RATBV organizează până la finalul anului o licitaţie pentru achiziţia a peste 100 de autobuze noi

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 22 august 2017

RATBV SA, operatorul de transport public local din municipiul Braşov, va organiza în ultimul trimestru al acestui an o licitaţie pentru achiziţia a 105 autobuze cu podea joasă, EURO 6 diesel, de diferite tipuri - MIDI, autobuze standard si articulate, au anunţat reprezentanţii companiei braşovene.

Compania braşoveană va contracta un împrumut de 25 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru reînnoirea parcului de autobuze al companiei.

Potrivit unui anunţ publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, contractele care urmează să fie finanţate cu fonduri provenind dintr-un împrumut BERD se vor supune politicilor de achiziţii ale băncii, fiind deschise, totodată, oricăror companii româneşti şi străine.

În 2015, BERD a conceput special pentru România programul SMART, prin intermediul căruia primăriile sau regiile de tranport public local au acces la finanţări destinate reînnoirii flotelor de vehicule şi reabilitării infrastructurii urbane.

Fondurile rambursabile puse la dispoziţie de BERD sunt recunoscute a fi mai ieftine decât creditele bancare clasice. Şi asta pentru că instituţia se finanţează la costuri competitive de pe piaţa internaţională datorită ratingului AAA. În general, creditele se acordă în lei, pe termen lung, mai mare de 5 ani, costurile fiind de aproximativ 15 - 20% din valoare.

Până acum, cinci oraşe au accesat această schemă de finanţare, anume Sibiu, Arad, Iaşi, Constanţa şi Cluj. Ultimul a renunţat însă la împrumut, pe motivul unor condiţii nerezonabile ale finanţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930