Romtelecom a lansat o platformă pentru interconectarea reţelelor firmelor furnizoare de internet

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 14 aprilie 2009

Romtelecom, cel mai mare operator naţional de telefonie fixă, a lansat o platformă cu acoperire naţională care asigură soluţii de interconectare şi transport de date pentru firmele furnizoare de internet, a anunţat, luni, compania.

"Lansarea platformei de Internet Exchange face parte din strategia companiei de diversificare a portofoliului de servicii şi de susţinere a dezvoltării durabile a pieţei regionale de Internet, prin încurajarea schimbului liber de trafic între furnizorii de servicii şi accesul uşor şi diversificat la contentul găzduit de reţelele IP", a declarat directorul Direcţiei Transformare&Relaţii Operatori din cadrul Romtelecom, Harm Aben.

Platforma, denumită Balcan-IX, este dedicată firmelor care furnizează servicii de internet şi asigură interconectarea neutră a reţelelor acestora prin servicii de peering public (n.r. echivalentul interconectării între reţelele de telefonie) sau interconectări private virtuale.

"Clienţii pot opta pentru peering public local, schimbul de trafic fiind permis între clienţii aceluiaşi punct de acces, sau peering public naţional, când traficul este permis între clienţii aflaţi în puncte de acces diferite", se arată în comunicat.

Infrastructura Balcan-IX acoperă opt puncte de acces situate în Bucureşti (două locaţii diferite), Timişoara, Oradea, Iaşi, Bacău, Galaţi şi Constanţa.

Toate punctele de acces sunt conectate într-o topologie de inel la o capacitate de 10 Gigabit Ethernet (GE).

Clienţii platformei beneficiază de accesibilitate geografică, confidenţialitatea datelor, suport tehnic permanent şi acces la alte servicii wholesale.

Romtelecom face parte din grupul elen de telecomunicaţii OTE. Acesta mai deţine, în România, operatorul de telefonie mobilă Cosmote şi retailerul IT&C Germanos.

Veniturile companiei Romtelecom au înregistrat, în 2008, o uşoară scădere, la 869,8 milioane euro, de la 871,9 milioane euro în 2007. Profitul companiei înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii şi amortizarii (EBITDA) a fost, anul trecut, de 253,6 milioane euro, în scădere cu 15,6% faţă de anul anterior.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb