Industria IT a făcut faţă cu bine tuturor crizelor din ultimii trei ani şi a continuat să se dezvolte într-un ritm accelerat. Piaţa IT din România a depăşit valoarea de 9 miliarde de euro, iar în următorii doi ani ar putea ajunge la peste 12 miliarde de euro, potrivit rezultatelor celui mai recent studiu de piaţă realizat de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS). Potrivit sursei citate, piaţa IT din România este dinamică şi în continuă creştere, având în vedere că, de la un volum de 4,6 miliarde de euro în 2015, a ajuns la o valoare de 9 miliarde de euro. Dezvoltarea pieţei IT a avut loc chiar şi în anul 2020, marcat de pandemie, când s-a înregistrat o creştere a volumului cu 1,1 miliarde de euro. Comparativ cu trendul general al creşterii economice din România, segmentul IT are o rată anuală de creştere de trei ori mai mare, procentajul fiind de 15 - 17% pe an. În ceea ce priveşte volumul pieţei de telecomunicaţii, acesta a consemnat o creştere ceva mai moderată, ajungând de la 4,5 miliarde de euro în 2015 la 5,1 miliarde de euro în 2020. Gabriela Mechea, director executiv ANIS, a declarat: "Observăm o continuă creştere a pieţei de software şi servicii în România, impactul sectorului IT în produsul intern brut naţional ajungând la 7%. Există speranţe foarte mari în ceea ce priveşte dezvoltarea suplimentară a acestui segment, prin intermediul marilor proiecte de digitalizare care urmează să fie implementate la nivelul economiei locale. Astfel, în următorii doi ani, valoarea pieţei IT din România ar urma să depăşească 12 miliarde de euro". Potrivit studiului: "Şi valoarea exporturilor din domeniul IT & servicii a crescut considerabil, de 2,5 ori în ultimii 5 ani. Astfel, de la cifra de 2,5 miliarde de euro, exporturile au ajuns la un volum de 6 miliarde de euro. În plus, volumul exporturilor de servicii R&D (cercetare şi dezvoltare) s-a triplat în acelaşi interval de timp, de la 200 la 600 de milioane de euro". Exporturile din domeniul telecomunicaţiilor au înregistrat şi ele o creştere de 35% în acest interval de timp. Astfel, de la un volum de 566 milioane de euro, cifra a ajuns la 870 milioane de euro, iar estimările curente arată creşteri viitoare de 5% anual. Potrivit studiului ANIS, companiile mari, cu peste 250 de angajaţi, au o pondere importantă în piaţa de software şi servicii IT, reprezentând 47% din totalul volumului de afaceri generate de industrie (4 miliarde de euro). Companiile medii (cu 50 - 250 de angajaţi) reprezintă 20% din volum (1,8 miliarde de euro), iar cele mici (cu 2 - 49 de angajaţi) reprezintă 27% din volumul total al pieţei (2,5 miliarde de euro). Întreprinderile micro (0 - 1 angajaţi) reprezintă în prezent 8% din volumul pieţei (0,7 miliarde de euro), iar în cazul acestora se înregistrează o creştere stabilă, de aproximativ 100 de milioane de euro anual. În ceea ce priveşte configuraţia capitalului, aceasta a rămas stabilă la nivel naţional, astfel că 64% dintre companiile IT au capital străin, iar 36% românesc. În studiu se mai precizează: "Piaţa telecomunicaţiilor este stabilă şi dominată de companii mari. Acestea deţin 84% (4,3 miliarde de euro) din capitalul total, iar restul este deţinut de companii medii, cu 4% (200 milioane euro), de companii mici, cu 10% (500 milioane de euro) şi de micro-întreprinderi, care au 2% din totalul pieţei (aproximativ 100 milioane de euro). Piaţa telecom este puternic polarizată în Bucureşti, 93% dintre companiile prezente pe piaţă având sediile aici. În prezent, piaţa IT numără nu mai puţin de 21.847 de firme, având o creştere cu 60%. Dezvoltarea cea mai accentuată a avut loc în zona micro-întreprinderilor, unde a fost înregistrată o majorare cu 78% a numărului firmelor în ultimii 5 ani. De asemenea, în sectorul telecom, pe de altă parte, se regăsesc 1.965 de firme, observând o scădere cu 15% faţă de numărul companiilor active în 2015. Numărul companiilor mari a rămas stabil, spre deosebire de cel al companiilor mici şi mijlocii, care înregistrează scăderi. Sectorul IT şi servicii numără 147.000 de angajaţi, majoritatea (47%) fiind ai companiilor mari de pe piaţa locală. Circa 27% dintre lucrători activează în companii medii, alţi 21% în companii de dimensiuni mici, în timp ce în microîntreprinderi lucrează doar 6.525 de angajaţi. La nivelul întregului sector, însă, este remarcată o creştere constantă a numărului de angajaţi, de aproximativ 8-9.000 pe an".
Sectorul telecomunicaţiilor este considerabil mai mic, cu 40.000 de angajaţi, iar în acest segment s-a înregistrat un declin. În ultimii 5 ani, numărul celor care lucrează în această industrie a scăzut cu 10%, arată analiza citată. În ceea ce priveşte numărul specialiştilor IT din economie, studiul arată o rată de creştere constantă, de aproximativ 8-9.000 de angajaţi anual, aceasta fiind corelată cu numărul de absolvenţi de facultăţi de profil. Cea mai mare parte a specialiştilor IT din România (76%) are studii universitare, iar restul de 48.000 de lucrători au doar studii preuniversitare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2022, 11:31)
milioane de oameni pe glob urmeaza sa isi piarda locurile de munca in domeniul IT!!!
s c cret
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2022, 19:00)
Si de ce sunt privilegiati, de ce nu platesc impozite? Sunt mai presus de lege?
De ce fura din banii tuturor, banii care ar fi fost folositi pentru categoriile defavorizate?