România are nevoie de o strategie de negociere pozitivă pentru noul buget european 2021-2027

Pe 2 mai, în Parlamentul European, Comisia Europeană (CE) a prezentat proiectul noului buget european pentru perioada 2021-2027 (cunoscut sub denumirea de cadru financiar multianual).

În viziunea CE, în elaborarea proiectului de buget, urma să se găsească soluţii pentru trei probleme majore:

a) alocarea de resurse financiare mai mari pentru noile priorităţi europene, între care, cercetare-inovare, conectivitatea infrastructurii(în domeniile digital, energie, transporturi) , tineret, migraţie, securitate şi apărare;

b) acoperirea golului de resurse financiare, rezultat în urma ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, (apreciat la cca 13 miliarde euro anual);

c) simplificarea şi creşterea flexibilităţii bugetului Uniunii Europene (UE), pentru a face faţă riscului crescut de incertitudine la nivel global, european şi naţional.

Răspunsul CE la cele trei probleme a fost politic şi pragmatic: cerinţele de resurse sporite pentru noile priorităţi vor fi acoperite printr-un set nou de venituri care să fie vărsate la bugetul UE (80 la sută din efort) şi prin realocări şi economii (20 la sută ); golul de resurse provocat de ieşirea Marii Britanii din UE va fi compensat prin noile venituri prevăzute pentru bugetul UE (50 la sută din efort) şi prin reduceri de cheltuieli la alte poziţii din bugetul UE (50 la sută); iar flexibilitatea sporită va fi asigurată prin constituirea de rezerve în cadrul fiecărui program şi, în plus, prin instituirea unei rezerve la nivelul UE.

Pe ansamblu, pe perioada 2021-2027, CE a propus ca nivelul bugetului UE (angajamente), ca raport în venitul naţional brut al celor 27 de state membre, să crească de la cca 1 la sută (în perioada 2014-2020) la 1,114 la sută.

Noul set de venituri pentru bugetul UE ar urma să fie format din 20 la sută din veniturile realizate de către sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, o cotă de prelevare de 3 la sută aplicată la noua bază fiscală consolidată comună a societăţilor şi o contribuţie naţională calculată asupra cantităţii de deşeuri de ambalaje de plastic care nu se reciclează în fiecare stat membru (0,80 cenţi pe kg). La aceste noi resurse, ar urma să se adauge şi veniturile suplimentare rezultate prin reducerea de la 20 la sută la 10 la sută a sumei pe care o păstrează statele membre din veniturile vamale colectate, precum şi prin diminuarea treptată a "corecţiilor" pentru unele state membre net contribuitoare la bugetul UE , care , la vremea respectivă, au considerat că participarea acestora la buget este excesivă. CE apreciază că noile venituri prevăzute pentru bugetul UE vor aduce un plus de resurse de cca 12 la sută din bugetul UE, respectiv cca 22 miliarde euro pe an.

Reducerea de cheltuieli prevăzută de către CE se referă, în principal, la cele două mari politici europene: politica agricolă comună şi politica de coeziune, care , împreună, deţin peste 70 la sută din alocările de resurse ale bugetului UE. Potrivit CE, reducerile sunt de cca 5 la sută, în cazul fiecărei politici. În perioada următoare, CE va prezenta propuneri concrete cu privire la modul în care politica agricolă comună şi politica de coeziune urmează a fi "modernizate şi simplificate".

Este de subliniat că noile surse de venituri ale bugetului UE trebuie aprobate în unanimitate de către statele membre şi supuse adoptării în parlamentele naţionale ale acestora; noul proiect de buget european 2021-2027 urmează a fi aprobat în unanimitate de către Consiliu.

Parlamentul European (PE) poate aproba sau respinge proiectul de buget european, fără a avea competenţa de a aduce modificări la poziţiile de venituri şi de cheltuieli ale acestuia. PE împreună cu Consiliul adoptă prin co-decizie propunerile CE cu privire la politicile europene în diferite domenii (coeziune, agricultură etc.).

Reacţiile la proiectul de buget nu au întârziat să apară: unele ţări net contribuitoare la bugetul UE (Austria, Danemarca) au apreciat că bugetul UE ar trebui să scadă ca dimensiune, prin ieşirea Marii Britanii; ministrul agriculturii din Franţa (ţară net contribuitoare la bugetul UE, dar beneficiară a unor fonduri europene importante pentru agricultură) a afirmat că este nevoie de o alianţă a unor state membre pentru ca alocările din bugetul UE pentru agricultură să nu se micşoreze; iar unii europarlamentari, între care şi români, au afirmat că reducerea fondurilor europene pentru coeziune şi agricultură este de neacceptat.

Asemenea poziţii sunt bune pentru obiective electorale pe plan naţional şi vor conta în viitoarele alegeri pentru PE şi nu numai. Dar poziţiile respective nu ţin seama de un fapt elementar al oricărei viziuni pe termen lung , cum este şi bugetul european 2021-2027: numai definitivarea cadrului financiar este instrumentul prin care se asigură coerenţă şi realism diferitelor opţiuni de politici europene şi ierarhizare a acestora în funcţiile de priorităţile etapei respective (folosind criterii de ierarhizare, între care cel mai important fiind valoarea adăugată prin realizarea unei politici de interes comun, la nivel european) şi resursele posibile de mobilizat. Acest fapt este cu atât mai important , cu cât bugetul UE este, în principal, un buget de investiţii.

Din acest punct de vedere, între bugetele naţionale şi bugetul UE există o deosebire esenţială. Un buget naţional are resurse definite de un sistem de impozite şi taxe, precum şi venituri din exploatarea sau valorificarea activelor proprietate publică, în funcţie de care sunt dimensionate cheltuielile. Bugetul naţional poate fi cu deficit finanţat din împrumut făcut de către stat. Bugetul UE pleacă , întotdeauna, de la obiectivele pe care statele membre doresc să le realizeze prin politici europene, în funcţie de care trebuie asigurate veniturile bugetului UE. Potrivit Tratatelor UE, bugetul UE nu poate fi decât echilibrat sau excedentar.

Deşi CE consideră că un buget al UE nu trebuie privit de către statele membre din perspectiva raportului dintre contribuţiile la bugetul UE şi sumele primite din acest buget (pe argumentul că toate statele membre au de beneficiat din existenţa UE), totuşi , în realitate, fiecare stat membru îşi face aceste socoteli. De aceea, nu este o surpriză că, în general, statele membre net contribuitoare la bugetul UE doresc diminuarea sau menţinerea neschimbată a contribuţiilor acestora la bugetul UE , în timp ce statele membre net beneficiare susţin majorarea fondurilor europene alocate în special pentru politica agricolă comună şi politica de coeziune sau, cel puţin, să nu fie reduse.

În condiţiile concrete ale acestui proiect de buget al UE, ale provocărilor la care acesta trebuie să răspundă, România, ca un stat membru net beneficiar al fondurilor din bugetul UE, ca şi celelalte state membre net beneficiare, nu ar trebui să adopte o strategie de respingere directă a reducerilor de cheltuieli propuse pentru politica agricolă comună şi politica de coeziune, deoarece şansele pentru o astfel de strategie sunt foarte mici. În primul rând, noul set de venituri propus de către CE pentru bugetul UE prezintă un mare risc de nerealizare, deoarece statele membre acceptă foarte greu să cedeze din suveranitate în materie de impozite şi taxe; în al doilea rând, golul provocat de ieşirea Marii Britanii din UE este cert şi consistent.

În consecinţă, consider că o strategie a României poate avea şanse mai mari de succes dacă va fi concentrată pe modificările care se propun în cadrul celor două politici şi care ne sunt favorabile.

Fără a fi încă cunoscute modificările în detaliu propuse de către CE, putem anticipa o serie de tendinţe ca fiind pozitive pentru România şi pe care se poate construi o strategie eficientă de negocieri.

În domeniul politicii agricole. Propunerea de susţinere, într-o mai mare măsură, a fermelor mici şi mijlocii prin plafonarea plăţilor directe pe hectar de care beneficiază fermele mari sau prin aplicarea unui sistem regresiv de plăţi directe pe hectar este favorabilă României, unde majoritatea (92 la sută) fermelor sunt mici şi mijlocii (în prezent, în UE, 80 la sută din plăţile directe sunt acordate la 20 la sută din fermele beneficiare). România va trebui să susţină propunerea CE pentru convergenţa plăţilor directe pe hectar către media UE, având în vedere diferenţa încă mare între sumele pe hectar acordate în România , faţă de cele din ţările mai dezvoltate economic. De asemenea, ne avantajează propunerea de mai mare flexibilitate pentru transferul unei părţi din sumele destinate plăţilor directe pe hectar către fondul de dezvoltare rurală, având în vedere decalajele încă mari existente între dezvoltarea economiei rurale şi a celei urbane.

În domeniul politicii de coeziune. România trebuie să susţină pe deplin propunerea ca principalul criteriu în determinarea alocărilor de fonduri pentru coeziune pe fiecare stat membru să rămână nivelul produsului intern brut pe locuitor, iar majoritatea fondurilor de coeziune să fie concentrate , în continuare , pe regiunile cel mai puţin dezvoltate. Legătura mai strânsă preconizată între politica de coeziune şi semestrul european (în special recomandările specifice fiecărei ţări) este , de asemenea favorabilă României, dacă ţinem seama de "înclinaţia naturală" pe care o avem pentru derapaje în politicile economice şi sociale (de exemplu, nici în anul 2018, România nu are o strategie pentru energie aprobată, deşi această strategie, necesară ţării, a fost şi este încă o condiţionalitate pentru bugetul 2014-2020). O asemenea legătură (condiţionalitate) întărită trebuie însă riguros definită pentru a evita, cât de mult posibil, subiectivitatea interpretărilor. În acelaşi timp, România va trebui să-şi adapteze abordările în politicile sale economice şi sociale pentru a valorifica din plin unele tendinţe care, neglijate, ne pot provoca pierderi de oportunităţi. Se prevede extinderea , în mai mare măsură, a folosirii instrumentelor financiare care să potenţeze fondurile europene prin atragerea de resurse din domeniul privat şi din cel al instituţiilor financiare internaţionale (este cunoscută experienţa de nerepetat a României, care a trimis o lista de 200 de obiective de investiţii, dar nici unul eligibil, pentru a fi finanţate şi cu aportul Fondului european de investiţii strategice-iniţiativa Juncker). În acest sens, CE propune un fond nou "InvestEU", care va îngloba toate instrumentele financiare destinate să sus­ţină investiţiile strategice în întreaga UE. România ar trebui să salute iniţiativa CE de a concentra programele finanţate în cadrul politicii de coeziune, micşorând numărul acestora şi introducând reguli unice, dar , în acelaşi timp, să fie prudentă în tendinţa de centralizare a managementului acestor fonduri la nivel european şi naţional, reducând capacitatea de decizie a regiunilor. Pentru a beneficia de noua facilitate de convergenţă introdusă în cadrul politicii de coeziune, respectiv de susţinere financiară a statelor membre care au obligaţia să adopte moneda euro , este nevoie de seriozitate în adoptarea măsurilor necesare, deoarece de această facilitate vor beneficia numai statele membre care se angajează să treacă la euro în perioada 2021-2027.

Dacă statele membre vor coopera în negocierile pentru noul buget UE 2021-2027, este posibil ca, până la Consiliul European de la Sibiu, din 9 mai 2019, să se ajungă la un acord asupra acestui buget, astfel încât să se evite întârzierile care au afectat execuţia bugetului UE pe perioada 2014-2020, în toate statele membre.