Reuters: Austria acuză Airbus de fraudă într-un contract Eurofighter

C.R.
Internaţional #Aeronautică / 16 februarie 2017

Reuters: Austria acuză Airbus de fraudă într-un contract Eurofighter
C.R.

Ministerul Apărării din Austria va declanşa o acţiune în justiţie împotriva Airbus, producătorul european de avioane civile şi militare fiind acuzat de fraudă într-un contract de achiziţie a aparatelor Eurofighter, cu o valoare de 2 miliarde de euro. Contractul a fost semnat în 2003, conform ştirii de la agenţia de ştiri APA preluate de Reuters.

Ministerul apărării din Austria a finalizat recent o anchetă, în cadrul căreia s-a descoperit că Airbus şi cele patru ţări din consorţiul Eurofighter "au indus Austria în eroare cu intenţii frauduloase în ceea ce priveşte preţul de achiziţie".

Avionul de vânătoare multi-rol Eurofighter este construit de un consorţiu din care fac parte BAE Systems din Marea Britanie, grupul italian Leonardo (fost Finmeccanica) şi Airbus, care reprezintă Germania şi Spania.

Procurorii din Germania şi Austria anchetează cazul de mai mulţi ani, iar procurorii din Munchen au declarat că se aşteaptă să închidă procedurile preliminare separate până la jumătatea anului, conform ştirii Reuters.

Ministerul Apărării din Austria nu a răspuns deocamdată cererilor presei pentru informaţii suplimentare, iar un purtător de cuvânt al companiei a declarat că Airbus nu poate răspunde deocamdată acuzaţiilor, despre care a aflat din presă.

Conform datelor prezentate de agenţia austriacă de ştiri APA, Austria a comandat 18 aparate Eurofighter în 2003, iar apoi comanda a fost redusă la 15 aparate în 2007, în condiţiile în care a fost declanşată o anchetă cu privire la contractul iniţial, pe fondul suspiciunilor de mituire a oficialilor implicaţi.

Contractul a fost controversat încă de la început, după cum scrie APA, politicieni şi funcţionari publici fiind acuzaţi că au primit mită, inclusiv sub forma unor tranzacţii auxiliare contractului principal.

După cum mai scrie Reuters, Airbus cooperează cu procurării germani şi într-o anchetă separată referitoare la vânzarea avioanelor de vânatoare către Austria, dar şi într-o anchetă din Marea Britanie, cu privire la un contract pentru echipamente de comunicaţii livrate Arabiei Saudite, în valoare de 3,3 miliarde de dolari.

De asemenea, Biroul pentru Fraude Serioase din Marea Britanie anchetează Airbus şi într-un caz de acordare de mită şi corupţie în jurul unor contracte de vânzare a aeronavelor civile.

Compania Airbus este prezentă şi pe piaţa noastră, odată cu inaugurarea fabricii de elicoptere Airbus Helicopters de la Ghimbav în 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb