării de cereale pentru a evita posibile situaţii de monopol. În opinia oficialului însă, probabilitatea ca marii angrosişti să nu respecte legile pieţei este limitată.

Traian Băsescu, front comun cu LAPAR

Din afirmaţiile făcute ieri de preşedintele ţării reiese că poziţia domniei sale este similară cu cea a LAPAR referitor la piaţa cerealelor şi a camerelor agricole. Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR, a apreciat recentele declaraţii alelui Traian Băsescu ca "pertinente şi reale", subliniind că modul în care autorităţile gestionează problemele agricole va duce la dispariţia multor fermieri.

Preşedintele Băsescu a afirmat că va retrimite în Parlament de la promulgare legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă privind organizarea camerelor agricole, el argumentând că modificarea a creat condiţiile politizării acestor camere.

"Înfiinţarea camerelor agricole private este singura soluţie de consolidare a activităţii producătorilor agricoli, a fermierilor, la nivelul judeţelor. Din păcate, legea a fost amânată la intrarea în vigoare cu şase luni anul trecut, iar anul acesta, cu o nouă ordonanţă de urgenţă, practic legea a fost desfigurată şi s-au recreat condiţiile de politizare a camerelor agricole", a precizat Traian Băsescu. Domnia sa a susţinut că prin ordonanţa de urgenţă respectivă s-a "distorsionat" scopul înfiinţării camerelor agricole şi de aceea nu va accepta promulgarea acesteia.

"S-a vrut prin legea emisă să se dea agricultorilor posibilitatea de a-şi asigura consultanţa şi de a se consolida în cooperarea lor la nivelul fiecărui judeţ la nivel naţional, iar acum s-a ajuns la prefectul care organizează adunările de constituire", a mai spus preşedintele.

La rândul ei, LAPAR a atras atenţia asupra aceloraşi probleme privind organizarea camerelor agricole, membrii ligii refuzând să participe la înfiinţarea Camerelor Agricole, deoarece acestea nu le reprezintă interesele. Laurenţiu Baciu a precizat că, potrivit proiectului de reorganizare al acestora, camerele vor pierde 80% din prerogative şi vor fi sub coordonarea statului. "Din aceste motive, existenţa lor va fi doar formală şi acestea nu vor putea fi de real ajutor fermierilor", a spus domnia sa.

În prezent MADR elaborează un proiect legislativ pentru îmbunătăţirea regimului de depozitare a seminţelor de consum în spaţii licenţiate şi de utilizare a certificatelor de depozit pentru acestea. Ministerul a motivat suspendarea schemei de garantare a certificatelor pentru depozitele de cereale în luna aprilie a acestui an prin depăşirea de către FGCR (Fondul de garantare a creditului rural) a nivelului de expunere a valorii schemei de garantare faţă de valoarea totală a seminţelor de consum depozitate şi înscrise în certificatele de depozit aflate în circulaţie. De asemenea, ministerul a concluzionat că schema nu şi-a atins scopul de a finanţa fermierii care nu deţin spaţii de depozitare proprii, deoarece doar un număr de 21 de societăţi au beneficiat de această măsură, care au atât calitatea de depozitar licenţiat, de producător de seminţe de consum şi deţinător de certificate de depozit emise de FGCR.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. La ce te poti astepta de la un individ deviant, demis de 90% din participantii la Referendum, dar tinut pe functie de forte straine cu interese dubioase? Ipochimenul isi protejeaza propriile interese, respira spaga si trafic de influenta.

    Sunt scarbit de tembelismul in care suntem impinsi sa ne scufundam. Originea tuturor relelor din tara asta sta in perpetuarea la putere a acestui deviant. E o dovada a slabiciunii tarii. Vai de capul nostru! La 24 de ani de la Revolutie n-am reusit sa scapam de fantoma securitatii.  

    1. Ce interesant! : "Originea tuturor relelor din tara asta sta in perpetuarea la putere a acestui deviant".

      Oare este posibil? 

      Ai limbaj, dar cu gindirea cum stai?

      Spune: e posibil? 

    Agricultura noastra a fost unul din domeniile pe care a trebuit sa le "vinda" cei care au fost ajutati sa-l inlature pe Ceausescu. Pe nesimtite, strainii au preluat resursele si baza agriculturii romanesti, lasand pe cativa ofiteri sa intermedieze putin din importul si exportul productiei agricole si imbogatindu-se cu firimituri.

    Lasand la o parte gluma asta cu politica si cu conflictul dintre presedintie si administratorul economiei romanesti, trebuie sa punctam ca totusi, administrarea economiei cade in sarcina primului ministru. Deci, este direct responsabil cu ceea ce se intampla in agricultura si in situatia actuala a producatorilor agricoli. Ba chiar am putea spune ca, fiind responsabil direct de acest lucru, este momentul sa demonstreze ca primul-ministru nu este doar un instrument politic al unor grupuri de interese invechite, care stie doar sa vorbeasca si sa arate tupeu de "tanar si nelinistit". Este momentul ca primul-ministru sa rezolve problema supra-productiei agricole si a transferului de valoare in buzunarele lor, stimulandu-i sa faca investitii in calitatea viitoare a productiei agricole. Asta este adevarata piatra de incercare a guvernului actual, nu manevrele diversioniste legate de privatizarea unor institutii sau numirile de ministri sau anchetele facute de institutiile abilitate si infiintate in acest sens. La treaba domnilor, sau iertati-ne si inlocuiti-va cu altii mai specializati in meserie.  

    1. Domnule Toma Necredinciosu, sa gandesti rational si sa spui lucrurilor pe nume ? In ce tara credeti ca traim, intr-una normala ? Tot ce ati punctat este de bun simt, dar cine are rabdare sa asculte, cand atat de multi sant manipulati si spalati pe creier de latrinele voiculesciene ?...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb