Schemă de garantare temporară pentru companiile afectate de criză

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 9 iunie 2009

Comisia Europeană (CE) a autorizat o schemă de ajutor propusă de România, menită să ofere sprijin societăţilor care se confruntă cu dificultăţi de finanţare, ca urmare a înăspririi condiţiilor de creditare, în contextul actualei crize economice, arată un comunicat al CE, citat de NewsIn. Schema permite autorităţilor să acorde ajutoare sub formă de garanţii subvenţionate pentru creditele de investiţii şi creditele pentru capital de lucru, încheiate până la 31 decembrie 2010.

Schema îndeplineşte condiţiile din Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanţare în contextul crizei financiare şi economice, adoptat de Comisie, astfel cum a fost modificat la 25 februarie 2009, deoarece este limitată în timp, respectă pragurile relevante şi este destinată doar societăţilor care nu se aflau în dificultate la 1 iulie 2008.

Prin urmare, schema este compatibilă cu Tratatul CE care permite acordarea de ajutoare pentru a remedia perturbări grave ale economiei unui stat membru. "Măsura propusă de România facilitează accesul companiilor la credite. Aceasta este o modalitate eficace de a încuraja investiţiile în afaceri şi redresarea economică, fără a se denatura, în mod nejustificat, concurenţa," a spus comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes. Schema nu se aplică companiilor care se aflau deja în dificultate la 1 iulie 2008 (înainte de criza creditelor), arată Comisia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb