RoEnergy, Târg Internaţional de Energii Regenerabile şi Eficienţă Energetică în Construcţii

F. A.
Comunicate de presă #Energie / 8 iunie 2011

Firmele autohtone de profil aflate în căutarea unor producători ori distribuitori europeni de panouri solare/fotovoltaice au şanse mari să fie dealer de panouri solare dacă vor fi prezente la RoEnergy, Târg Internaţional de Energii Regenerabile şi Eficienţă Energetică în Construcţii, ce are loc în perioada 7-9 iulie 2011, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. Până în prezent, au confirmat participarea la eveniment, ca expozanţi, companii de marcă din ţări precum Italia, Spania, Olanda, Finlanda şi Ungaria.

Conferinţele RoEnergy Bucureşti 2011 sunt organizate în colaborare cu Asociaţia Română pentru Microhidroenergie (ARMHE/ROSHA), Asociaţia Patronală Surse Noi de Energie (SUNE), Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie (IRE), Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC), IPA CIFATT Cluj, ocazie cu care vor fi susţinute lucrări în premieră naţională.

Întreaga manifestare - expoziţie şi conferinţe - acoperă aproape toate domeniile energiilor regenerabile şi al eficienţei energetice în construcţii începând de la solar, fotovoltaic, eolian până la soluţii inteligente de construcţii atât pe partea de tehnologii şi produse, cât şi pe cea a finanţărilor şi consultanţei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb