Romgaz caută perimetre de explorare în Europa şi în zona Mării Caspice

Ioana Dogaru
Companii / 18 februarie 2016

Producătorul naţional de gaze Romgaz Mediaş (SNG) este interesat să participe la proiecte de explorare din ţări europene şi din zona Mării Caspice, dar şi să opereze perimetre din teritoriul românesc al Mării Negre, informează Mediafax.

"Noi căutăm proiecte mai mici de explorare, vrem să participăm la licitaţii aici în Europa, ne uităm peste tot, în Croaţia, Muntenegru, Bulgaria, toate în zone offshore, dar şi în ţări din zona Mării Caspice. Important este să fie un cadru fiscal atractiv. De exemplu, am încercat în nordul Irakului, însă condiţiile nu ne-au fost tocmai avantajoase. Ar fi trebuit să ne asociem cu o firmă de acolo, doar ca investitori, şi să mai şi cedăm o parte din profit statului. Aşa că am renunţat. Ne uităm însă cu interes la posibilitatea de a intra în perimetre din Marea Neagră", au declarat pentru Mediafax surse din Romgaz.

Compania a anunţat, miercuri, că alături de partenerii Lukoil şi PanAtlantic Petroleum intenţionează să renunţe la perimetrul EX29 EST Rapsodia din Marea Neagră, după ce explorarea pentru petrol şi gaze nu s-a soldat cu rezultate care să justifice continuarea operaţiunilor.

Profitul Romgaz a scăzut anul trecut cu 16%, la 1,18 miliarde de lei (265,7 milioane euro), temperaturile mai ridicate din timpul iernii şi cererea mai mică din industria chimică reducând livrările de gaze naturale . Afacerile companiei au consemnat un declin de 9,8% faţă de 2014, la 4,05 miliarde lei, aminteşte sursa citată.

Romgaz este controlat de statul român, cu o participaţie de 70%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb