Ţara noastră are una din cele mai accelerate creşteri a absorbţiei la nivel european

J.P.
Comunicate de presă / 28 iulie 2020

Ţara noastră are una din cele mai accelerate creşteri a absorbţiei la nivel european

Cereri de rambursare în valoare de 2,2 miliarde de euro trimise Comisiei Europene

În ultimele luni au fost trimise Comisiei Europene cereri de rambursare în valoare de 2,2 miliarde de euro pentru măsuri medicale şi economice - ţara noastră înregistrând acum una din cele mai accelerate creşteri a absorbţiei la nivel european, precum şi la oportunităţile de finanţare din exerciţiul 2021-2027, prevăzute a fi disponibile încă de la începutul următorului ciclu, conform unui comunicat transmis redacţiei.

În următoarele luni, Guvernul va adopta măsuri ce totalizează alte 3,3 miliarde de euro, destinate în principal relansării economice, antreprenoriatului studenţesc şi rural, sau digitalizării, informează Ministerul Fondurilor Europene.

Analiza oficialilor Ministerului Fondurilor Europene arată că măsurile financiare din ultimele luni sunt reglementate prin peste 40 de iniţiative legislative adoptate de Guvern, printre care transparentizarea şi debirocratizarea accesului la fonduri europene, precum şi pregătirea proiectelor mari de infrastructură din 2021-2027 ce pot începe din actualele finanţări disponibile, astfel încât România să aibă toate premisele pentru a nu pierde alocările disponibile.

"Fondurile europene sunt o sursă vitală de finanţare a investiţiilor în această perioadă", a declarat vicepremierul Raluca Turcan la întâlnirea cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţul Bacău, adăugând: "Cred cu tărie în parteneriatul cu autorităţile locale, care la rândul lor aşteaptă implicare de la nivel central. De aceea, proiectele europene care ridică nivelul de trai al populaţiei reprezintă o prioritate pentru Guvern. Vorbim de proiectele de infrastructură cum este alimentarea cu apă, de managementul deşeurilor şi alimentarea cu energie termică, adică de serviciile publice primare care au fost neglijate în guvernările anterioare".

În actuala perioadă de programare 2014-2020, în judeţul Botoşani au fost semnate 79 de contracte de finanţare în valoare de aproximativ 1,2 miliarde de lei, mult prea puţin, conform oficialilor Guvernului. Principalele trei priorităţi astăzi sunt reprezentate de extinderea reţelei de apă şi canal care urmează să deservească 161.000 de locuitori, circa 44% din populaţia judeţului, finalizarea sistemului integrat de management al deşeurilor şi reabilitarea a încă 17 kilometri de reţea pentru alimentarea cu energie termică. Valoarea cumulată a acestor trei proiecte deblocate este de aproximativ 219 milioane de euro.

Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Furopene a declarat: "La fiecare 3 luni de zile facem o analiză împreună cu autorităţile din judeţele pe care le vizităm - am ajuns la 10 până acum - pentru a urmări stadiul evoluţiei proiectelor majore identificate şi deblocate.(...)De asemenea, în urma acestor întâlniri cu primarii în care prezentăm şi încurajăm oportunităţile de finanţare atât din actualul exerciţiu, cât şi din următorul, am identificat principalele nevoi de dezvoltare reală pe fonduri europene. Astfel, după cum se ştie deja, am stopat finanţări inutile în formare profesională pe meserii mai puţin performante, în schimb am construit împreună, ascultând nevoile din sat în sat, apelul de proiecte privind extinderea şi construcţia reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor care va avea o finanţare totală de peste un miliar de euro".

Declaraţia ministrului face referire la Ordonanţa privind unele măsuri pentru aprobarea Programului Naţional de racordare a populaţiei şi consumatorilor non-casnici la reţeaua inteligentă de distribuţie a gazelor naturale, adoptată de Guvern. Luni, 27 iunie, Ministerul Fondurilor Europene a lansat în dezbatere publică Ghidul prin care se finanţează, începând cu 17 august, primele proiecte pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, în cuantum de 235 milioane de euro.

Despre proiectele europene din judeţul Botoşani:

În actuala perioadă de programare în judeţul Botoşani au fost semnate 79 de contracte de finanţare ale unor proiecte care au fost sau se află în curs de implementare. Acestea au o valoare totală de 1,17 miliarde lei şi sunt distribuite astfel: Programul Operaţional Regional (53 proiecte), Programul Operaţional Capital Uman (16 proiecte), Programul Operaţional Capacitate Administrativă (6 proiecte), Programul Operaţional Infrastructură Mare (3 proiecte) şi Programul Operaţional Competitivitate (1 proiect).

Tot în cadrul vizitei de astăzi, oficialul MFE a discutat cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţul Botoşani despre finanţarea proiectelor de infrastructură de transport din fonduri europene (posibilitatea de a transfera către autorităţile locale proiectele de infrastructura de transport, ca urmare a OUG 101/2020), prezentându-le, totodată şi Programul Operaţional Regional 2021-2027.

Pachete de igienă şi cu alimente pentru botoşăneni:

În judeţul Botoşani 38.278 de persoane beneficiază de pachete cu alimente şi igienă, dintre care 2.381 în Municipiul Botoşani. Acestea vor primi în total 6 tranşe finanţate prin Programul Operaţional Persoane Defavorizate până la finalul anului 2022.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu are !!! Se fuge cu capitalurile din statele care nu mai adug randamente reale, infuzia ue de lichiditate nu are in ce state sa se mai duca decat in Romania, Bulgaria, si alte state vecine ce inca mai au yield la bonduri.

    UK, Japonia, e praf.... Australia la fel, USA vinde din urma, Germania la fel... nu mai sunt randamente reale si tocmai din acest motiv si castigurile capitale sunt decorelate de yieldul real. 

    E ai multa lichiditate decat e cerere, decat e productivitate reala, decat e consum real, decat e nevoie reala monetizata.... 

    Irlanda cade in cap in 5 ani, UK la fel.. si multe alte tari se vor duce in cap in maxim 10-15 ani.... cine nu crede sa citeasca istoria economica a natiilor si cresterea sau descresterea banilor in piata.... se vor duce in cap multe state.... 

    Nimic nu creste la infinit pana si GDP-ul daca se verifica trendul istori crecut de lunga durata are oscilatii ascendente si descendente ce se intinde pe zeci de anii.... unde se intervine iar si se manevreaza interpretarea reala in avantajul altor politici economice monetare. 

    Multe pomeni imi aduc aminde de pomenile din 2000- 2003 seamana izbitor doar ca atunc canalele de numerar erau din spre guvern spre poulatie acum e din spre UE spre populatie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb