SOCAR a inaugurat prima benzinărie în judeţul Arad, compania atingând numărul de 30 de benzinării, la nivelul întregii ţări, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.
Întreaga investiţie atinge suma de 1.400.000 de euro. De asemenea, au fost create 15 locuri de muncă.
La evenimentul de lansare au participat Hamza Karimov, CEO SOCAR România, Farid Mammadov, din partea Ambasadei Azerbaijan în România şi un reprezentant al Primăriei Arad.
Aceasta este cea mai mare benzinărie ca suprafaţă totală, având peste 12.500 mp. Locaţia dispune de o suprafaţă verde de 7.800 mp, clădirea propriu-zisă având 240 mp.
Clienţii au la dispoziţie patru pompe de alimentare din care una este destinată camioanelor. Capacitatea de stocare se ridică la 180 mc de carburant.
"Prin noua benzinărie ne facem intrarea şi pe piaţa din Arad şi sunt convins că produsele şi serviciile noastre, la cele mai înalte standarde, vor fi extrem de bine primite de clienţi. Am ajuns la un număr de 30 de staţii de alimentare în 13 judeţe în mai puţin de trei ani de când am lansat business-ul. În 2014 am înregistrat cea mai mare creştere, atât ca număr de benzinării, cât şi ca prezenţă în oraşe," a declarat Hamza Karimov, CEO SOCAR România.
SOCAR deţine, în acest moment, staţii de alimentare în următoarele judeţe din România: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea şi Arad.
SOCAR România este reprezentanţa companiei petroliere şi de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic), companie cu activitate în producţie de petrol şi gaze naturale.
Din 2011, compania s-a implicat în România prin SOCAR Petroleum S.A. şi în crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional.
Până în prezent compania a creat aproximativ 400 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de peste 50 milioane de euro în România, se mai arată în sursa citată.