• FINANCIAL TIMES
• Unilever lansează o emisiune de obligaţiuni în Hong Kong
Unilever este prima companie europeană multinaţională care lansează, astăzi, o emisiune de obligaţiuni denominate în yuani, urmărind să obţină astfel 300 de milioane de yuani (46 milioane de dolari) de la investitori instituţionali din Hong Kong, spun bancheri apropiaţi operaţiunii.
.............
• Companiile de carduri din SUA ţintesc clienţii bogaţi
Companiile americane de credit-carduri oferă tot mai multe stimulente în vederea atragerii de clienţi bogaţi, urmărind astfel să-şi reducă expunerea la creditorii cu venituri mici, care sunt tot mai îndatoraţi.
...........
• Gupta a demisionat din Fundaţia Gates
Rajat Gupta şi-a înaintat demisia din funcţia de consilier principal al Fundaţie Bill & Melinda Gates, în contextul în care încearcă să se apere de acuzaţiile potrivit cărora ar fi vinovat de insider trading, respectiv implicat în scandalul Galleon Group.
.. ........
• WALL STREET JOURNAL
• Nasdaq şi ICE se gândesc la un preţ pentru NYSE
Nasdaq OMX Group Inc. şi IntercontinentalExchange Inc. au purtat discuţii în ultimele zile cu privire la o posibilă ofertă comună pentru preluarea NYSE Euronext, însă cele două companii nu au ajuns, încă, la o înţelegere, spun surse apropiate negocierilor.
..........
• Santander şi CCB se orientează către oraşele mici din China
Banco Santander SA din Spania se va alia cu China Construction Bank Corp., iar societatea mixtă care va rezulta astfel va oferi servicii bancare în afara oraşelor mari din China. Cele două părţi vor investi, pentru început, 3,5 miliarde yuani (534 milioane de dolari) în societatea mixtă care va fi deţinută în proporţie de 19,9% de Santander.
...........
• Myspace, ocolit de publicitate
Cu un trafic în cădere liberă şi un viitor nesigur, reţeaua de socializare şi divertisment Myspace are probleme tot mai mari în atragerea de publicitate, în special pe termen lung.
Luna trecută, traficul pe Myspace a scăzut cu 44% faţă de februarie 2010, la 37,7 milioane de vizitatori unici din SUA, potrivit comScore Inc.
.........
• NEW YORK TIMES
• Preţul petrolului Brent se menţine la 115 dolari/baril
Cotaţia petrolului brut de tip Brent se menţine la peste 115 dolari barilul, în condiţiile în care rămân în atenţie tensiunile din Orientul Mijlociu. Preţul ţiţeiului Brent cu livrare în mai a scăzut cu 8 cenţi, la 115,51 dolari/baril la bursa energetică din Londra.