Răzbunarea lui Klausewitz

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 20 august 2021

Cornel Codiţă

Cum era de aşteptat, sub presiunea ştirilor care curg în aceste zile, "armata de specialişti în Afganistan" ascunsă în faldurile presei din România a scos imediat capul la iveală şi s-a împărţit repede în două.

De o parte, tabăra "jubilanţilor": America, Biden şi ai lui au încasat-o "di granda"! Şi, încă, pe mîna lor! Afganistanul, al doilea Vietnam al Americii şi, desigur, al majorităţii democrate care domină instituţiile guvernării, Casa Albă, Congres, Senat. Elemente de ilustrare a tezei sunt slavă domnului toată ziua pe ecranele media şi nici presa din America nu este prea reţinută cînd vine vorba să caracterizeze consecinţele imediate ale retragerii forţelor armate ale SUA din Afganistan, după o schemă pe care scrie mare şi citeţ: dezastru. Cealaltă tabără, cea a "loialiştilor atlantişti", se sforţează din toate puterile să pară calmă şi compusă: retragerea este mai mult decît logică; operaţiunea aliată din Afganistan şi-a atins scopurile, era firesc să fie făcută. Cît despre "bavuri" şi "pierderi colaterale", n-ai ce-i face, nimeni nu putea miza pe avansul precipitat al trupelor talibane şi, mai ales, pe colapsul fulgerător al forţelor militare ale regimului pro-occidental Ashraf Ghani care ar fi trebuit să gestioneze situaţia după "retragerea aureliană" a americanilor şi a aliaţilor lor. Nu o gestionează guvernarea Ghani, o gestionează guvernarea talibanilor... asta-i singura diferenţă; mult zgomot pentru mai nimic!

Evident, îndopat cu atîta propagandă de doi bani, "omul nostru de pe stradă" nu are nici o şansă să înţeleagă nici de ce, brusc, lumea se ocupă atît de neapărat de subiectul "Afganistan", nici de ce ar trebui cu orice chip să fie fanatic ori pro, ori anti-american într-o problemă care, oricît şi-ar forţa imaginaţia, nu pare să îl privească în ceea ce este esenţial pentru viaţa lui de zi cu zi. Cititorul nostru merită, deci, cîteva puncte de sprijin în acest ocean de dezinformare controlată, pentru a putea să îşi facă propriile judecăţi asupra unui subiect care, chiar dacă nu îl atinge imediat, rămîne totuşi important pentru guvernare, pentru România şi pentru cetăţenii ei. Primul lucru care merită menţionat este acela că decizia retragerii totale a forţelor armate americane din Afganistan datează de aproape doi ani şi aparţine Administraţiei Trump. Ceea ce nu înseamnă că blamul pentru ceea ce se întîmplă în aceste zile trebuie transferat automat de la Administraţia Biden, la cea a predecesorului său. Înseamnă doar că atît în planificarea militară, cît şi în cea politică, a existat un calendar destul de precis al "tranziţiei". Pe acest calendar, negociat de către Administraţia Biden cu reprezentanţi ai forţelor talibane s-a mers, pas cu pas, vorba unui politician local, pînă în ultimele două-trei săptămîni. Pe măsură ce ghilotina dispariţiei totale a forţelor americane şi NATO s-a apropiat, s-au precipitat două circumstanţe trecute prea uşor cu vederea de "planificatorii" iniţiali ai operaţiunii. Prima a fost topirea iluziei că un regim pro-occidental poate rămîne în funcţie la Kabul şi asigura o rezistenţă serioasă în faţa asaltului trupelor talibane după ce forţele militare occidentale nu vor mai fi pe teren. Această iluzie a fost hrănită cu bună ştiinţă atît de către militarii, cît şi de politicienii occidentali care au vrut să se asigure că dacă procesul va deraia, atunci vina va cădea în cea mai mare parte, dacă nu în totalitate, pe autorităţile regimului Ghani. De aceea, spre deosebire de Vietnam, unde SUA au evacuat mai bine de 180.000 de civili, înainte de încheierea prezenţei militare pe teren, în Afganistan, abia dacă au fost evacuaţi cîteva mii. Al doilea element a fost forţa efectului de "sucţiune" rezultat din prăbuşirea de la o zi la alta a guvernării Ghani şi părăsirea teritoriului ţării de către însuşi Preşedintele în funcţiune. Acest efect, mai mult decît precipitarea sau graba talibanilor de a se încorona cu victoria "eliberării", este responsabil pentru viteza cu care forţele talibane au luat sub control ţara, regiune cu regiune şi, în ultimă instanţă, au pătruns în capitala Kabul fără nici o rezistenţă.

Al doilea lucru esenţial de ştiut este acela că "seminţele" roadelor amare culese astăzi în Afganistan nu au fost puse în pămînt nici de administraţia Biden, nici de cea a lui Trump, ci hăt, tocmai de Administraţia Bush jr. şi de Congresul SUA dominat la acea vreme de republicani, la fel de autoritar, cum este astăzi dominat de democraţi. Deschiderea frontului din Afganistan, în numele "războiului total împotriva terorismului" proclamat de Administraţia Bush, a părut atunci un pandant firesc, geo-politic şi militar, al operaţiunilor din Irak, menite, cel puţin declarativ, să elimine atît capii Al Qaeda, cît şi bazele lor de sprijin din ţările cheie ale regiunii. Şi, aici ajungem la miezul chestiunii, cuvîntul "război"!!! Politicienilor le place să se joace cu cuvintele. Din joaca asta îşi trag cel mai adesea voturile şi foloasele. În cele mai multe cazuri ei sunt tentaţi, mai ales atunci cînd sunt confruntaţi cu consecinţe ale "discursului" lor politic, să spună că ele, cuvintele, nu au cine ştie ce greutate, în orice caz nu e nici necesar nici neapărat să fie luate mereu în serios. Există însă cuvinte necruţătoare, cu impact devastator asupra realităţii. Unul dintre acestea este "Război". Omul care a făcut cea mai articulată şi convingătoare argumentaţie a acestui fapt este un anume Karl von Klausewitz. Scrierile sale despre război şi proiectele sale de modernizare a structurilor militare, deşi poartă pecetea secolului al XVIII-lea, sunt şi astăzi parte integrantă din organizarea şi acţiunile armatelor celor mai multe dintre statele lumii. Trei lucruri esenţiale îi datorăm acestui "părinte fondator" al gîndirii strategice şi militare moderne, în materie de înţelegere a războiului. Primo: Războiul nu înseamnă o sumă de operaţiuni militare şi nici reciproc, o sumă de operaţiuni militare nu constituie un război. "Războiul este, deci, un act de forţă/violenţă menit să îl constrîngă pe inamic să împlinească voinţa noastră". Secundo: Războiul se defineşte şi se realizează pe axa Scop-Obiective-Mijloace. "Scopul" războiului este definit politic. Pentru a-l realiza, trebuie să alegem/definim "Obiective" relevante care, odată atinse, dau efectul militar şi politic însumat necesar pentru victorie, (acesta este rostul strategiei). În sfîrşit, este necesar să alegem mijloacele adecvate/eficiente pentru realizarea obiectivelor (acesta este rostul tacticii). Tertio: războiul este un mijloc extrem de acţiune al statului, pus la lucru doar atunci cînd în joc este însăşi existenţa/supravieţuirea statului respectiv. De aceea, spune Klausewitz, moral, războiul nu poate începe decît în apărare, urmare a atacului armat al inamicului asupra noastră, în încercarea de a ne constrînge să ne supunem voinţei sale!

Deciziile politice şi militare luate de Statele Unite şi urmate fără crîcnire de aliaţii NATO în legătură cu Afganistanul au neglijat grav sau au încălcat toate aceste principii fundamentale. La nivel politic şi de propagandă, "războiul împotriva terorismului" poate că sună bine. Din punct de vedere al definirii cu sens şi cu sorţi de izbîndă a unui război, acesta nu poate fi un scop, pentru simplul motiv că nu indentifică inamicul pe urmează să îl constrîngem să ne împlinească voinţa, prin utilizarea violenţei armate. După cum nici voinţa celor care au declarat acest pseudo-război nu a fost vreodată precizată! Cum să alegi obiectivele potrivite, strategia cîştigătoare, cînd ţelul este mai degrabă un fel de fata morgana!? Militarii au făcut ceea ce au crezut de cuviinţă. Au planificat şi pus în practică tot felul de operaţiuni şi activităţi, au dislocat baze şi trupe pe teren, au luat măsuri de securizare a unor obiective, au bombardat şi atacat diferite locaţii şi formaţiuni de luptă ale forţelor talibane, dar esenţialmente au bîjbîit în întuneric printre tot felul de obiective, care chiar dacă au fost atinse nu au însumat niciodată consecinţele militare necesare unei "victorii" în sens definitiv, ireversibil; (singurul de altfel care are sens din punct de vedere militar! Restul sunt cîştiguri sau pierderi, strategice, operative sau tactice, prin esenţa lor reversibile). Cît priveşte dimensiunea tactică, aici am avut un lung proces de învăţare prin "încercări şi erori", ceea ce a dus la pierderi mult prea mari faţă de efectul militar însumat.

Oricît ar părea unora de ciudat, cînd politicienilor le este îngăduit să se joace cu cuvintele grele de consecinţe, cum este "Război", cineva ajunge în cele din urmă să se ardă. Din păcate, unii se joacă şi alţii se ard, îşi ruinează viaţa sau mor pur şi simplu înainte de vreme în condiţii dramatice şi, dintr-un anume punct de vedere, absurde. Pentru partea aceasta cu absurdul se poate (re)vedea cu mare folos textul lui Fernando Arabal, "Picnic pe cîmpul de luptă".

Opinia Cititorului ( 47 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. ...

    1. A fost fortata sa se retraga cand a inteles ca e depasita tehnologic militar. Drona capturata pe timpul lui Obama, fara sa fi dost distrusa este graitoare, pierderile suferite dupa retalierea cauzata de moartea generalului iranian...au dus la constientizarea acestei superioritati amintite.

      Carl (si nu Karl) von Klausewitz a vorbit despre razboi ca despre o notiune ce implica doi sau mai multi inamici statali, bine definiti, cu armate regulate, frontiere, ideologie, principii si, mai ales, vizibilitate.

      Ceea ce a incercat tovarasul Codita sa ne explice a fost teoria chibritului, in care singura legatura dintre experienta afgana si conceptele lui von Klausewitz (si se adauga particula "von" pentru ca face parte din numele de familie al autorului, ca sa ne lamurim... 

      Si ca sa intelegem pana la capat cata de mult a reusit autorul sa desconsidere subiectul, "pecetea secolului al XVIII-lea" a fost, de fapt, cea a secolului al 19-lea, pentru ca von Klausewitz a scris marea majoritate a colectiei sale de lucrari sub influenta razboaielor napoleoniene (si dupa terminarea acestora) care, prin folosirea artileriei intr-un mod nou, au influentat decisiv campul de lupta si soarta statelor implicate.

      De asemenea, modul in care statele au avut nevoie sa se... 

      Va multumesc pentru indreptare, bine venita de altfel, Carl și nu Karl cum din repezeală a scris dactilografa....adică eu! Scuze Măriei sale Cititorul și promit că nu se va mai întîmpla....chiar atît de des...

      Cît despre opiniile exprimate ele vă oglindesc și nu este căderea mea să mă ocup de ele în nici un fel, nici să le aprob, nici să le contrazic, nici să le comentez,... 

      Mai ales mata ai aratat cat poti, limitat in gandire si maniere.

      Nu ai inteles nimic din editorial, tataie! Nici macar titlul!

      Opinia 1.2 a primit raspuns...de la !.6...nu 1.4. care este raspunsul Autorului. Eu nu imi doresc sa mai regasesc asemenea comentarii impertinente, deformate,lipsite de bun simt si adevar.

      A Zeului Marte răzbunare Glossă

      Mister ne-nţeles vreodată. 

      Al Monstrului Marte blestem 

      Fulger spin pe cer deodată. 

      Mâine nu îl mai vedem. 

      Pe Marte-l nalţă smerit. 

      Shanti Zeiţa străbună! 

      Doar noi doi nu am murit 

      Co-creem o lume bună! 

       

      Zbor spre re-nfrunzite stele,  

      Nou pământ v-am transmutat,  

      Mut valul inimii mele  

      Shanti-n Pace m-am întrupat.

      Pace-i zbor! Aripi de fluturi,... 

      ,,Ramane la aprecierea fiecaruia sa judece,,,asa se scrie corect(conform teoriei lumanarii)!Fiecare dupa cat poate,nu?

      Editorialul spune printre randuri ca termenul „terorism” este uneori folosit incorect de guverne pentru a se referi la rebelii de gherilă care luptă împotriva regimurilor lor, simplu pentru ca nu e definit.Citeste si mata cu atentie sau nu poti extrage esenta?

      Autorul nu a afirmat ca e un război convențional, dimpotriva a comparat cu Vietnamul in care a dominat lupta de gherilă, „armata de țărani” a lui Ho Chi Minh.

      Incearca sa intelegei esenta lumii, Panta rei în traducere "Totul curge" nu se scurge, inclusiv un fluviu curge.

      Nicolae Iorga avea fraze de o pagina, asta demonstreaza genialitatea si nu contrariul. 

      Nu conteaza forma ci continutul, mesajul editorialului de la suprfata dar si din structura de adancime. Cu superficialitate, obraznicie si lipsa de respect nu se rezolva nimic pe lume. Cand dai in altcineva, dai in tine insuti., legea bumerangului, adica o strada cu dublu sens.

      Te-ai uitat cui i-am raspuns eu si ce scria in comentariul respectiv?Mai odihneste-te fiindca daca compui zi si noapte poeme vezi dublu!

      Obraznica cum esti nu poti vedea realitatea decat la suprafata...nu ai timp de lucruri serioase, cum ar fi analiza ca de sinteza nici nu poate fi vorba.Ti-o spune un profesor, cu experienta. Vrei sa iesi in evidenta la polul negativ. Drumul cu sens dublu se refera la directia campului magnetic dublata de un camp magnetic, in sens opus.Sa mai studiezi si tu, nu strica nimanui sa stie pe ce lune se afla.

      Drumul campului de intoarcere e gravitational, cel de plecare e magnetic/ Magneticul ofera energie, cel gravitational absoarbe energie, rolurile se pot schimba, intotdeauna campul de forta mai puternic il hraneste pe cel mai slab. Asta e legea de echilibrare a energiei universului. Daca cunosti aceste secrete de echilibrare energetica, in 15 minute de calatorie in astral sau eter te reface complet. Te simti ca si cum ai fi dormit 10 ore. Acesta e secretul hranirii sufletului la nivel de...

      scuze!

    In opinia mea retragerea era obligatorie din cauza costurilor mentinerii status-quo-ului. Global, avem tensiuni China-Rusia-SUA cu proiectii belicoase in crestere in Marea Chinei si Taiwan si inghetate in Siria, Turcia. Prin retragere se deschide un front de negociere si cu Rusia si cu China. Cum ar arata o coalitie internationala legitimata de Consiliul de Securitate care intervine pentru a pune capat atrocitatilor talibanilor? Corolar s-ar deschide posibilitatea exploatarii imenselor...

    1. Aveti dreptate marile puteri deja colaboreaza in explorarea spatiala.Motivul retragerii insa este unul mai profund si anume cand si-au dat seama de superioritatea stiintei plasmatice nucleare iraniene care face obsolita stiinta nucleara actuala. Stiinta plasmatica nucleara face posibila explorarea spatiului fara combustibil din resurse limitate si care produce entropie, deplasare care utilizeaza energia plasmatica nucleara, cu n ordine de magnitudine mai mare decat cea nucleara. Razboiul...

      ... nu permite linkuri, dar sunt sigur ca puteti gasi o modalitate ingenioasa de recomandare a unor lecturi convingatoare despre stiinta plasmatica nucleara iraniana.

      Recunosc ca n-am auzit pana acum de ea, iar din mesajul dvs. nu se intelege nimic despre cine este si ce vrea stiinta cu pricina, nici de ce s-ar mai zdrobi iranienii cu centrifugele alea de imbogatire a uraniului, cand au la ei acasa asemenea minunatii.

      Multumesc. 

      Nu gasiti pe linkuri asemena informatii clasificate. Exista in schimb publicate 3 volume din cele 9 scrise de cel care a descoperit aceasta stiinta. Ordinea materiilor universului, structura luminii si originea universurilui.Eu le studiez de un an de zile, cu viu interes.Cititi articolele domnului profesor Ioan Coja despre M.T Keshe ca sa intelegeti ceva. Proiectul este ca oamenii de stiinta iranieni sa invete toate statele nationale aceasta stiinta plasmatica, in mod gratuit. Se ofera...

      Cartile sunt tarduse in limba engleza, se mai gasesc.Exista si traduceri in limba romana....

      ... greseala a fost a lui nixon - suspendind standardul aur (pentru a sustine efortul de razboi din vietnam) ... dolarul, fiind o moneda internationala avea (ulterior) nevoie de un mecanism de reglare ... dolarul "ipotetic" era controlat prin derivate - initial doar instrumente ale bancilor centarle ... dolarul fizic trebuia controlat prin fluxuri invizibile de cash ... de aci nevoia americanilor de conflicte pe ici, pe colo si alte forme de trafic "invizibil" ... aceasta...

    mie mi se pare ciudata aceasta retragere urgentissima , mai ales ca au lasat o armata afgana inarmata pina-n dinti cu armament performant .va iesi la iveala daca este o magarie planificata , cum a iesit si cea cu asa zisa pandemie .

    Nasol este ca talibanii nu poarta masca, nu respecta distantarea sociala si probabil nu se prea spala pe maini.

    1. ...

      Alaturi de 'valorile' covid exista, la fel de importante, valorile referitoare la homosexuali si restul mutantilor. Femeile ar putea sa se declare barbati si astfel sa scape de teroarea dilimanilor. Mutantii care au defilat pe aici impreuna cu ambasadorii (uk, olanda) ar trebuie sa se duca in Afganistan ca sa lupte in fundul gol pentru drepturile mutantilor/lgbtqraz+

      Si din cauza asta s-au si retras... de teama tulpinilor Covid. Razboiul nu va mai fi posibil din cauza Covid. Soldatii se vor antrena pentru pace prin jocuri ale startegiei pacii si nu ale strategiei de razboi.Veti vedea!

    Victoria nu este a afganilor, nu a fost in Vietnam, a vietnamezilor si in Irak a irakienilor. Vicoria acelor popoare a fost o victorie a credintei lor.

    Americanii si aliatii, au instruit si dotat in cei 20 de ani acolo, o armata nationala afgana, forte de politie afgane, graniceri, s.a. A instalat acolo un Presedinte, guvern si o administratie organizata pe principii democratice.

    Insa nici americanii in 20 de ani, ca si inainte rusii, in 10 ani, nu au schimbat si nu va reusii... 

    1. Da,chiar avem de ales intre stricatii de la Bruxelles si fanaticii psihopati de islamisti.Dar stii ,noi alegem a treia varianta,sa ramanem crestini.Cine ii admira pe talibani,pe islamisti sa se duca la ei!Drum bun si calatorie sprancenata!De bine ce este in tarile islamice vin toti aici mancand pamantul!

      Creatorul este unul.Religia e una singura revelata progresiv umanitatii direct proportional cu puterea de intelegere, asa cum si mesajul ei este acelasi in esentasi meagerii acelasi suflet reintrupat in timp si spatiu, cand umanitatea a avut nevoie.Cine nu intelege acest lucru simplu inseamna ca e de partea celor care instrumentalizeaza credinta pentru acces la putere. Suntem o singura rasa, rasa umana, o natiune pe aceasta planeta. Umanitatea e o singura tara iar noi cetatenii ei. Pana...

      Explica-i asta si anonimului 5.,de ce faci discriminare?

      E si pentru el....Religia este una, nu e nevoie sa fii geniu ca sa intelegi un lucru simplu...Oamenii au inteles acest lucru si cei care nu au inteles inca vor intelege cand sudletul Mitrei va reveni in fizicalitate.

    Sa incercam sa ne intoarcem in decembrie 1979 cand sovieticii au facut o greseala capitala ce a contribuit 10 ani mai tarziu la prabusirea URSS: au trimis unitati militare aeropurtate la Kabul pt a salva factiunea ofiterilor afgani procomunisti care au asasinat pe primul ministru care la randul sau detronase pe rege care mai era si varul sau. Afganistanul intimpul razbooiului rece era o tara tampon uitata de lume in care cele 2 superputeri convenisera pastrarea statul quo respectiv un rege...

    A Somnului cel Mare Monstru Glossă

     

    Ridicați pe-a voastră jale. 

    Săracii vor să-i omoare! 

    Somnul Monștrul stoarce-n cale. 

    Să îi punem stăvilare! 

    Oasele și-or face praf! 

    Ne răzbună Prometeu! 

    Sufletul vă e bolnav, 

    Să îl duc lui DUMNEZEU. 

     

    Voi ce stați pe la tribune 

    Și în jilțul guvernării, 

    Voi ce vă hrăniți renume

    Doar din lacrimile... 

    1. Voi ce-n luna zburati si Marlboro fumati, nu uitati c-aveti frati ce fumeaza Carpati

      Fumatul polueaza, nu e indicat pentru binele comun al planetei si al sanatatii.

      Noi suntem modesti, doar fumam, Aliatii nostri fumeaza si polueaza cu rachetele, avioanele private si armele moderne.

      Zborul e unul la nivel de suflet. Nu exista deosebire intre interior si exterior atuci cand sufletul iese din cusca trupului in fiecare seara.

      Zbor spre desfrunzita stea din inima sufletului!  

      M-aștepţi să visăm același vis   

      mi-ai tors iluzia, deodată   

      Vie-n inima-mi brăzdată   

      şi miroși liniştea celui promis.   

          

      Adânc durerea ta viu ne fulgera   

      Viu sărut în duh deodată  

      Fluturi în... 

      Al inimii suflet sărut e singuru-mi dor

      M-aștepţi să visăm același vis 

      mi-ai tors iluzia, deodată 

      Vie-n inima-mi brăzdată 

      şi miroși liniştea celui promis. 

      Suflete, îmi săruți durerile din cânt  

      Sărutu-ți viu, sfredelitor de altădată  

      Mă caută în aurii vise ce mă îmbată

      Dansează pe al fericirii lunatic Sânt.... 

      Cred într-unul Dumnezeu,

      Tatăl ziditorul, 

      dar mai cred și-n neamul meu, 

      înfrățit cu dorul. 

      Cred în sfinți, dar și-n voinici, 

      cred în flori și-n cremeni, 

      căci tăcuții mucenici 

      cu haiducii-s gemeni. 

      Dar mai cred că într-o zi, 

      aspru, din furtună, 

      neamul meu se va trezi 

      cu securea-n mână. 

      Și-atunci ierte Cel din cer 

      liftele spurcate,

      căci prin sânge... 

      Frumos, romanul s-a nascut poet!

      Asa este, aveti dreptate!

      Sa ne punem dorinta ca toti lderii , indiferent de natura lor, cei care decid sa-si eleveze sufletul si sa faca ce le dicteaza el. Daca oamenii sunt morali, au credinta in suflet atunci nu se vor mai lasa manipulati, vor avea coloana vertebrala si le va pasa de noi. Pe de alata parte si mai imporatnt este sa avem si noi putere de decizie prin participare la procesul de luare a deciziei. Democratia participativa, nu reprezentativa este un ideal pentru care merita sa te lupti.Prin simplul...

      In legatura cu distributia echitabila a resurselor,ai ceva idei ca de dat din gura stie toata lumea.

      Autorul versurilor este Radu Gyr.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb