Trei viruşi informatici totalizează 50% din numărul infectărilor detectate de BitDefender

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 7 mai 2007

Primii trei viruşi informatici (Mytob, Zafi şi Netsky), din clasamentul lunii aprilie realizat de divizia de securitate a Grupului Soft­win - BitDefender, totalizează peste 50 % din numărul infectărilor detectate de antivirusul românesc, informează BitDefender. Mytob.GZ, un backdoor care se transmite prin e-mail, a ocupat 32,07 % din totalul infecţiilor raportate, Zafi.B are 10,29 % şi Netsky.P - circa 8,27 % din total, cei trei viruşi Mytob, Zafi şi Netsky dominând clar numărul de atacuri informatice detectate de BitDefender.

Mytob s-a dovedit extrem de eficient prin tehnologiile de inginerie socială pe care le foloseşte, apărând o versiune nouă aproximativ o dată pe săptămână.

Potrivit Bitdefender, se mai remarcă troianul Peed, fostul numărul unu în clasament, care acum a început să scadă în intensitate şi ocupă doar locul patru, cu 8,02 % din total. Clasa de viruşi Behaves.Like: Trojan.Downloader ocupă locul 6. Astfel de ameninţări sunt detectate prin tehnologia proprietară BitDefender B-HAVE, care permite detectarea viruşilor pe baza analizei comportamentului "anormal" al aplicaţiilor.

Luaţi la un loc, viruşii din Top 10 aprilie 2007 au ocupat 73,6 % din totalul infectărilor descoperite de BitDefender în perioada analizată.

"Computerele sunt în continuare atacate de variante noi ale unor viruşi extrem de răspândiţi şi care continuă să facă victime în rândul celor care folosesc Internetul fără să utilizeze aplicaţii antivirus, antispyware şi firewall", se arată în comunicatul BitDefender.

De asemenea, continuă împrăştierea masivă a viruşilor care se răspândesc prin e-mail, în ciuda campaniilor susţinute de informare ale furnizorilor de soluţii antivirus şi în ciuda măsurilor de protecţie luate de operatorii de Internet.

Produsul românesc de securitate domină topurile internaţionale în privinţa vitezei de reacţie şi a eficienţei în detectarea ameninţărilor informatice, cu peste 500.000 de semnături de viruşi în baza de date.

Specialiştii BitDefender îi sfătuiesc pe utilizatori, pentru a scăpa de astfel de atacuri informatice, să nu acceseze mesajele e-mail cu ataşamente, din surse necunoscute. De asemenea, este necesară utilizarea unei aplicaţii antivirus, a unui filtru firewall, a unei soluţii anti-spyware şi a unui filtru contra spam-ului. BitDefender oferă toate aces­te soluţii într-o singură aplicaţie, recunos­cută la nivel mondial şi certificată de importante institute de specialitate şi organizaţii independente din întreaga lume.

BitDefender este o suită de peste 54 de soluţii pentru satisfacerea nevoilor de securitate ale mediului IT actual, oferind administrarea eficientă a ameninţărilor informatice pentru peste 41 de milioane de utilizatori individuali şi din corporaţii, din circa 180 de ţări.

Realizată pentru a oferi protecţie completă reţelelor şi sistemelor companiilor, gama de soluţii BitDefender cuprinde, pe lângă produse pentru protecţia antivirus, antispam, antispyware, antirootkit, personal firewall şi soluţii de administrare a securităţii. De asemenea, echipa BitDefender oferă consultanţă organizaţiilor în realizarea şi stabilirea politicilor de securitate a datelor pentru reţelele de calculatoare.

BitDefender este divizia de securitate a datelor din cadrul grupului Softwin cu reprezentanţe externe în Germania, Marea Britanie, Spania şi SUA.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb