Preţul apei livrate de Administraţia Apele Române ar putea creşte cu 7% în luna iulie

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 5 iulie 2007

Guvernul ar putea decide, în iulie, creşterea cu 7% a preţului apei livrate de Administraţia Naţională Apele Ro­mâne (ANAR), ca urmare a evoluţiei coeficientului de inflaţie şi a necesităţii creşterii veniturilor administraţiei, a declarat, pentru NewsIn, directorul ANAR, Marius Postelnicescu.

"Vreau să discut cu ministerele de resort şi sper ca, luna aceasta, să putem pune pe masa Guvernului proiectul de hotărâre spre aprobare", a spus Postelnicescu. Potrivit acestuia, măsura creşterii preţului la apa brută livrată de ANAR este una care ar fi trebuit luată încă de la sfârşitul anului 2006 şi este determinată, în primul rând, de evoluţia inflaţiei.

Marius Postelnicescu anunţa, imediat după preluarea funcţiei de director general al ANAR, că una dintre priorităţile stabilite este aceea de creştere a veniturilor administraţiei prin mărirea contribuţiei la apa brută livrată clienţilor. Creşterea veniturilor ANAR este condiţionată, potrivit directorului instituţiei, de necesitatea menţinerii unui echilibru între veniturile şi cheltuielile administraţiei. ANAR este o instituţie care se autofinanţează şi a cărei responsabilitate este de administrare a principalelor lucrări hidrotehnice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb