Setul de candidaţi

Săptămâna trecută am discutat despre votul preferenţial, când un comentariu al unui cititor mi-a atras atenţia: "Domnule Avramescu, ce spuneţi dumneavoastră este pentru generaţiile viitoare... Când vom vedea liste de candidaţi cinstiţi şi care spun ceea ce gândesc, selecţionaţi după performanţele lor profesionale şi civice, nu după averea ascunsă de Fisc, probabil că vom avea şi alegători care să voteze preferenţial". Spun că mi-a atras atenţia acest comentariu pentru că este tipic pentru un gen de critică adus sistemelor de vot (precum şi altor formule susţinute de teoretici-eni). În această viziune, schema este bună doar pe hârtie, iar "realitatea" - "meandrele concretului" - ar fi cu totul alta. În cazul de faţă, ideea (votul preferenţial) ar fi prea avansată pentru societatea noastră. Nu am făcut un sondaj, nu am date certe. Suspectez însă că această optică este extrem de răspândită. "Nu se poate, nu merge, e o idee pentru viitor, dar acum nu suntem pregătiţi, asta merge în Australia, dar nu la noi, asta e situaţia, nu avem ce face etc". Recunoaşteţi, desigur, muzica... Mulţi dintre cei care exprimă aceste poziţii sunt oameni de bună-credinţă. Dar asta nu face ca stilul acesta de argumentare să fie corect şi folositor. Problema nr. 1: una-i una, alta-i, alta... Eu am arătat avantajele unui sistem de vot. Nu m-am referit la candidaţi. Orice sistem de vot se aplică unui set anume de candidaţi. Un sistem de vot nu se poate duce în casele oamenilor sau în instituţii, să bată la uşă şi să ia de guler un cetă-ţean de treabă pentru a-l unge deputat, primar sau Preşedinte. Alegătorul, în cadrul regulilor unui sistem de vot, selectează doar dintre candidaţii pe care îi are în faţă, pe buletinul de vot. Niciun sistem de vot nu îi poate transforma pe aceşti candidaţi în ceva ce aceştia nu sunt. Dar atunci la ce foloseşte sistemul de vot? Simplu: selecţie dintr-un set de candidaţi. Un sistem mai bun ne ajută să selectăm mai bine dintre aceşti candidaţi. Însă doar dintre aceştia. Dacă într-un set de trei candidaţi, spre exemplu, avem trei lichele analfabete, atunci niciun sistem de vot din lume nu ne va ajuta să acordăm mandat unui laureat al Premiului Nobel. De ce? Pur şi simplu pentru că acesta nu se află în setul de candidaţi. Aceasta ne duce la problema nr. 2: calitatea setului de candidaţi. Să luăm alt exemplu, de data aceasta concret. Unii cititori îşi mai amintesc, probabil, "alegerile" pentru funcţii în "organizaţia de bază" a UTC, PCR, sindicate, sau altele asemenea. Candidaţii nu se înghesuiau. Adesea doar secăturile (informatori ai Securităţii sau şmecheri megalomani) îşi doreau o asemenea funcţie. Când venea momentul "votului", acesta era o formalitate golită de orice sens şi demnitate. Exemplul de mai sus ne arată că atunci când miza alegerilor nu este de natură să atragă candidaţi valoroşi atunci doar personaje dubioase se înghesuie pe afişele electorale sau pe listele partidelor. Întrebarea, aşadar, este: cum să facem ca persoane de calitate să se îndrepte spre politică? Aici dăm de problema nr. 3: cercul vicios. Cât timp perpetuăm argumente precum "Nu e nimic de făcut, ideea asta nu merge, la noi nu e ca în America etc.", putem fi siguri că nu am făcut nimic pentru ridicarea statutului politicii. Ba dimpotrivă. Vorbim adesea ca şi cum politica ar fi mereu ceva cu care se ocupă alţii. Doar alţii. Noi, evident, care le ştim pe toate, stăm deoparte şi criticăm. Observaţi paradoxul. Toţi spunem că dorim politicieni mai reprezentativi. Altfel spus, la fel ca noi. Sau care ţin la interesele noastre. Dar foarte puţini suntem dispuşi să privim politica în calitate de actori implicaţi. Altfel spus, ca parte a unui set de candidaţi. Atunci poate am fi mai atenţi cu teme precum modalitatea de selecţie şi ne-am ocupa mai puţin de cancanurile zilei.

Ar fi de dorit ca cercul vicios să se transforme într-unul virtuos. Iar aici sistemul de vot poate avea, la rândul său, un rol. Dacă ştii că din setul de candidaţi va fi ales unul conform unui procedeu corect şi performant, atunci poate te gândeşti să aparţii şi tu acestui set. Modul în care oamenii se grupează (sau nu) în seturi de candidaţi poate fi asemănat cu modul în care aceştia se decid să frecventeze un local sau altul. Dacă aveţi copii sau dacă aveţi gusturi alese, v-aţi duce să luaţi masa regulat la un stabiliment unde se fumează, clienţii dansează cu picioarele pe masă, iar în meniu sunt "mititei" cu carne suspectă? Într-o democraţie perfectă, toţi cetăţenii sunt parte a cel puţin unui set de candidaţi pentru că, într-un asemenea regim, participarea politică ajunge la 100%. Evident, în lumea reală există oameni care nu pot sau nu vor să participe în alegeri. În democraţiile consolidate însă, foarte mulţi, dacă nu cumva o majoritate absolută, se văd pe sine ca parte a unei asemenea set. Rămâne, aşadar, să ne găsim, şi noi, un set al nostru. Iar dacă nu, să nu mai ne mirăm că politica o fac, întotdeauna, "ceilalţi".