PROIECT DE LEGE: Un senator UNPR propune ca supermarketurile să doneze produsele aflate aproape de expirare

Companii #Agro-alimentar / 2 iunie 2015

Un senator UNPR propune ca supermarketurile să doneze produsele aflate aproape de expirare

Marian Vasiliev, senator UNPR, propune, cu ajutorul a două proiecte de lege, ca 16 octombrie să fie Ziua naţională pentru combaterea risipei alimentare, iar supermarketurile să încheie contracte cu organizaţii umanitare sau de protecţia animalelor pentru a dona alimentele aflate aproape de data expirării, informează Mediafax.

Un proiect de lege al senatorului UNPR prevede că se intezice tuturor agenţilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse alimentare aruncarea acestora la expirarea termenului de folosinţă.

Agenţii economici care operează în spaţii comerciale cu suprafeţe de peste 400 metri pătraţi, cu destinaţia de vânzare de produse alimentare, vor încheia un contract cu o organizaţie umanitară, înregistrată legal sau o asociaţie pentru protecţia animalelor, în vederea donării produselor aflate aproape de data expirării, într-un termen rezonabil astfel încât acestea să poată fi utilizate. Pentru încălcarea acestor prevederi, senatorul doreşte să sancţioneze agenţii economici cu amendă de 15.000 lei.

Cel de-al doilea proiect prevede că se instituie, în 16 octombrie, Ziua naţională pentru combatera risipei alimentare. Această dată coincide cu Ziua mondială a alimentaţiei.

Administraţiile publice locale şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi zilei, luând în considerare culoarea galbenă ca şi culoare specifică acestei zile.

Senatorul UNPR precizează că, potrivit rapoartelor UE, România risipeşte anual 5 milioane de tone de alimente, de aceea doreşte mobilizarea întregii societăţi pentru reducerea acestui fenomen.

Cele două proiecte au fost depuse în 28 mai şi se află în consultare publică la Senat.

O lege asemănătoare a adoptat Parlamentul Franţei, în urmă cu câteva săptămâni, când a interzis distrugerea produselor alimentare nevândute din supermarketuri şi a obligat agenţii economici să doneze bunurile alimentare nevândute, dar comestibile, ca gest de caritate sau drept hrană pentru animale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb