Primele ghiduri ale solicitantului pentru Regio 2014-2020 vor fi publicate în luna mai

Elena Deacu
Fonduri Europene / 21 aprilie 2015

Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a anunţat astăzi că primele ghiduri ale solicitantului pentru Regio - Programul Operaţional Regional 2014-2020 vor fi publicate în luna mai a acestui an.

Anunţul a fost făcut la forumul "Noile linii de finanţare, noi oportunităţi pentru România" de la Palatul Parlamentului, eveniment în cadrul căruia au fost prezentate fondurile europene disponibile pentru România în perioada de programare 2014-2020.

Programul Operaţional Regional 2014-2020 are 11 axe prioritare şi o alocare estimată de 8,25 miliarde euro.

"În ceea ce priveşte stadiul negocierilor cu Comisia Europeană, la această oră negocierile sunt finalizate ca şi fond, acum se lucrează la formularea unor prevederi. Nu au fost negocieri foarte simple. A durat mai mult pentru ca s-a discutat cu aproape toate serviciile Comisiei Europene, nu doar cu direcţia de specialitate, DG Regio. Vom avea câteva tipuri noi de investiţii: centre de transfer tehnologic, eficienţă energetică şi în clădiri publice, în iluminat public şi măsuri pentru mobilitate urbană. O altă noutate sunt instrumentele financiare pentru mediul privat: 100 de milioane de euro pentru garantare, 150-200 de milioane de euro pentru subvenţionarea dobânzii", a precizat Liviu Dragnea.

"Pentru zona Deltei Dunarii vom folosi instrumentul ITI: 1 miliard de euro vor fi alocate pentru această zonă. O altă noutate este modul în care România abordează Strategia Dunării: se pare că suntem singura ţară care finanţează în mod real proiecte pentru Strategia Dunării", a mai anunţat ministrul dezvoltării regionale. Investiţiile Teritoriale Integrate (ITI) reprezintă o noutate faţă de programul anterior (2007-2013). Ele permit intervenţii concentrate şi corelate pe mai multe domenii dintr-o singură zonă, pentru dezvoltarea integrată a acesteia.

ITI Delta Dunării va fi utilizat, prin contribuţia tuturor Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) 2014-2020, într-un areal format din 38 de unităţi administrativ teritoriale din cadrul Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, din Judeţul Tulcea şi din nordul Judeţului Constanţa.

În această zonă, Regio 2014 - 2020 va sprijini finanţarea activităţilor din următoarele axe prioritare: Axa 2. Sprijinirea competitivităţii mediului de afaceri; Axa 3. Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon; Axa 5. Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural; Axa 6. Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală; Axa 7. Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului; Axa 8. Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale; Axa 10. Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale.

Regio 2014-2020 va cofinanţa, de asemenea, Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară al României: "Nu va fi finanţat în totalitate din Programul Operaţional Regional. Sunt alocate 300 de milioane de euro, iar diferenţa va fi suportată din veniturile Agenţiei Naţionale de Cadastru. Este un program foarte necesar ce se va întinde pe 7-8 ani. Vom stabili şi modul în care se prioritizează localităţile, vrem să mergem pe principiul cadastrului general, adică atunci când se ia o unitate administrativ teritorială se face cadastru complet, nu pe categorii extravilan/intravilan", a completat ministrul Liviu Dragnea.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice gestionează Programul Operaţional Regional 2014-2020 în calitate de Autoritate de Management.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb