România va contracta circa 400 de milioane de euro pentru dezvoltare regională în 2007

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 4 iulie 2007

România va contracta circa 400 de milioane de euro pentru dezvoltare regională în 2007

România va încheia în acest an contracte în valoare de 400 milioane euro pentru diferite proiecte dedicate dezvoltării regionale, suma urmând să fie asigurată prin Programul Operaţional Regional, a declarat, ieri, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MLDPL), Laszlo Borbely. "În acest an nu vom absorbi decât circa 15% din suma care reprezintă avansul din valoarea proiectelor, dar vom semna contracte în valoare de 400 milioane de euro, pentru că este un an de pregătire şi lansare a programelor, şi nu de absorbţie", a explicat ministrul Dezvoltării, cu ocazia unui seminar dedicat prezentării POR.

În acest an, autorităţile vor absorbi circa 60 milioane de euro, reprezentând avansul din valoare, proiectelor finanţate din fonduri europene pentru dezvoltare regională. În total, România va primi, prin intermediul POR, 4,6 miliarde euro în perioada 2007 - 2013, reprezentând 19% din totalul fondurilor structurale alocate României.

Ministrul a anunţat că primele proiecte din POR, situate pe Axa prioritară 2 dedicată îmbunătăţirii infrastructurii regionale şi locale de transport, vor demara după 13 iulie, când va fi lansat Programul Operaţional Regional. Circa 50 de proiecte sunt deja pregătite pe această axă, valoarea totală alocată fiind de circa 338 milioane de euro, reprezentând 20% din POR.

"Sperăm ca la 25 iulie să fie lansat primul ghid de eligibilitate pentru domeniile din această axă, pe baza cărora pot fi formulate cererile de finanţare şi poate demara procedura de aprobare a finanţării, care poate dura între minimum 60 de zile şi maximum 150 de zile", a spus Gabriel Friptu, directorul general al Direcţiei de dezvoltare regională din Ministerul Dezvoltării, citat de Rompres.

Laszlo Borbely a spus că, din cele şase Axe prioritare din POR, cele mai multe fonduri, circa 1,2 miliarde euro - reprezentând 30% la sută din alocarea POR în perioada 2007 - 2013, vor fi alocate pentru sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor. Axa prioritară 1 îşi propune reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciului de transport urban, precum şi dezvoltarea mediului de afaceri şi reabilitarea infrastructurii sociale, inclusiv a locuinţelor sociale.

"Sperăm ca această axă să fie lansată în septembrie, pentru că nu este cea mai bine pregătită din cele şase axe. Este însă cea care beneficiază de cele mai multe fonduri, aşa că trebuie pregătite proiecte integrate foarte bune", a explicat Borbely.

Axa prioritară 3, care se referă la îmbunătăţirea infrastructurii sociale, în special modernizarea şi echiparea serviciilor de sănătate şi a infrastructurii educaţionale, va fi lansată în luna august, beneficiind de 15% din bugetul alocat prin POR.

"În septembrie vom lansa şi Axa prioritară 4, pentru dezvoltarea mediului de afaceri, care are alocat 17% din buget", a explicat Laszlo Borbely.

În ceea ce priveşte Axa prioritară 5, primele proiecte vor fi lansate în august pe domeniul dedicat activităţii de promovare în turism, fiind alocate 150 milioane de euro. De asemenea, POR alocă circa 2,56% din bugetul total pentru asigurarea asistenţei tehnice în vederea implementării programului. În total, prin POR vor fi create 10.000 de noi locuri de muncă până în 2015, vor fi construiţi sau reabilitaţi 1.000 de kilometri de drumuri judeţene sau şosele de centură. De asemenea, prin POR vor fi reabilitate şi echipate 15 spitale judeţene, 130 de şcoli, 15 campusuri universitare şi 35 de centre pentru formare profesională. Tot prin intermediul POR vor fi finanţate 400 proiecte de infrastructură şi vor fi sprijinite 1.500 de micro-întreprinderi şi 350 de IMM-uri din turism.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb