BURSA Analytics

Randament de 1,56% pentru acţiunile Fondul Proprietatea

T.B., F.D.
BURSA Analytics / 25 aprilie

Randament de 1,56% pentru acţiunile Fondul Proprietatea

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 16 - 23 APRILIE

FP derulează un program de răscumpărare de acţiuni proprii

Acţionarii fondului se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a decide asupra unui dividend cu randament de 11%

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au înregistrat un randament de 1,56% în perioada 16 - 23 aprilie 2024, în raport cu moneda euro, situându-se pe prima poziţie în topul celor mai importante creşteri din indicele BET-FI.

Fondul realizează un program de răscumpărare de titluri proprii, achiziţii ce susţin cotaţia FP din piaţă. Pentru perioada avută în vedere, fondul a raportat răscumpărările din intervalul 16 - 19 aprilie, existând zile în care, peste jumătate din tranzacţiile cu acţiuni au fost reprezentate de răscumpărări. În ansamblu, circa 30% din volumul zilnic sunt achiziţii realizate de FP.

Săptămâna viitoare, acţionarii fondului se vor întâlni pentru a decide asupra alocării unui dividend de 0,06 lei, echivalentul unui randament brut de 11,5% faţă de preţul de închidere al acţiunii FP din data de 23 aprilie, de 0,52 lei.

La finele lunii martie, Fondul Proprietatea avea un Activ Net Unitar de 0,6569 lei, echivalentul unui discount de tranzacţionare de 21%. Evaluarea bursieră a FP se ridică la aproape trei miliarde de lei.

Indici - BET s-a apreciat cu 0,32%

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de companii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu excepţia SIF-urilor, a crescut cu 0,32%, în perioada 16 - 23 aprilie.

Indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,03%, în intervalul avut în vedere, în vreme ce indicele BET-XT s-a apreciat cu 0,27%, în perioada 16 - 23 aprilie.

Electroargeş - pe prima poziţie în topul randamentelor de la BVB

Acţiunile Electroargeş se situează în topul randamentelor de la BVB, din intervalul 16 - 23 aprilie, cu o creştere de 6,25%, în raport cu moneda euro. Pe locul al doilea se găsesc acţiunile companiei Erste Group Bank cu o apreciere de 5,71%, iar pe poziţia a treia se află titlurile Digi Communications, cu o creştere de 4,51%.

Fonduri de investiţii - randament de 0,96% pentru FDI SanoGlobinvest

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 15 - 22 aprilie, este condus de titlurile FDI SanoGlobinvest cu o apreciere de 0,96%. Titlurile BT Index Austria ATX au înregistrat o creştere de 0,36%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Active Dinamic, care au urcat cu 0,24%.

Bitcoin - apreciere de 4,23%

Bitcoin s-a apreciat cu 4,23%, în intervalul 16 - 23 aprilie, în raport cu moneda euro. Cotaţia aurului a scăzut cu 3,43%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a rămas neschimbat în intervalul de timp precizat.

Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb