PREŢUL NEREGULILOR ÎN GESTIONAREA FONDURILOR EUROPENE Penalizările vor fi decise într-un proces de conciliere

ADELINA DABU
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 19 septembrie 2012

În curând va începe procesul de conciliere între Comisia Europeană (CE) şi autorităţile noastre cu privire la corecţiile financiare definitive care vor fi aplicate sumelor decontate în perioa-da ianuarie 2007-octombrie 2011, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Europene (MAEur).

Cuantumul acestor corecţii va fi stabilit după prezentarea argumentelor celor două părţi cu privire la problemele identificate în sistemul achiziţiilor publice, ne-au declarat reprezentanţi ai MAEur.

Procesul de trimitere spre decontare, la Bruxelles, a cererilor de rambursare pentru plăţile efectuate de la bugetul de stat către beneficiari este întrerupt începând cu luna iulie 2012. Sunt vizate patru programe operaţionale: Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T), Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS MEDIU).

CE a aplicat deja corecţii definitive, în cuantum de 25%, pentru sumele rambursate de la bugetul UE pentru proiectele din cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU), după ce în raportul de audit au fost identificate disfuncţionalităţi ale sistemului de management şi control.

În decembrie 2011 CE a fost de acord să deblocheze, cu condiţia aplicării unor corecţii financiare preventive, procesul de rambursare a cheltuielilor pentru toate programele finanţate din fonduri structurale şi de coeziune întrerupte în luna iulie a aceluiaşi an, mai aminteşte comunicatul MAEur.

Premierul Victor Ponta vrea Ministru pentru Fondurile Europene

Deficienţele din sistemul de absorbţie a fondurilor europene s-au aflat şi pe agenda discuţiilor de ieri, de la Bruxelles, dintre Premierul Victor Ponta şi Jose Manue Barroso, preşedintele CE.

Premierul Victor Ponta a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că va propune numirea unui Ministru pentru Fondurile Europene în noul Guvern format după alegerile din toamnă. Noul minister ar urma să reuneas-că şi să coordoneze, din 2014, activitatea autorităţilor de management care în prezent funcţionează în subordinea mai multor ministere, a precizat primul-ministru.

Domnia sa nu a menţionat ce se va întâmpla cu MAEur.

Leonard Orban, actualul Ministru al Afacerilor Europene, a fost nominalizat de Victor Ponta pentru poziţia de membru la Curţii Europene de Conturi, pe care ar urma să o ocupe, cu avizul favorabil al Parlamentului European (PE), începând din ianuarie 2013, când i-se va termina mandatul lui Ovidiu Ispir.

Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS MEDIU), unul dintre programele cu plăţi în aşteptare, are 17 proiecte în pregătire, pentru care, potrivit oficialilor Ministerului Mediului şi Pădurilor, există riscul să nu fie finalizate în actualul exerciţiu bugetar.

În întâmpinarea noului cadru financiar multianual al UE, ministerul de resort îşi doreşte, după cum declară reprezentanţii săi, să contureze proiecte concrete care să constituie argumente în negocierile cu CE, pentru fondurile ce vor fi alocate.

Cu toate acestea, nouă proceduri de infringement pentru ţara noastră, pe teme de mediu, rămân nerezolvate şi Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor, concepută înaintea aderării la UE, este pe cale să expire.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb