STRATEGII ÎN PETROL ŞI GAZE Seducţia ursului

În primul episod al interviului, publicat în "BURSA" de ieri, proprietarul companiilor "Rompetrol" a opinat că succesul lui Traian Băsescu la Referendumul care îi urmărea demiterea de la Preşedinţie, se înscrie într-o reacţie mai generală a est-europenilor, dezamăgiţi că nu le-au fost îndeplinite speranţele cu care s-au legat de capitalism. Dinu Patriciu susţine că fostele ţări socialiste sunt măturate, acum, de un val de populism. Dar că valul va trece.

În această parte a doua a interviului, pe care o publicăm astăzi, Dinu Patriciu trece în revistă situaţia industriei petrolului, într-o viziune globalistă, cu consecinţe asupra opţiunilor sale asupra strategiei "Rompetrol".

Mâine vom publica un al treilea episod. Şi încă nu ştim dacă nu va exista şi "un poimâine"...

(Interviu cu Dinu Patriciu, partea a doua)

Reporter: Domnule Patriciu, am fost mereu impresionat de claritatea cu care prezentaţi tabloul din industria petrolului. În ultimul timp au avut loc, însă, mişcări importante pe această piaţă la nivel internaţional, dar şi pe plan intern: discuţii OMV cu Gazprom şi Lukoil, preşedintele rus Putin în vizită la OMV - cea care deţine Petrom, dar şi cazul Arpechim-Oltchim. Dumneavoastră intenţionaţi să vindeţi un sfert din "Rompetrol". Pe deasupra, pre­şedintele Traian Băsescu declară că nu doreşte ca ruşii să intre în sectoarelele strategice...

Patriciu: În lumea globalizată nu există sector strategic.

În lumea de astăzi, cea a globalizării, lanţurile de distribuţie se globalizează şi devin virtuale. Una este distribuţia fizică şi alta este piaţa. În lume se produc 85 de milioane de barili pe zi şi se comercializează 900 de milioane în fiecare zi, 90% nu există, sunt hârtie. În această lume, regulile jocului sunt complet diferite pentru că variaţiile de preţ, diurnele săptămânale, anuale sunt determinate nu de echilibrul cererii şi ofertei, ci de percepţie.

În această lume globalizată, în care apar lanţuri de distribuţie virtuale, regulile jocului se schimbă total. Ori discuţia despre securitatea energetică a Europei, în această lume, se poartă altfel decât acum 10-20 de ani.

Reporter: Continuăm să ne temem de ruşi, pentru că deţin un monopol, în bună măsură controlează energia europeană.

Patriciu: Ne temem pentru că nu înţelegem. Trebuie să înţelegem că interesele corporaţiilor, fie ele vestice sau estice, transcend dorinţelor statelor. Ori problema devine de cu totul altă natură decât cea politică, pentru că negocierile şi înţelegerile între două corporaţii devin uneori mai importante decât înţelegerile între state. Europa nu poate refuza infuzia de capital rusesc, dar trebuie să o controleze prin metode de guvernare corporatistă, bazate pe un pol etic, contemporan vieţii afacerilor de astăzi.

Europa nu poate limita accesul acestui capital, dar trebuie să încurajeze infuzia de capital european în Rusia cât mai rapid, pentru a se realiza osmoza. Exemple concrete vă pot da nenumărate.

Decât să construieşti o ţeavă de gaz, este mai eficient să construieşti mari capacităţi de fabricare a metanolului deasupra unui zăcământ de gaze şi să transporţi metanolul ca materie primă pentru polipropilenă, pentru benzină, pentru gaz petrolier lichefiat.

Asta înseamnă infuzie de capital către zona care are resurse naturale. După cum nu poţi ca banii obţinuţi din exploatarea acestor rezerve naturale să nu îi primeşti ca investiţie la tine acasă, pentru a se petrece osmoza de care pomeneam. Altfel, Rusia se va îndrepta cu faţa către Est. Către China. Ceea ce ar face Europa să devină o provincie îndepărtată a unei lumi a viitorului. Şi aici nu ai prea multe opţiuni.

Noi judecăm Rusia prin prisma unei traume psihice acumulate în 300 de ani.

America este o lume a corporaţiilor, Rusia este încă centralizată şi culmea este că acest centralism a fost încurajat în anii "90 chiar de Occident, de frica disipării puterii nucleare - frica de fărâmiţare a Rusiei conducând la distribuirea puterii nucleare între diverse centre de putere ale unor noi ţări.

Pentru a depăşi situaţia centralismului rusesc, între cele două lumi trebuie să se petreacă o osmoză.

Cultura vestului trebuie să îşi reia drumul către Est. Cultura Vestică trebuie "să invadeze" Rusia. După cum capitalul rusesc trebuie lăsat spre a fi folosit în alte părţi decât în Europa.

Ruşii sunt disponibili pentru aşa ceva şi această tendinţă trebuie folosită. Numesc această evoluţie "Charm the bear" (seducţia ursului).

Reporter: Închiderea Arpechim va aduce un avantaj în piaţă?

Patriciu: Categoric, nu. Nu sunt jucător pe piaţa românească.

Reporter: Cât aveţi exporturi?

Patriciu: Jumătate. Evident, putem suplini lipsa de pe piaţa internă cu produse pe care acum le exportăm. Eu consider că, de fapt, nu există o piaţă internă. În România, preţul produselor este acelaşi cu cel din celelalte ţări est-europene, dacă se scad TVA-ul şi accizele. Practic suntem parte a unei pieţe integrate. Nu pot apărea crize. Ele vor fi suplinite imediat cu produse din altă parte.

Iarăşi ajungem la domeniul virtual: eu pot face un schimb de produse cu un concurent al meu din Ungaria sau Slovacia, căruia să îi cer să îmi dea produse acolo şi să îi dau, în schimb, produse aici. Acest tip de operaţiuni constituie caracteristica pieţei globale, în care informaţia circulă instantaneu.

Reporter: Aţi infirmat interesul pentru Oltchim şi Arpechim.

Patriciu: Mi-am revizuit atitudinea faţă de acum trei ani. Gândesc acum la "Rompetrol" ca la o companie mediteraneană, cu interese din Georgia până în Franţa şi Spania. Şi dacă ceva este eficient, pot să îl cumpăr indiferent de localizarea geografică, dacă el se potriveşte cu sistemul.

Reporter: Ce diferenţiază sistemul "Rompetrol" de un altul?

Patriciu: Există două tipuri de companii în lumea de astăzi, în industria petrolului. Din prima categorie fac parte companiile provenite din foste monopoluri de stat, eu le numesc "companii de interior" (in land) fără legătură cu marea, iar aceste foste monopoluri de stat, cum ar fi Petrom, MOL, OMV, Total, toate sunt companii "in land" şi au tendinţa de a se dezvolta concentric în jurul centrelor de producţii, acoperind teritorii extinse prin extinderea regională şi a reţelelor de distribuţie.

Al doilea tip de companii sunt cele care, indiferent de dimensiune, încep să gândească global. Şi care se bazează pe conceptul de comerţ în jurul activelor. Nu este vorba, pur şi simplu, de vânzare-cumpărare sau de speculaţii. Este vorba de a folosi capacităţile logistice ca puncte de reper pentru activitatea globală de comerţ. Dacă ai suficientă capacitate de depozitare în România şi în Franţa, atunci poţi arbitra între cele două regiuni. Poţi vinde unor firme interesate produse care să fie distruibuite pe canalele lor proprii, în regiunea apropiată centrului tău de producţie, cantitatea de produse obţinând-o de la capacităţile lor de producţie din Franţa.

Dacă eu am o reţea de distribuţie în Franţa şi produc la Petromidia, atunci nu mă apuc să car butoaie pe măgăruş sau pe vase, ci vând acolo, cumpăr aici. Swap cantitativ. Dau 1000 de tone aici, îmi dă 1000 de tone acolo.

Aceste companii care îşi bazează activitatea pe trading-ul global, eu le numesc "companii de mare" care au mentalitatea de marinari. În care nu există lanţuri de producţie fizică legate teritorial. Eu cred că nu întâmplător au această filosofie giganţii petrolieri. Această filosofie se poate extinde şi la companii de nivel mediu, cum este "Rompetrol".

Reporter: La scară mondială, "Rompetrol" intră în categoria de nivel mediu?

Patriciu: Da. Suntem a douăzecea companie din Europa ca cifră de afaceri în domeniul petrolului. Primele fiind BP, Shell, ş.a.m.d.

Reporter: Ce puteţi să ne divulgaţi despre vânzarea unei părţi a "Rompetrol"?

Patriciu: De vânzare se ocupă o bancă străină de investiţii cu care am un contract de confidenţialitate. În ceea ce mă priveşte, nu mă grăbesc deloc să vând, pentru că nu avem nevoie de banii ăştia decât pentru expansiune. Nu pentru funcţionare sau pentru a ne dezvolta intrinsec, ci pentru achiziţii.

Expansiunea noastră are un timing care este extrem de flexibil. Uitaţi-vă în Serbia. Primul anunţ pentru vânzarea NIS a fost dat în iulie anul trecut, procesul s-a stopat în noiembrie şi nu a fost reluat încă.

Reporter: În industria asta există suficiente oportunităţi?

Patriciu: Da. Este vorba de o continuă consolidare pe de o parte a companiilor "in land" pe de altă parte a celor care găsesc sinergii cu anumite active pe care le pot dobândi într-o zonă sau alta.

În ceea ce ne priveşte, încă ne aflăm în faza în care ne dezvoltăm intern extrem de rapid. Nu intern în România, ci intern în sistemul "Rompetrol". Într-un an, am făcut 21 de staţii în Georgia, 25 de staţii în Bulgaria, anul ăsta - 11 staţii în Moldova, acum începem în Ucraina. Am teren să cresc fără să fie nevoie de achiziţii. Achiziţiile însă pot crea sinergii care nu înseamnă simpla adunare aritmetică a profiturilor a două companii.