Negocierile pentru vânzarea Băncii Româneşti se apropie de final, săptămâna viitoare urmând să fie anunţat numele instituţiei de credit care va cumpăra entitatea cu acţionariat grec, după cum ne-au spus surse apropiate tranzacţiei. Acestea ne-au precizat că OTP Bank ar urma să achiziţioneze, cu o probabilitate de 95%, Banca Românească.
Sursele noastre ne-au precizat: "Negocierile sunt la nivel de Head Office şi încă nu au fost finalizate 100%. Cel mai probabil, săptămâna viitoare vom şti cine este cumpărătorul, care va fi OTP Bank, cu o probabilitate de 95%, pentru că nimic nu este sigur 100% în acest moment. Şi preţul tranzacţiei este negociat tot între acţionari, iar acesta cred că va fi între 40 de milioane şi 60 de milioane de euro, în funcţie de anumite elemente".
Se pare că instituţia care va cumpăra Banca Românească va prelua şi datoria de 550 de milioane de euro pe care entitatea din ţara noastră o are de plătit către acţionarul său elen National Bank of Greece SA (NBG), această sumă de bani trebuind rambursată băncii mamă.
Pe lângă OTP Bank, în cursa pentru preluarea Băncii Româneşti se mai află şi Banca Transilvania.
Niciuna din cele două bănci interesate de Banca Românească nu ar fi la prima achiziţie, în ultimii ani acestea finalizând şi alte tranzacţii - respectiv OTP Bank a achiziţionat Millennium Bank, iar Banca Transilvania a cumpărat Volksbank.
În prima lună a anului 2016, Banca Transilvania a anunţat finalizarea procedurilor privind fuziunea prin absorbţie cu Volksbank România. La rândul său, OTP Bank a cumpărat instituţia de credit cu acţionariat portughez Millennium Bank în cadrul unei tranzacţii evaluate la 39 de milioane de euro.
În acest context, OTP Bank avea, la finalul anului 2015, o cotă de piaţă de 2,3%, în creştere faţă de nivelul de 1,3% din 2014, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
La finalul lunii februarie 2017, Laszlo Diosi, CEO OTP Bank, a anunţat că banca pe care o conduce este posibil să achiziţioneze o bancă în acest an, menţionând că instituţia financiară care ar urma să fie cumpărată ar trebui să aibă o cotă de piaţă în ţara noastră de cel puţin 1%, obiectivul OTP Bank fiind să atingă o cotă de piaţă de 5%, în trei ani. Acest lucru este aproape imposibil de realizat doar pe cale organică, conform domnului Diosi.
Potrivit datelor BNR, Banca Românească se numără printre băncile cu o cotă de piaţă de cel puţin 1%.
NBG, al doilea mare grup bancar elen, urmează să vândă mai multe active din Balcani, conform declaraţiilor făcute recent de directorul general Leonidas Fragiadakis, într-un interviu acordat Reuters. Domnia sa a menţionat: "Suntem pe punctul să anunţăm un cumpărător pentru Banca Românească. Vânzarea va fi finalizată în următoarele luni şi va majora capitalul şi nivelul lichidităţilor grupului". Tranzacţia beneficiază de consultanţa băncii elveţiene Credit Suisse.
Vânzarea subsidiarelor NBG face parte din planul Comisiei Europene de restructurare a principalelor bănci elene, care vizează majorarea capitalului şi reducerea prezenţei lor peste hotare.
La începutul acestui an, NBG a vândut o participaţie de 99,1% din subsidiara sa din Bulgaria, United Bulgarian Bank, şi din divizia de leasing Interlease EAD către grupul bancar belgian KBC, pentru 610 milioane de euro. De asemenea, în luna iunie 2016, NBG şi-a vândut divizia din Turcia, Finansbank, către Qatar National Bank, pentru 2,7 miliarde de euro.
NBG a mai înstrăinat divizia de private equity NBGI, complexul hotelier Astir Palace şi subsidiara din Africa de Sud.
După trei runde de recapitalizare, NBG este controlată în proporţie de 40% de fondul elen de salvare a băncilor, HFSF.
• Surse: "Ofertele pentru achiziţia Bancpost - săptămâna viitoare"
OTP Bank şi Banca Transilvania s-au arătat interesate şi de achiziţionarea Bancpost, potrivit informaţiilor din piaţă.
Sursele noastre ne-au spus că termenul pentru depunerea ofertelor ar urma să fie tot săptămâna viitoare, după care vor mai fi necesare încă cel puţin două luni până la adoptarea unei decizii.
Kathimerini a scris, conform Agerpres, că Eurobank urmează să finalizeze, până la sfârşitul anului în curs, vânzarea subsidiarei sale din România (Bancpost), mişcare ce va însemna sfârşitul programului de restructurare a activităţilor externe ale grupului bancar elen.
Pe lângă băncile din ţara noastră interesate de achiziţionarea Bancpost, se pare că sunt şi câteva entităţi străine care ar fi pus ochii de banca de la noi cu acţionariat elen, după cum susţin unele surse din piaţă. Acestea spun că unul dintre jucătorii care şi-ar dori să cumpere Bancpost ar fi Abu Dhabi Investment Council (ADIC), deţinut în totalitate de Emiratele Arabe Unite (UAE). Alte două entităţi interesate de Bancpost sunt, conform surselor noastre, un fond din Canada şi Varde Partners, care activează pe piaţa consultanţei de investiţii.
Grupul elen a anunţat că este în căutarea unui partener strategic care să cumpere o participaţie din divizia Bancpost, ce activează în ţara noastră. Surse din cadrul Eurobank, citate de Reuters, au spus, recent: "Am numit doi consultanţi pentru a căuta un partener strategic pentru achiziţia unei participaţii la Bancpost. Asta va ajuta banca să îşi reducă afacerile în România şi să îşi respecte angajamentele de restrângere a expunerii din străinatate". Cei doi consultanţi, angajaţi la începutul acestui an să se ocupe de vânzarea Bancpost, sunt, potrivit informaţiilor existente, HSBC, din Marea Britanie şi Mediobanca, din Italia.
Întrebaţi ce detalii ne pot oferi pe marginea subiectului, reprezentanţii Bancpost ne-au declarat, recent: "În calitate de acţionar majoritar, Eurobank comunică în mod oficial orice modificări care intervin la nivelul subsidiarelor sale şi o face mereu cu promptitudine atunci când este cazul".
Reprezentanţii Eurobank au precizat: "Nu dorim să ne retragem complet din România, dar nu putem să mai furnizăm capital suplimentar băncii pentru creştere. Dacă un partener strategic cumpără o participaţie la Bancpost, expunerea noastră va fi redusă conform angajamentelor noastre".
Grupul bancar ungar OTP Bank Nyrt are la dispoziţie aproximativ un miliard de dolari pentru achiziţii în Europa de Est, inclusiv în ţara noastră şi intenţionează să lanseze o ofertă pentru preluarea Bancpost, a declarat, în martie, directorul general de la OTP Sandor Csanyi, într-un interviu comun acordat Bloomberg şi Reuters.
Sandor Csanyi a declarat, potrivit Agerpres: "Am aşteptat timp de un deceniu ca procesul de consolidare a pieţei să demareze, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Senzaţia mea este că acum acest proces a început".
Acesta a precizat că OTP derulează procedurile de due diligence pentru achiziţionarea unei bănci din ţara noastră şi este pe punctul de a finaliza o altă achiziţie în Muntenegru, menţionând că, în România, OTP vrea să facă o ofertă pentru preluarea Bancpost atunci când Eurobank o va scoate la vânzare. "Sunt mai multe bănci de vânzare în România şi le vom examina pe fiecare în parte", a adăugat CEO-ul de la OTP.
Bancpost, cu active totale de 3,4 miliarde de euro şi 2.255 angajaţi, are o reţea de 174 de sucursale în România, care este una dintre cele mai mari pieţe ale Eurobank din afara Greciei.
Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) deţine 2,4% din Eurobank, al treilea creditor elen.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2017, 07:56)
A cazut volksbank, cade si banca romaneasca. O sa cada si ceb, dar in stil mare se duce si raiffeisen. Banci necinstite.
2. Finalizarea tranzactiei va mai dura
(mesaj trimis de llcj în data de 12.07.2017, 12:23)
Nu va fi decizia saptamana viitoare, nu s-au inteles inca.5% uneori bate 95%
3. fără titlu
(mesaj trimis de f în data de 13.07.2017, 07:40)
Toate băncile necinstite vor avea aceeași soartă.
Piraeus Bank?