Producătorii şi integratorii de sisteme ERP consideră că estimarea companiei de analiză Pierre Audoin Consultants, de creştere cu 10% a pieţei faţă de 2009, este optimistă şi că de un trend ascendent se va putea vorbi abia din 2011.
"Din datele pe care le deţinem, anul viitor nu vedem o creştere a pieţei. Apogeul crizei nu s-a consumat, fiind probabil ca acesta să fie atins pe la mijlocul anului viitor sau chiar mai târziu", a declarat directorul general al SAP România, Valentin Tomşa.
Acesta a fost completat de directorul de business solutions de la integratorul de sisteme ERP S&T, Florin Făgăruşanu, care a spus că "şomajul este în creştere şi cât timp acesta nu va fi stopat şi redus nu se poate vorbi de o încheiere a crizei".
"Nu există niciun proiect, nu se întâmplă ceva pentru a duce la stagnarea şi altul pentru a duce la creştere. Ar putea fi sectorul public, dar acesta nu există în ERP. În plus, există şi cursul leu-euro, care este ţinut în frâu cu banii de la FMI, şi aceştia se vor termina la un moment dat. Aşa că cel mai devreme în ultimul trimestru din 2010 se va putea vorbi de o revenire, dar aceasta nu poate să salveze un întreg an. La creştere ne gândim din 2011", a mai spus Tomşa.
Directorul general al Computer Sharing Bucureşti, Radu Magda, consideră că un proiect public mare ar putea schimba radical statistica anului 2010, idee împărtăşită şi de reprezentantul S&T, neprecizând însă despre ce proiect este vorba.
"Sperăm ca sectorul public să vină cât mai rapid cu un proiect. În ultimul trimestru din acest an nu va fi niciun proiect, toate fiind blocate şi vor veni deci în 2010", a mai spus reprezentantul Florin Făgăruşanu.
Compania IBM România este sigură că anul viitor sectorul public va aduce proiecte mari. "Sectorul public va trebui să se alinieze la cerinţele Uniunii Europene, cred ca în vară sau în toamnă va apărea caietul de sarcini la un proiect foarte important, de circa 10 milioane de euro. De asemenea, mai există un proiect în sectorul public, care va fi semnat în primăvară", a subliniat package solutions leader la IBM România, Hary Olaru.
Pentru anul viitor, consultanţii PAC prevăd o creştere a pieţei ERP, puternic influenţată de sectorul public, cu aproape 10% faţă de 2009, an pentru care estimează o piaţă totală de 97,9 milioane euro.