Trenuri second-hand pentru CFR Călători

Iorgoveanu Gheorghe
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 20 septembrie 2018

Trenuri second-hand pentru CFR Călători

Confruntată cu mari probleme privind nevoia acută de material de rulare funcţional, CFR Călători a demarat achiziţia a 100 de trenuri second-hand de tipul "Săgeata albastră". Conform ministrului Transporturilor Lucian Şova, achiziţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar trenurile respective sunt cumpărate de pe piaţa europeană.

Despre această achiziţie ministrul de resort a vorbit în urmă cu o lună, când şi-a declarat nemulţumirea faţă de managementul CFR Călători care a împiedicat atât repararea celor 800 de vagoane stricate, cât şi achiziţia de material rulant, prin practica estimării unor preţuri care nu erau acceptabile pentru niciun agent economic din domeniu. Referitor la acest aspect, la începutul lunii august, Lucian Şova a spus, conform News.ro: "În ultimii patru ani nu a fost niciun vagon reparat. În 2017, în bugetul aprobat de guvern, CFR Călători a avut 80 milioane lei pentru reparaţii, dar a cheltuit doar 20 milioane. Bineînţeles că în 2018 nu au mai primit aceeaşi sumă de la Guvern, deoarece anul trecut, deşi au avut-o, nu au cheltuit-o. Din această cauză au existat trenuri care au circulat cu un vagon sau două, ceea ce este absolut ridicol, în condiţiile în care ai un parc de 1200 de vagoane. (...) Este incalificabil! La un moment dat, va trebui investigată această situaţie şi să răspundă cineva pentru actuala stare de lucruri".

Potrivit ministrului de resort, cele 100 de automotoare second-hand, care urmează a fi achiziţionate în leasing, nu vor avea o vechime mai mare de 20 ani, dat fiind faptul că perioada de folosire a unei garnituri noi este de 40 de ani. Lucian Şova a menţionat că nu a recurs la achiziţionarea de vagoane noi, pentru că nevoia CFR Călători este stringentă şi trebuie ca aceste garnituri de tren să fie livrate cât mai rapid pentru a fi introduse în circulaţia feroviară din ţara noastră.

Referitor la foştii manageri ai companiei, ministrul de resort a afirmat luna trecută că va întocmi o plângere penală pe care o va înainta Parchetului în legătură cu faptele săvârşite de foştii directori ai companiei de stat.

Totodată, Lucian Şova susţine că în 2019 va solicita Guvernului bani mai mulţi pe care societatea să îi folosească pentru reparaţia şi întreţinerea materialului rulant. Ministrul Transporturilor a spus: "Astăzi, compania înregistrează pierderi, dar caută să îşi optimizeze modul în care este folosită resursa umană, să exploatăm avantajul de piaţă pe care îl avem. E frustrant să ai călători şi să nu ai vagoane pentru ei".

El a menţionat că abia din 2021 CFR Călători va putea să achiziţioneze vagoane noi.

CFR Călători a avut anul trecut pierderi de 20,1 milioane lei, la o cifră netă de afaceri de 1,97 miliarde lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb