Cristian Mucichescu este, începând cu luna martie, noul Managing Director al OMD România, agenţie de media full-service aparţinând Omnicom Media Group România. Din această poziţie, Cristian Mucichescu va coordona activitatea întregii companii.
"Vrem să construim la OMD România o echipă mai dinamică, ancorată în tendinţele pieţei locale şi mondiale de media. Obiectivul nostru este să fim demni de semnătura OMD - cea mai premiată agenţie de media din lume", a declarat acesta.
Cristian Mucichescu şi-a început cariera în advertising în 1997, când a pus bazele propriei agenţii de publicitate. 5 ani mai târziu a ajuns la Media Direction, agenţia de media a grupului BBDO România, unde a activat până în luna februarie a acestui an. Ultima poziţie ocupată în cadrul Media Direction a fost cea de Director Executiv, în perioada noiembrie 2006 -februarie 2008. Între 2002 şi 2006 acesta a fost Senior Media Manager în cadrul aceleiaşi agenţii.
"Venirea lui Cristian Mucichescu în cadrul OMD România aduce creativitatea şi inovaţia pe care ne-o dorim pentru repoziţionarea companiei. Avem toată încrederea că împreună vom forma una din cele mai bune echipe de media de pe piaţa locală. Îi urăm bun-venit în echipa noastră şi mult succes!", a declarat Carmen Tanasie, CEO al Omnicom Media Group România, care include în portofoliul său de agenţii şi OMD România.
Cristian Mucichescu are o experienţă de peste 11 ani în publicitate şi a lucrat pentru clienţi precum: PepsiCo, Lukoil, Supreme Chocolat (cu brandurile: Primola, Novatini, Ulpio) sau Unicredit.