România, prima ţară din UE ce susţine iniţiativa de a include broadband în Serviciul Universal

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 18 februarie 2009

România este prima ţară din Uniunea Europeană care susţine iniţiativa britanică de a include broadband în Serviciul Universal, cu condiţia ca aceasta să fie aplicată flexibil, adaptat necesităţilor fiecărei ţări în parte - este una dintre concluziile întrevederii informale dintre ministrul român al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, cu omologul său britanic, Stephen Carter.

Gabriel Sandu participă, marţi, la Praga, la Conferinţa Ministerială a demnitarilor europeni din domeniul Comunicaţiilor, organizată sub patronajul Preşedinţiei Cehe a Uniunii Europene, cu acest prilej având o întrevedere informală cu ministrul englez al Comunicaţiilor, Tehnologiei şi Audiovizualului, Stephen Carter.

Cu această ocazie, ministrul englez a remarcat abordarea coerentă şi strategică pe care omologul său Gabriel Sandu o are în ceea ce priveşte implementarea portalului eRomânia cu subdomeniul principal eGuvernare.

Stephen Carter a apreciat că poziţia ministrului român este "extraordinară şi sincronă" cu ceea ce încearcă acum să implementeze Marea Britanie şi a recomandat introducerea unui sistem integrat, care să includă şi mecanismele de control.

"Acest mod de lucru este recomandat, având în vedere experienţa pe care Marea Britanie a avut-o datorită faptului că fiecare minister a început independent să se dezvolte pe dimensiunea virtuală, iar acum este în situaţia de a impune sisteme pentru coordonare şi interoperabilitate", a precizat Stephen Carter.

La rândul său, ministrul Gabriel Sandu a subliniat că rămânerea în urmă a României pe dimensiunea informaţională poate deveni un avantaj, dacă "va fi surmontată prin gândire şi implementare strategică în concordanţă cu ceea ce există la ora actuală la nivel european".

Stephen Carter a fost de părere că Punctul unic de acces poate fi privit ca "un lucru bun", însă a precizat că una dintre problemele ce trebuie, totuşi, rezolvate se referă la nevoia de integrare a tuturor aplicaţiilor folosite de către ministere, pentru a evita blocajele cauzate de protocoalele de securitate.

Carter şi-a mai exprimat speranţa că în următorii 10 ani accesul la internet nu se va mai face numai prin intermediul computerelor, ci şi cu ajutorul altor tehnologii, precum televiziunea digitală sau telefonul mobil. În opinia ministrului britanic al comunicaţiilor, "tehnologia este mai importantă decât cine transmite sau aplicaţia concretă prin care se face transmiterea".

Ministrul român al Comunicaţiilor s-a arătat interesat de modul în care Marea Britanie a implementat Sistemul intranet Securizat pentru comunicaţii guvernamentale, iniţiat în 1998, modernizat în 2004, care are peste 350.000 de utilizatori din rândul organelor centrale şi locale.

În acest context, ministrul britanic s-a oferit să acorde asistenţă în domeniu şi aşteaptă de la Bucureşti o notă cu punctele de interes specifice privind această reţea, pentru a desemna specialiştii care să se deplaseze în România, în vederea unei colaborări pe acest subiect.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb