"Softline" România - certificată să vândă produse "Microsoft" centrelor noastre educaţionale

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 30 septembrie 2010

"Softline" România, biroul local al companiei internaţionale de software - "Softline Group", a fost certificată să vândă produse "Microsoft" şi centrelor educaţionale din ţara noastră. Astfel, alături de statutul "Microsoft Authorised Reseller", compania devine şi "Microsoft Educational Reseller", potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. "Am decis să ne certificăm şi pe segmentul educaţional, întrucât vendorii mari de soft-ware oferă condiţii de excepţie, special pentru instituţiile de învăţământ. Din acest moment, putem spune că oferim o gamă completă de licenţiere software", a declarat Radu Crahmaliuc, director regional "Softline" România.

Programul "Microsoft Authorized Education Reseller" (AER) permite "Softline" România să comercializeze produse "Microsoft" la preţuri speciale utilizatorilor calificaţi din învăţământ. Acest program anual urmăreşte să îmbunătăţească dialogul dintre tehnologie şi mediul educaţional, permiţând un acces mai rapid la informaţie. Produsele "Microsoft" comercializate de "Softline" prin întermediul parteneriatului AER sunt aplicatii şi şisteme şi produse tip server.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb