România originală: democraţia fără Parlament

Cum fără Parlament? Dar cei vreo 600 de inşi care fac şi desfac legi, ordonanţe, guverne, care inspectează şi cheamă la control oricînd şi pe oricine, care la o adică şi la o supărare mai mare îl dau jos din jilţul său cotrocenean, chiar şi pe Preşedinte, ce sunt? Habar nu am să vă spun, dar pot să demonstrez la tablă, cu compasul şi echerul, că Parlament, cu siguranţă, NU!

Să începem cu întîmplările de ieri, căci sunt mai mult decît grăitoare pentru ceea ce ni se întîmplă în materie de "democraţie originală" în acestă ţară, blestemată să trăiască toate neroziile, mitocăniile şi aberaţiile pe care le pot produce găştile care au acaparat spaţiul politic. Atît în teorie, cît şi în practică! Avem, care va să zică, o moţiune de cenzură. O procedură importantă, esenţială chiar, pentru a determina echilibrul de putere al forţelor reprezentate parlamentar şi, desigur, pentru a măsura succesul sau eşecul lor în realizarea mandatelor politice care le-au fost încredinţate de alegători, pentru a marca la un moment dat distanţa dintre promisiunile programului de guvernare şi realitatea ţării. Asta, într-o democraţie normală... mă rog, mai puţin originală decît a noastră. La noi, moţiunea de cenzură este... cu totul şi cu totul... altceva! Pe meleagurile mioritico-teleormănene ale politicii noas-tre, ea joacă rolul pe care îl are aparatura de monitorizare a funcţiilor vitale de la capul patului unui muribund, aceea de scoate un sunet strident şi îndelung, puţin înainte ca acela să îşi dea obştescul sfîrşit. Mă rog, nu neapărat de prima dată, dar după una, două încercări, tot acolo se ajunge! La noi, moţiunea de cenzură nu semnalizează cum se simte partidul de guvernămînt, aflat pe patul de suferinţă... de... rănile şi comoţiile guvernării nu iartă pe nimeni!... ci cum se simte opoziţia. Adică rău! Rău de tot! La noi, moţiunea de cenzură este ultima şi unica formă de acţiune politică a unui mort care umblă singur prin bătătură, nici el nu ştie de ce, prin care ne anunţă că totuşi... este viu! Singurul mesaj al acţiunii PNL se poate rezuma simplu: fraţilor, nu contăm nici cît o ceapă degerată în Parlamentul ăsta... dar... nu-i aşa că ne mişcăm cu olecuţă di talent! A doua funcţie a moţiunii de cenzură, la noi, este să asigure un cadru organizat pentru circul de trei parale al unei confruntări care nu există, pentru deversări verbale necontrolate, aberante şi presărate cu orice, mai puţin idei şi bun simţ, ale unor inşi care nu confundă incinta în care se află cu un Parlament, ci o iau drept ceea ce este, o adunătură de obor cu "lume proastă". Strigăte, ţipete, vulgarităţi groase, hoţi de buzunare, nepoate, mătuşi, ţaţe, neni, guvernamentali, opozanţi şi, desigur, steaguri (pentru imaginea completă, vezi Caragiale, Moşii!). În sfîrşit, a treia funcţie a oricărui Parlament este "decizia", votul, care va să zică! Iar, la moţiunea de cenzură, votul este chiar miezul. Şi la noi este tot miezul... doar că cel din gogoaşă! Parlamentarii "guvernării" au fost popriţi la vot de staros-tele lor politic, nu care cumva să se scape la bilele nepotrivite şi să cadă... Doamne păzeşte... şi al treilea guvern PSD, tot pe voturile pesediştilor!!! În orice ţară mai puţin originală, o asemenea aberaţie nu ar fi fost tolerată nici măcar o zi, o secundă. Cum, adică, să le interzică cineva reprezentanţilor aleşi, purtătorii de drept ai voinţei poporului să facă ceea ce este nu doar ros-tul şi libertatea lor cetăţenească să facă, ci însăşi datoria lor fundamentală!!! Cum este posibil ca o "prevedere regulamentară" a unei instituţii, numită desigur cu totul nepotrivit Parlament, să îngroape prevederi, drepturi şi obligaţii constituţionale mai clare ca lumina zilei! Se poate? Se poate, dacă instituţia cu pricina, de fapt, nu este deloc Parlament, ci o tarla pe care un arendaş hain şi pus pe căpătuială grabnică îşi struneşte cu biciul robii după voia şi pohta ce-a pohtit, aşa cum este şi cazul instituţiei în care, la noi, se exprimă politic şi instituţional domnii Dragnea şi Tăriceanu. Motivele pentru care "cei 600" şi instituţia în care funcţionează nu înseamnă cîtuşi de puţin un "Parlament" nu se opresc aici, desigur. Spre exemplu: în loc să analizeze, să cîntărească, să propună îndreptări legilor care îi sunt prezentate de puterea executivă şi, în cele din urmă, să le aprobe sau să le respingă, la noi adunătura cu pricina se ocupă să facă legi, să le remaieze şi să le schimbe de la un capăt la altul după bunul plac, încălcînd flagrant atribuţii esenţiale ale executivului şi principiul constituţional al separării puterilor în stat; în loc ca prin acţiunile lor să-i reprezinte pe cetăţenii al căror vot l-au primit, ei se reprezintă pe ei şi găştile de interese din care fac parte; în loc să controleze şi să "cenzureze" puterea executivă, ai noştri, ca brazii, ţin în braţe guvernul mai cu drag şi grijă decît maica pruncul de la sîn; în loc să sprijine şi să întărească eficienţa instituţională şi socială a Justiţiei, se ocupă doar să-şi facă culcuş liniştit, cît mai departe sabia care ar trebui să împartă dreptate, indiferent ale cui capete se află sub tăişul ei.

Bun... şi de făcut, ce ne facem?... că doar "manifestările de îngrijorare" şi "plimbările prezidenţiale cu bicicleta", nu par să fie suficiente pentru a schimba ceva. Azi... o idee... era să zic originală! Piei, drace, bine că m-am abţinut! În realitate e veche de vreo două mii şi mai bine de ani. Alegerea Parlamentului prin tragere la sorţi! Dar nu de pe listele politicienilor, ci de pe cele ale cetăţenilor republicii. Poate nu vă vine a crede, dar sunt cîteva locuri şi instituţii în lumea de astăzi în care ideea este deja pusă în practică, iar lucrurile nu merg deloc mai rău decît înainte, adică decît atunci cînd erau lăsate pe seama "democraţiei reprezentanţilor din ce în ce mai puţin, ori chiar deloc reprezentativi".