STUDIU AMADEUS: "Soluţiile IT de ultimă generaţie şi externalizarea aduc beneficii tangibile"

A.C.
Companii / 29 mai 2017

Sediu Amadeus (Sursa foto: Wikipedia)

Sediu Amadeus (Sursa foto: Wikipedia)

În urma studiului "Business travel organization and management in the CEE large and medium enterprises", compania "Amadeus" ce se ocupă cu furnizarea de soluţii de tehnologie şi de distribuţie pentru industria de turism, susţine că există un interes major pentru implementarea de soluţii IT pentru gestionarea călătoriilor de afaceri, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit studiului, 76% dintre companiile autohtone doresc să implementeze astfel de soluţii (media în ţările analizate în studiu este de 49%).

Principalele beneficii care sunt aşteptate de companii de la soluţiile IT dedicate sunt: asigurarea conformităţii angajaţilor cu politicile de călătorie, reducerea timpului de planificare a călătoriilor şi transparenţa proceselor, conform sursei citate.

Robert Komartin, regional manager, Romania & Hungary, general manager, Amadeus Romania a declarat: "După analizarea rezultatelor studiului se poate vedea limpede că la nivel operaţional există multe zone în care companiile văd nevoia de schimbare. Această schimbare ţinteşte formalizarea şi optimizarea procesului de gestionare a călătoriilor de afaceri. Este o schimbare pozitivă majoră în abordarea gestionării acestei zone - deoarece se dovedeşte că în companiile unde astfel de schimbări au fost introduse (a fost definită o politică de călătorii şi au fost implementate instrumente IT dedicate) satisfacţia legată de organizarea şi gestiunea călătoriilor de afaceri este la cel mai înalt nivel."

În comunicat se precizează că dintre companiile din ţara noastră interesate de soluţii care ţin de organizarea şi gestionarea călătoriilor de afaceri (76%), mai mult de două cincimi ar fi interesate de disponibilitatea tuturor serviciilor într-un singur loc (42%), posibilitatea de comparare oferte de la diverşi furnizori, precum şi simplitatea şi transparenţa procesului de organizare a călătoriei de afaceri (37% în ambele cazuri).

De asemenea, în sursă se mai transmite că un în număr de 90% companiile din ţara noastră sunt orientate spre cooperarea cu o agenţie de turism. După cum se poate vedea şi din graficul de mai jos, cele mai importante beneficii pentru companii sunt: suportul 24 x 7 (24 de ore x 7 zile pe săptămână), ajustarea la nevoile companiilor şi existenţa unei persoane de contact.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb