Transporturi

24 iulie 2019
Lungul drum al CFR Călători spre mare

Lungul drum al CFR Călători spre mare

George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 22 iulie 2019

16 ore şi 25 de minute - o călătorie cu trenul între Târgu Mureş şi Mangalia  

CFR Călători se confruntă cu lipsa materialului rulant necesar desfăşurării optime a activităţii

Statul cumpără trenuri inclusiv pentru operatorii privaţi de pe calea ferată

Călătoria spre mare, cu trenul, a devenit un calvar, în ultimii ani, pentru cei care doresc să îşi petreacă o parte din concediu sau din sezonul estival pe litoral. Chiar dacă turiştii îşi achiziţionează din timp sejurul la unităţile de cazare din staţiunile de la Marea Neagră, există riscul ca ei să ajungă cu întârziere din cauza lipsurilor acute cu care se confruntă companiile feroviare, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât şi din punct de vedere al insuficienţei materialului rulant necesar transportului feroviar de călători.

Yango, o nouă aplicaţie ridesharing în ţara noastră

DUPĂ ADOPTAREA OUG PRIVIND TRANSPORTUL ALTERNATIVYango, o nouă aplicaţie ridesharing în ţara noastră

GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 28 iunie 2019

Adoptarea de către Guvern, în urmă cu două zile, a ordonanţei de urgenţă privind reglementarea transportului alternativ de persoane, a deschis porţile pentru intrarea pe piaţă şi a altor aplicaţii pe lângă cele existente. Astfel, de ieri, Yango, o aplicaţie digitală de e-hailing, s-a alăturat aplicaţiilor Uber, Clever, Taxify şi Bolt, oferind servicii de ridesharing pentru cetăţenii din ţara noastră.

Primarii, interes scăzut pentru mobilitatea sustenabilă

Primarii, interes scăzut pentru mobilitatea sustenabilă

GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 27 iunie 2019

Problema traficului supraaglomerat din marile oraşe ale ţării ar putea fi rezolvată prin proiecte de mobilitate urbană, pentru care există finanţare atât din fondurile europene, cât şi din fondul naţional de mediu, au susţinut cei mai mulţi participanţi ai Forumului pentru Mobilitate Sustenabilă, care a avut loc ieri la Bucureşti.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Buget prea mic pentru nevoile CFR Călători

Buget prea mic pentru nevoile CFR Călători

George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 22 aprilie 2019

Compania va înregistra în acest an o pierdere de 92 milioane euro, de patru ori mai mare faţă de anul 2018  

Rodrigo Maxim, preşedinte FSTFR: "Dacă nu se va realiza rectificarea bugetară pe care am cerut-o şi nu va fi achiziţionat...

Ceferiştii se pregătesc de protest

Ceferiştii se pregătesc de protest

George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 10 aprilie 2019

Şase federaţii sindicale şi-au anunţat participarea la protestul lucrătorilor feroviari din ţara noastră. Angajaţii companiilor de cale ferată sunt nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de nivelul salarizării, precum şi de lipsa acută a...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo