Situaţia din economie afectează programele cu finanţare externă din Sălaj

Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 22 februarie 2005

Preşedintele Consiliului Jude-ţean Sălaj, Tiberiu Marc, a afirmat că proiectele cu finanţare externă pe care le are în derulare Sălajul, în special cele susţinute de SAPARD şi PDR, sunt serios afectate de situaţia din economia românească, trans-mite Rompres.

Tiberiu Marc a precizat că semnalele de la beneficiarii pro-iectelor sunt negative din cauză că, prin aprecierea monedei na-ţionale, apare un deficit de finanţare de circa 10 la sută, ceea ce înseamnă, practic, dublarea contribuţiei proprii. El a recunoscut că nu ştie de unde vor fi acoperite aceste sume, care sunt de ordinul milioanelor de dolari, în condiţiile în care se adaugă rata inflaţiei şi faptul că, prin aplicarea cotei unice de impozitare de 16 la sută, vor scădea substanţial veniturile la bugetele locale. Sălajul este unul dintre judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte proiectele de finanţare externă pe care le-a obţinut în ultimii ani. Judeţul este pe primul loc în ce priveşte proiectele cîş-ti-gate prin Fondul Român de Dezvoltare Socială şi figurează printre cele 5 judeţe pilot în care se derulează Programul de Dez-voltare Rurală. În acest din ur-mă program sunt cuprinse 20 de comune sălăjene, care au ob-ţinut deja circa 8 milioane de dolari.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb