ROMGAZ: Centrala de la Iernut va intra în folosinţă la începutul lui 2020

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 septembrie 2018

Centrala de la Iernut va intra în folosinţă la începutul lui 2020

Noua centrală termoelectrică de la Iernut a Romgaz, investiţie în valoare de aproape 269 de milioane de euro fără TVA, va fi dată în folosinţă în luna ianuarie a anului 2020, a precizat conducerea companiei în cadrul unei întâlniri cu presa.

Dorel Călian, directorul sucursalei de producere a energiei electrice Iernut, a declarat: "Noua investiţie este benefică pentru Romgaz, dând astfel posibilitatea accesării pieţelor de energie electrică. Totodată, această centrală este şi de importanţă strategică pentru sistemul energetic naţional. Este o centrală nouă, modernă, care va contribui la o mai bună stabilitate a sistemului energetic, cel puţin în zona Ardealului şi nu numai. Poate să aducă beneficii importante pentru Romgaz şi, mai departe, Romgaz poate fi un jucător competitiv pe piaţa de electricitate din România şi chiar în zona ţărilor vecine. Termenul de finalizare stabilit cu consorţiul Duro Felguera Spania şi Romelectro Româ-nia este ianuarie 2020".

Dorel Călian a precizat că acesta este cel mai important proiect al companiei, atât din punct de vedere al valorii investiţiei, cât şi al complexităţii lucrărilor.

"Noi considerăm că această centrală va funcţiona cel puţin 30 de ani pe pieţele energetice din România", a mai spus oficialul Romgaz.

La rândul său, Bela Balazs, managerul de proiect de la Iernut, a precizat că centrala aflată în construcţie are o putere instalată de 430 MW, fiind un proiect important atât pentru Romgaz, cât şi pentru sistemul energetic naţional.

"Venim cu un aport de putere într-o zonă deficitară a nord-vestului Româ-niei. Este un proiect care, în mare măsură, înlocuieşte un echipament şi o centrală veche de peste 50 de ani, cu o tehnologie foarte modernă. Aş putea să spun că tradiţia energetică de la Iernut va fi continuată pentru următorii 30-40 de ani, ceea ce este un lucru foar-te important, nu numai pentru Romgaz, ci şi pentru toată România", a spus domnul Balasz.

Pe de altă parte, Adrian Volintiru, directorul general al companiei, a subliniat că prioritare pentru Romgaz sunt identificarea zăcămintelor onshore (pe uscat), care să înlocuiască actualele exploatări şi diversificarea energetică.

"În Strategia de Dezvoltare a Romgazului sunt mai multe puncte. Este vorba despre continuarea de investiţii onshore pentru că primul nostru focus trebuie să fie pe înlocuirea rezervelor actuale pe care le consumăm cu identificarea de noi rezerve.

Alte posibilităţi şi oportunităţi privind investiţiile Romgazului se pot referi la mai multe obiective. Vă dau nişte exemple: analiza intrării în zona de perimetre offshore (n.r. în largul mării), în Marea Neagră, altele decât cea cu Lukoil. A doua intenţie, de a studia, aprofunda şi de a vedea dacă este oportun şi necesar să diversificăm zona de business, de exemplu prin achiziţionarea unei unităţi producătoa-re de îngrăşăminte. Un alt exemplu este achiziţia de unităţi producătoare de energie verde, şi aici ne referim şi la partea de eoliene şi la cea de fotovoltaice. În momentul acesta analizăm orice fel de oportunitate. Dar, vă repet, focusul nostru total este pe aceste două obiective: identificarea zăcămintelor onshore, care să înlocuiască actualele exploatări, şi diversificarea energetică", a spus Adrian Volintiru.

În anul 2016, Romgaz a desfăşurat o procedură de atribuire prin licitaţie des-chisă în urma căreia a încheiat cu ofertantul câştigător, asocierea formată din Duro Felguera Spania şi Romelectro România, un contract de lucrări ce are ca obiectiv realizarea "la cheie" a proiectului de dezvoltare şi modernizare a termocentralei Iernut, respectiv proiectarea, livrarea echipamentelor, execuţia lucrărilor necesare şi punerea în funcţiune.

Sursele de finanţare ale proiectului sunt: 75% fonduri proprii Romgaz şi 25% finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii.

Centrala are o eficienţă electrică brută la sarcină nominală de 56,42%, fiind formată din patru turbine cu gaz, patru cazane recuperatoare pentru producere abur şi două turbine cu abur.

Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen, pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb