Sindicaliştii vor ca reducerile de personal bugetar să nu se facă mecanic, ci în urma unor analize

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Resurse Umane / 5 august 2009

Reducerea mecanică a personalului bugetar, cu un anumit procent, ar bulversa sistemul public şi ar duce la scăderea calităţii serviciilor, a declarat, ieri, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Domnia sa a explicat că este nevoie de o analiză, astfel încât reducerea cheltuielilor bugetare să se facă în mod eficient şi ordonat.

Totodată, preşedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a explicat, după întâlnirea sindicaliştilor cu reprezentanţii Fondului Monetar International (FMI), ca Fondul nu a cerut reducerea personalului bugetar, ci a explicat că evoluţia economiei româneşti nu permite menţinerea la nivelul actual a cheltuielilor bugetare. În acelaşi timp, sindicaliştii susţin că Guvernul nu trebuie să creas­că taxa pe valoare adăugată (TVA) sau cota unică de impozitare.

Referitor la legea pensiilor, Hossu a explicat că FMI susţine întărirea rolului pilonului I de pensii şi ca soluţii alternative pilonul II sau III.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb