ROMGAZ NE ASIGURĂ CĂ NU VOM ÎNGHEŢA, LA IARNĂ "Depozitele noastre de gaze sunt pline, pentru prima dată"

A consemnat RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 30 octombrie 2019

"Depozitele noastre de gaze sunt pline, pentru prima dată"

(Interviu cu Adrian Volintiru, CEO SNGN Romgaz SA)

"Nu cred că Rusia va lăsa Ucraina în frig"

"La Iernut se munceşte zi de zi cu spor, dar centrala nu va fi operaţională la 31 ianuarie 2020, ci undeva pe la 1 iulie"

Ţara noastră dispune de suficiente rezerve de gaz, astfel încât să-şi acopere necesarul de consum pentru iarna care urmează, susţine Adrian Volintiru, director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz SA (SNGN Romgaz SA).

Potrivit domniei sale, la acest moment, capacitatea nominală de înmagazinare a României, de circa 3 miliarde de metri cubi, este plină.

În cadrul unui interviu în care ne-a vorbit şi despre proiectele pe care Romgaz le are în derulare, domnia sa ne-a precizat că se aşteaptă ca, în zăcământul Trinity - 1X, din Perimetrul EX-30 Trident, unde Lukoil şi Romgaz urmează să înceapă forajul luna viitoare, pe cel de-al doilea lead, să fie identificată o cantitate de aproximativ 30-32 miliarde mc de gaze, similară cu cea descoperită la primul lead.

Reporter: Avem suficiente rezerve de gaz ca să acoperim necesarul de consum pe parcursul iernii care urmează, dacă Rusia şi Ucraina nu vor reînnoi acordul de tranzit înainte de sfârşitul anului curent?

Adrian Volintiru: Nu rămânem niciodată în frig, nu cred că Rusia va lăsa Ucraina în frig. Eu nu văd oprită alimentarea cu gaz către Ucraina, pentru că nu este gata gazoductul Nord Stream 2, iar fără acesta şi fără Ucraina gazele ruseşti nu ar mai avea pe unde să ajungă în Germania. În ceea ce priveşte rezerva pentru iarna care urmează, în momentul acesta depozitele noastre de gaze sunt ocupate la întreaga lor capacitate nominală, ceea nu s-a mai întâmplat niciodată. Capacitatea nominală de înmagazinare a României este de circa 2,90 miliarde - 3 miliarde mc. S-au înmagazinat gaze incredibil de mult, ca niciodată, deci este o plasă de siguranţă care acoperă absolut tot necesarul.

Reporter: Cum veţi încheia anul 2019 din punct de vedere financiar? Ce impact au avut prevederile OUG 114/2018 asupra situaţiei financiare a companiei?

Adrian Volintiru: În acest moment, din păcate, conform prevederilor OUG 114, trebuie să vindem circa 70% din producţie la preţ reglementat şi restul la preţul de piaţă. Este clar că impactul financiar există, dar nu va cauza o micşorare dramatică a cifrei de afaceri faţă de anul trecut, pentru că în primele patru luni ale anului ordonanţa nu s-a aplicat. Pentru consumatorii casnici, nu se vor majora facturile. În ceea ce îi priveşte pe cei non-casnici, cred că ar trebui să ne hotărâm odată în ce lume trăim. Eu cred că trăim într-o lume a economiei de piaţă, concurenţiale, unde preţul este determinat de piaţă, de cerere şi de ofertă. Nu pot să ştiu, acum, dacă preţul va creşte sau dacă va scădea sau dacă va rămâne acelaşi, pentru că sunt foarte multe influenţe pe care trebuie să le luăm în calcul. În plus, este vorba şi de foarte multă senzitivitate în această piaţă. Gândiţi-vă că un zvon, care vine de unde trebuie, poate arunca în aer preţul, aşa cum o evoluţie normală ţine un preţ liniar într-o piaţă normală. Este foarte greu să facem pariuri în ceea ce priveşte preţul gazului.

Reporter: Cât de puternic ar fi impactul pe care l-ar resimţi Romgaz în cazul în care statul român va cere, din nou, dividende suplimentare, la fel ca în ultimii doi ani? Are Romgaz de unde să le plătească?

Adrian Volintiru: În cazul în care statul va cere dividende suplimentare, Romgaz nu va închide porţile, dar nu suntem fericiţi. Bineînţeles că se va simţi, mai ales pentru că orice impact financiar care ne micşorează cash-flow-ul se simte în economia companiei.

Reporter: Care este, în prezent, gradul de realizare a proiectului centralei electrice pe gaze în ciclu combinat de la Iernut? Cât de mare este impactul prevederilor OUG 114/2018, valabile pentru sectorul construcţiilor, în ceea ce priveşte acest proiect şi când estimaţi că va deveni operaţională centrala?

Adrian Volintiru: La Iernut se munceşte zi de zi şi cu spor. Situaţia sau problema, însă, arată în felul următor: în anul 2017, când a demarat construcţia centralei, proiectantul împreună cu executantul au constatat că ar fi mult mai bine ca fundaţia să fie întărită cu încă 907 piloţi - nişte stâlpi care fac fundaţia flexibilă şi care ajută la susţinerea greutăţii construcţiei în sine. Acest proces a durat exact patru luni în plus, iar de aici vine şi decalajul. Noi am încercat tot timpul să reducem acest decalaj astfel încât centrala să fie gata la 31 ianuarie 2020, aşa cum era planificat iniţial. Din păcate, însă, uneori s-a reuşit, iar alteori nu. În plus, dacă vorbim despre salariul minim în construcţii, OUG 114 ne-a impactat foarte serios, pentru că a bulversat teribil piaţa, ne-a încurcat şi ne-a reîntors la întârzierea iniţială cauzată de necesitatea întăririi fundaţiei. Despre asta este vorba, dar lucrurile nu sunt blocate, ele continuă, lucrările se fac. În ciuda blocajului creat de OUG 114, s-a încercat găsirea de soluţii şi s-a lucrat, dar centrala nu va fi operaţională la 31 ianuarie 2020, ci undeva pe la 1 iulie, spunem noi, cu probe tehnologice şi cu toate celelalte. Eu am situaţia actualizată cu numărul de oameni prezenţi, zilnic, pe şantierul de la Iernut şi joia trecută, spre exemplu, au fost 373, iar vineri 330.

Reporter: Ce cantitate estimaţi că se va găsi în zăcământul Trinity - 1X, din Perimetrul EX-30 Trident, unde urmează să începeţi forajul luna viitoare?

Adrian Volintiru: Câmpul petrolifer Trinity este împărţit în mai multe lead-uri. În primul lead s-a forat şi s-a identificat o resursă de aproximativ 30-32 miliarde mc. Acum urmează să forăm cel de-al doilea lead, tot pe Trinity, iar speranţa noastră este să găsim cel puţin aceeaşi cantitate de gaz, precum cea identificată la primul lead.

Reporter: Care este participaţia Romgaz în proiectul Trinity - 1X, operat în parteneriat cu Lukoil?

Adrian Volintiru: Participaţia Romgaz în Proiectul Trinity - 1X este de 12,2%.

Reporter: Care ar fi aportul acestor gaze, la nivelul resurselor României, odată ce ele vor fi exploatate?

Adrian Volintiru: Dacă se respectă legislaţia actuală, cel puţin 50% din cantitatea de gaze naturale identificată şi extrasă din zăcământ, ar trebui să rămână pe teritoriul României, chiar dacă Romgaz are o participaţie minoritară în proiect, partenerul Lukoil fiind majoritar. Aşa arată legislaţia în acest moment şi suntem obligaţi să o respectăm, atât noi, cât şi Lukoil şi oricine altcineva forează în Marea Neagră. Totuşi, chiar şi în condiţiile în care se va modifica legea, nu cred că vor fi mari cantităţi de gaze care vor pleca în afara ţării pentru că este vorba de cost de transport, de oportunitate şi în plus, mai există un aspect - globalizarea. Veţi vedea că în următorii ani, pe măsură ce se dezvoltă şi reţeaua de conducte şi cea de depozite, lumea gazului se va globaliza tot mai mult - asta este teoria mea. Este vorba despre o diversificare din toate punctele de vedere şi acesta este motivul pentru care Romgaz investeşte la Alexandroupolis, pentru că este o sursă alternativă de gaz. Nu înseamnă că Romgaz va aduce gaz în România de acolo, ci înseamnă că Romgaz poate să vândă local gazul respectiv şi poate vinde şi de aici altui partener şi se compensează, ceea ce înseamnă globalizare. De aceea fiecare ţară începe să aibă platforma ei de trading, nu mai stăm doar în platforma central est-europeană de la Viena sau în altceva, Bulgaria îşi face platformă de trading, la noi cred că deja apare o a doua astfel de platformă. Aşadar, mie îmi place să cred că este, de fapt, o globalizare a pieţei gazului unde lumea va colabora, va fi un trading total, o mişcare totală, şi se va alege varianta cea mai bună pentru fiecare colaborator.

Reporter: Care este stadiul proiectului privind construcţia noului terminal marin de gaz natural lichefiat (LNG) din Grecia, de la Alexandroupolis, la care Romgaz vrea să achiziţioneze o participaţie de 20%? Ce impact va avea realizarea acestui obiectiv asupra activităţii companiei şi ce importanţă are acest proiect pentru rolul României de hub energetic?

Adrian Volintiru: Putem să aducem gazul de la Alexandroupolis aici, dar nu ne dorim asta neapărat. În ceea ce priveşte hubul energetic, toţi vrem să fim hub energetic şi, până la urmă, toţi suntem în felul nostru şi noi, şi bulgarii, şi ungurii, şi grecii, dar nu cred că este o miză în sine să vrei să fii sau să te defineşti ca hub energetic. În ceea ce priveşte stadiul proiectului, chiar am avut discuţii zilele trecute cu preşedintele firmei din Grecia (n.r. Gastrade SA) şi este aproape sigur că, în câteva zile, va porni market test 2 - al doilea test de piaţă, care este şi angajant, în acelaşi timp. Anul trecut, a fost market test 1, care s-a terminat pe 31 decembrie, şi care a fost neangajant. Market test 2 va fi foarte important, deoarece, în urma lui şi a rezultatelor obţinute, se va şti ce finanţare se poate obţine de la Bruxelles pe acest proiect (pentru că aplicaţia este între 30% şi 43%) şi în ce cotă în funcţie de rentabilitatea proiectului. Apoi, după ce vom şti care este situaţia cu fondurile, ce finanţare se poate obţine de la Bruxelles şi care este rezultatul market test 2, vom putea să luăm şi noi decizia finală. În situaţia în care totul merge cum ne gândim noi şi cum sperăm, vom fi acţionari cu 20%, dar pentru mine, din punctul de vedere al business-ului, este mai importantă, spre exemplu, rezervarea de capacitate acolo. În momentul acesta, am vrea să rezervăm o capacitate de 500.000 mc pe zi, eventual împreună cu OMV Petrom, în condiţiile în care Romgaz extrage zilnic 15 milioane mc de gaze.

Directorul general al Romgaz susţine că Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) nu are obligaţii restante faţă de Romgaz.

Adrian Volintiru: "În momentul de faţă, şi ţin chiar să subliniez, ELCEN este la zi cu toate obligaţiile faţă de Romgaz. Aud şi eu ce se vorbeşte în piaţă, dar repet şi subliniez, faptul că în acest moment ELCEN este la zi, conform normelor legale şi a obligaţiilor pe care ni le impune procedura de insolvenţă în care se află Electrocentrale Bucureşti, bineînţeles. Nu avem nicio problemă în acest moment".

Afirmaţiile domniei sale vin în contextul generat de situaţia tensionată dintre ELCEN şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET). ELCEN este creditor principal al RADET, neplata datoriilor de către Regie plasând Electrocentrale Bucureşti în dificultate. Astfel, ELCEN solicită RADET plata datoriilor, prin prima faptului că, la rândul lor, creditorii ELCEN, printre care se numără şi Romgaz, solicită permanent efectuarea tuturor demersurilor pentru recuperarea creanţelor.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. excellent, acest fel de articole ma astept sa le citesc in Bursa

    1. E intotdeauna o placere sa asculti/citesti un om cu mintea bine organizata, limpede, sigur pe el si care vorbeste despre lucruri pe care le cunoaste bine... iar Volintiru a fost dintotdeauna un astfel de om.

      Imbucurator si faptul ca Romgaz a reusit sa nu se lase pesedizat intr-o asemenea masura incat sa-si piarda capacitatea de a retine oameni ca Volintiru... altfel azi citeam un interviu cu vreun geniu carpatin gen Valcov sau Teodorovici. 

    ca eu parca asa mi-aduc aminte...adica, dincolo de geostrategie si munca asta cu spor, cred ca mergeau niste intrebari legate de dividende, de performanta indicatorilor financiari pe anul asta, de ceva proiectii pe anul viitor ca, probabil, lucreaza deja la bugetul pe 2020..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb