RUSIA ÎN EUROPA / TRANZACŢIA GAZPROM - OMV Studiu de caz în geo-politică

Este clar că eventuala tranzacţie este parte a unui plan strategic pe care îl pot denumi convenţional "Energia Europei" conceput de Rusia, care are drept componente:

- consolidarea dependenţei Europei de gaz rusesc pe termen cât mai lung;

- câştigarea competiţiei cu SUA (al cărui export către Europa poate deveni operaţional prin 2017) pentru aprovizionarea Europei cu gaz (american-lichefiat, rusesc - natural, prin conducte). De altfel, domnul Putin a spus-o deschis zilele trecute că este o competiţie între ruşi şi americani pentru aprovizionarea cu gaze a Europei. Şi, ca în orice competiţie, "se recurge la mijloace din domeniul politicului".

- ocolirea Ucrainei (din motive lesne de înţeles) de către reţeaua rusească de conducte de gaz Rusia-Europa;

- consolidarea Rusiei pe piaţa europeană de distribuţie carburanţi, distribuţia având impactul major asupra fluidităţii aprovizionării cu energie (gaze, electricitate, carburanţi). Pe lângă Lukoil, se conturează afirmarea Gazprom ca muşcând o halcă din distribuţia europeană de carburanţi, mai ales în Europa Centrală şi de Est (OMV este unul din marii distribuitori în Europa Centrală).

Un analist rus scria direct: obiectivul strategic al exporturilor Gazprom nu este numai de a menţine cota de piaţă, dar, poate în primul rând, de a se integra în piaţa europeană a gazelor naturale. Ori aceasta este imposibil fără a construi gazoducte şi infrastructura necesară acestora.

Nu întâmplător, unul din conflictele surde care opune în prezent Rusia Uniunii Europene este legat de aplicarea directivei europene care prevede separarea producţiei/furnizării de purtător de energie de segmentul transportului (în acest caz, al gazului). Gazprom este furnizor, iar conductele de gaze îi aparţin, recte, statului rus.

Şi pentru ruşi este de domeniul evidenţei că azi nu are sens să fragmenteze circuitul gazelor naturale (up-stream- down stream). De altfel, în aprilie a.c. Rusia a depus o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva directivei UE. Rămâne de văzut cum va fi soluţionată.

Austria doreşte de ani de zile să fie "hub"-ul central-european sau poate, european, al fluxurilor de energie-gaze, petrol, energie electrică... Într-o anumită perioadă, imediat după căderea regimurilor comuniste, a fost încurajată să preia un asemenea rol. Acordul cu Gazprom pentru South Stream îi dă apă la moară, o plasează către centrul decizional.

Intrarea Gazprom în acţionariatul OMV este o consecinţă firească a semnării pe 23 iunie a acordului între cele două companii pentru construcţia extremităţii vestice - pe teritoriul austriac, a conductei de gaze South Stream (cam 50 de km). De aceea, se poate anticipa că Austria nu va ceda eventualelor "sugestii" din varii direcţii şi va aproba vânzarea pachetului de acţiuni. Ambasada SUA la Viena, citată de Associated Press, a emis un punct de vedere chiar în ziua vizitei domnului Putin la Viena şi a semnării acordului cu Gazprom, conform căruia unitatea trans-atlantică s-a dovedit a fi esenţială pentru "descurajarea continuării agresiunii ruse" şi că austriecii "trebuie să cântărească atent dacă evenimentele de azi contribuie la acest efort".

Semnarea acordului este "reverul" rusesc la "lobby"-urile UE privind South Stream: Bulgaria a suspendat lucrările la South Stream în iunie a.c. ca urmare a cererilor nu prea ceremonioase ale UE; Serbia - oscilează. Austria a ignorat (cel puţin, deocamdată) sugestiile şi cererile de a nu se angaja în contractul cu Gazprom. Preşedintele austriac a respins sugestiile apreciind că nu vede de ce să se facă atâta caz pentru 50 de km de traversare a teritoriului austriac, în condiţiile în care Southstream traversează teritorii ale unor state NATO şi UE.

La urma urmei, când gazoductul va fi complet operaţional, va aduce în Austria anual circa 32 miliarde mc gaze ruşti. Spre comparaţie, conducta Nord Stream care leagă Rusia de Germania, furnizează anual celei din urmă circa 55 miliarde mc. Cifrele sunt pur şi simplu, ameţitoare !

Se înţelege clar că tranzacţiile cu gaze au ca specific durata semnificativă a acestora. Contractul se încheie la o dată anume, dar execuţia lui durează ani de zile (în cazul furnizării de gaze ruseşti către unele state europene contractele au o durată de 25 de ani). Angajarea într-un asemenea contract presupune respectarea conduitei contractuale indiferent de oscilaţiile politice şi economice în interiorul perioadei. De aici, implicaţiile extrem de serioase ale unor asemenea acorduri, la încheierea cărora statele sunt factori decizionali, oficial sau nu. În cazul gazelor naturale (nu luăm în considerare cele lichefiate), mai există şi o altă împrejurare care imprimă caracter strategic tranzacţiilor: nu există un preţ mondial sau internaţional recunoscut (ca în cazul ţiţeiului), cu cotaţii care să reflecte raportul cerere/ofertă. Diferenţialul de preţ plătit de consumatorii din SUA, faţă de cei din Europa pentru gaze ruseşti sau cei din Ucraina pentru gaze ruseşti este foarte mare şi foarte greu de cunoscut şi calculat. De aceea este şi posibil ca Gazprom, utilizându-şi poziţia monopolistă pe piaţa rusească şi de furnizor major pe piaţa europeană să ofere preţuri diferite diferiţilor cumpărători pentru aceleaşi gaze.

În contextul general de mai sus, este de presupus că Gazprom a oferit pentru acţiunile OMV o sumă "greu de refuzat". Pe lângă bani, este clar că ruşii vor oferi în cazul achiziţiei acţiunilor şi o participare la ceea ce se conturează a fi "multi-proiectul energetic rus" pentru Europa. Ceea ce va consolida rolul de "hub" al Austriei, care deja are multe puncte de stocare a gazului rusesc pe teritoriul său.

Sigur că nu se ştie acum oficial ce alte înţelegeri conexe (care vor exista cu siguranţă) vor fi asociate vânzării. Este de presupus că una din condiţii va fi ca Austria să nu facă "reverse sale" de gaze către Ucraina (a cărei datorie către Gazprom de 4,5 miliarde dolari este departe de a fi rezolvată). Gazprom a adresat deja un avertisment statelor occidentale.

Cu cele două evenimente austro-ruse (construcţia extremităţii vestice a conductei şi intrarea în acţionariatul OMV) bat cuie suplimentare în coşciugul proiectului Nabucco, risipind speranţele reluării lui sau, la limita optimismului nefundamentat, a comasării cu South Stream. Şi, ca la biliard, prin ricoşeu, este şi un avertisment rusesc la adresa Iran, Azerbaidjean, Turkmenistan - nu fiţi zeloşi în a ocoli Rusia, că vă aşteptăm la capătul celălalt, european!